“Dar să pornim pe firul istoriei şi să ne oprim în China, în jurul anului 2.700 î. Hr., atunci când usturoiul a început să fie utilizat pentru a da gust mâncării. Mai târziu, el a fost folosit şi pentru conservarea alimentelor, pentru ca apoi, în jurul anului 200 î. Hr., să fie înscris în topul celor 300 de plante cultivate pe acest teritoriu. În Egiptul antic, pe vremea lui Tutankhamon, usturoiul era folosit ca metodă de schimb, iar cu 7 kg de usturoi se putea cumpăra un sclav sănătos de sex masculin.
Evreii considerau că usturoiul scade senzaţia de foame, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, ucide paraziţii, vindecă gelozia, ajută corpul să aibă o temperatură crescută, încurajează iubirea şi dă o culoare frumoasă chipului. Talmudul, textul ce conţine învăţături vechi evreieşti, încurajează consumul de usturoi în zilele de vineri, înainte de iniţierea actului sexual în ziua de Sabat.
Facem un alt pas în istorie şi ne amintim că în timpul călătoriei sale, Ulise este decis să îşi salveze oamenii, care fuseseră transformaţi în porci de Circe. Zeul Hermes îl avertizează pe Ulise că nici chiar sabia sa nu poate rupe vraja care i-a afectat oamenii. În plus, îl sfătuieşte să aibă grijă atunci când Circe îi va da să bea din licoarea ei să o amestece cu o plantă numită „moly”, care are rădăcina neagră şi floare albă şi care este destul de greu de scos din pământ de muritori. Această plantă, despre care se vorbeşte în text pare a fi Allium Moly, o plantă sălbatică europeană al cărei nume popular este usturoiul auriu.
În lucrarea Historia Planatarum din anul 230 î. Hr., Teofrast scrie că oamenii care săpau în căutarea plantei otrăvitoare numite spânz, se hrăneau cu usturoi pentru a se proteja. Tot el relatează cum grecii antici aşezau usturoiul pe grămezi de pietre, la răscruce de drumuri, ca ofrandă pentru Hecate, zeiţa răscrucilor şi a tranziţiilor ce apar în viaţă.
Despre utilizarea usturoiului ca antidot a vorbit şi grecul Melampus, cu mult timp înainte de Teofrast, mai exact în anul 1400 î. Hr. Tot el a sugerat că planta poate apăra omul împotriva vrăjitoriei şi chiar a vampirilor. Tot din Grecia pare să fi venit şi obiceiul moaşelor de a atârna funii cu usturoi sau de a strivi usturoi în camerele unde urma să nască o femeie. Odată cu trecerea secolelor, obiceiul a devenit din ce în ce mai răspândit şi în multe culturi se mai vorbeşte şi astăzi despre creaturile are tânjesc după sânge şi care umblă noaptea în căutarea nou-născuţilor şi a proaspetelor mame pentru a le suge sângele.
Alte societăţi au considerat că usturoiul are proprietăţi de purificare precum argintul. Astfel, oamenii atârnau usturoiul la uşi pentru a ţine spiritele departe de cămin. Chiar şi la noi, astăzi, de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, tocurile uşilor şi ale gemurilor se ung cu usturoi pentru a alunga strigoii. Henric al IV-lea era atât de convins că usturoiul are puteri afrodisiace încât se pare că respiraţia lui „putea doborî un bou de la 20 de paşi”. În Orientul Mijlociu, mirele poartă cu el un căţel de usturoi în ziua nunţii, pentru a se asigura că va fi viril.
Cu toţii ştim că usturoiul este un „medicament” în stare pură şi poate ajuta la prevenirea multor boli, dar despre aceste remedii vorbesc specialiştii. Noi, cu fiziologia gustului! Vă imaginaţi cum ar fi cârnaţii, piftia, ostropelul, dar şi alte mâncăruri, fără usturoi? Eu nu-mi imaginez, pentru că acolo, în memoria mea „gastronomică”, e obligatoriu usturoiul. Doamnelor şi domnilor, bine a spus, cine a spus, că gusturile nu se discută! Cu bine şi cu bucurie! Era să scriu cu bine şi cu usturoi! Şi ce dacă, ar spune unii! Chiar aşa, şi ce dacă!”
Fragmentul de text aparține Pușei Roth și a fost preluat de aici.
Citiţi şi
Genți, genți și iar genți Hermès! Licitație online organizată de Christie’s New York
Jurnal de învățător (VI) – Războiul, 1951 (II)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
