Prinși în capcana timpului care trece necruțător și a deciziilor pe care le luăm mai mult sau mai puțin conștient, ne întrebăm cum ar fi dacă ne-am cunoaște viitorul.
Cum ar fi dacă am avea puterea de a ști ce ni se va întâmpla mai devreme sau mai târziu?
Am deține astfel o adevărată cutie a Pandorei în care, mai mult ca sigur, nu ar rămâne nici măcar Speranța. Atât de larg am deschide-o în căutarea răspunsurilor și dorințelor noastre arzătoare.
Poate nu am mai răni pe nimeni. Poate nici alții nu ar găsi normal sau amuzant să se joace cu mintea și sufletul nostru, târându-le prin mărăcinii suferinței.
Probabil că am alege mai mult decât conștient și interesat cu cine să ne însoțim sau nu, cu cine să ne petrecem puținul timp pe care îl avem, pe cine să îmbogățim sufletește sau pe cine să secătuim până la durere. Adesea oamenii dor.
Pesemne că am decide gradul de altruism sau de egoism care să ne caracterizeze în funcție de circumstanțe. Oamenilor le place să fie puși sau să se așeze într-o lumină favorabilă care să le gâdile orgoliul.
Poate am avea vieți ideale, poate am găsi jumătățile perfecte pe care le căutăm continuu și pe care avem senzația că le-am găsit la fiecare pas.
Poate am avea slujba perfectă la care să nu ne plictisim și care să ne aducă banii pe care atât îi visăm. Poate am călători în toate colțurile lumii și ne-am îmbogăți în frumusețe și noutate. Poate am avea copii perfecți care să ne mulțumească mândria de a fi părinți.
Poate… Probabil… Pesemne…
Și totuși… Parcă n-ar fi cum trebuie. Nu am mai trăi. Nu ne-am mai bucura de nimic, nu am mai trăi deplin și intens micile victorii și satisfacții sau marile și trădătoarele dezamăgiri și neîmpliniri care alcătuiesc „drăcia aceea frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă” care este viața.
Așa că hai să orbecăim în continuare prin existența noastră sau a celorlalți, având impresia că facem bine ce facem și că suntem stăpânii propriului destin, bucurându-ne de fiecare clipă pe care o avem, care devine imediat trecut și care poate fi oricând ultima.
Guest post by Ana Carmen Stătescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
