La parterul blocului unde locuiesc se află un chioşc. Proprietarul e un moş la 60 şi ceva de ani. Nevastă-sa şi fiica tot acolo lucrează. Lucru de mirare, de fiecare dată, indiferent ce aş cumpăra, îmi dă bon fiscal. Asta îmi place. Ce nu îmi place este că, ori de câte ori, în drum spre casă, mă aprovizionez din altă parte şi îl găsesc proptit în uşa chioşcului (dacă n-are clienţi, acolo stă, inevitabil), mă priveşte de parcă aş intenţiona să-i asasinez familia. Respiraţia lui mi se infiltrează în ureche ca un fierăstrău ruginit, iar privirea lui îmi urlă: “Mărfurile mele nu sunt bune, hmmm? Zgârcitu’ pământului ! Pentru o economie de 40 de bani la un Pepsi, preferi să mergi cu el în spinare jumătate de km. Păduche ce eşti! Tu o să mă bagi în pământ cu meschinăriile tale.”
De fiecare dată sunt tentat să îmi cer scuze că mi-am cumpărat din altă parte ce aş fi găsit la el. Şi, să fiu sincer, nici nu ştiu de ce cumpăr de la supermarket. Că acolo mereu e coadă şi eu am oroare să aştept la casă. În plus, multe din produsele pe care le cumpăr nici nu le vreau, doar că stau aşa frumos aranjate în raft, că îmi vine să le smotocesc feng-shuiu’,
Şi uite-aşa ajung în coşu’ meu.
Drept urmare, de multe ori, când îl zăream pe moş la intrarea în bloc, ascundeam plasa cu produsele cumpărate sau o făceam cât mai puţin vizibilă, astfel încât să nu se mai uite la mine cu privirea aia jumătate terorizată, jumătate dispreţuitoare.
În contrapartidă, mă simţeam cu atât mai fericit când, în loc să opresc la supermarketul cu două mii de rafturi, făceam escală la magazinaşul lui de doi metri pe doi, plin cu snacksuri, bere şi alune. Parcă şi privirea-i posacă devenea mai veselă. Aşa îmi place să cred. Din păcate, aici intervine al doilea lucru care nu îmi plăcea, respectiv acela că, la rest, dacă nu avea mărunt, moşu’ îmi dădea tot felul de prostii: o pastilă Orbit, o lamă de ras, unu-două chibrite, o acadea, o bomboană învelită în staniol, un pacheţel de şerveţele, un sul de hârtie igienică şi tot aşa.
Asta nu îmi plăcea deloc. Dar, cum doream să nu-i mai zăresc privirea aia de tu-mă-bagi-în-mormânt-cu-mersul-tău-la-supermarket, înghiţeam în sec şi nu comentam. Până ce, într-o bună zi, m-am hotărât să-i colecţionez toate chibriturile, şerveţelele, lamele Orbit şi acadelele primite. Apoi, o lună mai târziu, într-o sâmbătă, m-am dus cu ele la chioşc. Le-am întins pe toate pe masă, împreună cu o monedă de 50 de bani şi am cerut o sticlă de Pepsi la 2.5l şi un Toblerone. Moşu’ s-a pus să clipească precum un semafor stricat.
-Ce-i asta? m-a întrebat imitând fierăstrăul, de această dată, sunetul unui fierăstrău cu care ai fi tăiat un Sequoia.
-Aş dori un Pepsi şi un Toblerone, am repetat eu degajat.
-Ok, dar astea, arată el cu mâna tremurândă spre tejghea, ce sunt?
-Păi, nu mai aveam bani. Sunt restul de la cumpărăturile pe care le-am făcut la dvs. când nu mai aveaţi mărunt.
-Şi eu ce să fac cu ele?
-Dar eu ce să fac? Că gumă nu mănânc, şerveţelele nu-mi folosesc că nu-s răcit, acadelele nu-mi plac, de chibrituri n-am nevoie că nu fumez, aragazul e electric,…
Moşu’, hipnotizat de moviliţa din faţa lui, se transformase într-un monument de meditaţie. Zgomotul de fierăstrău scos pe gură era singurul semn că mai e în viaţă.
-Bine, a rostit într-un final şi am făcut trocul.
De atunci, mereu se impacienta când intram în chichineaţa lui. Din pricină, bănuiesc, că ori n-avea să-mi dea rest ori fiindcă se aştepta să-i mai aduc alte chibrituri rămase prin casă de dăţile trecute. Cum mă zărea, gura îi era chinuită de o grimasă atât de ciudat de îndurerată, că, după alte tentative de a-i cumpăra diverse chestii, am hotărât ca, decât să rişte un infarct în prezenţa mea, mai bine să-mi fac eu frumuşel cumpărăturile în altă parte.
Nu vă imaginaţi ce fericire îi procur acum când mă vede venind spre bloc cu plasa deja plină!
Citiţi şi
Viitorul este aici: cititoarele de coduri de bare și casele de marcat inteligente
Vreau și eu să știu, ce dracu’ s-a întâmplat cu scara evoluției?
Shoppingul compulsiv: ce emoții încercăm să controlăm și cum putem să le gestionăm
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
