Suntem femei și, pentru noi, poșeta este sfântă. Nu o lăsăm din mâini nici moarte, ne însoțește, mai fidelă decât iubitul sau soțul, peste tot și pântecul ei generos adăpostește o mulțime de secrete. Și o mulțime și mai mare de diferite obiecte și lucruri strict necesare supraviețuirii noastre unei zile întregi. Chestii pe care bărbații, nu prea pot să le înțeleagă. Așa că nu este de mirare că poșeta mea cântărea un număr de kilograme greu de ignorat.
Dar cine avea mereu orice la ea? Cine a fost pe fază la una dintre primele întâlniri cu actualul iubit (cred că l-am dat pe spate cu asta) când el, panicat, a constatat că ieșise din casă cu barba tunsă inegal – probabil din grabă, de emoții, ce mai contează? Cert este că eu am crezut că am dat peste un hipster exagerat de modern pentru gusturile mele, iar el credea că dacă nu mai iese din nenorocita aia de toaletă unde se închisese de jumătate de oră, avea se rezolve situația.
Intrigată, l-am sunat și mi-a răspuns în șoaptă că de-abia când s-a văzut în oglindă a înțeles de ce-l priveam așa de dubios și că el nu mai iese de acolo până când… Până când nu îți aduc eu un aparat de tuns barba!, i-am tăiat vorba. Nu m-a crezut, a zis că-l ironizez și că așa îi și trebuie, ce, Doamne iartă-mă, să caute așa ceva în poșeta unei femei? Dar eu nu glumeam, căci poșeta mea atotcuprinzătoare chiar avea și așa ceva în ea. De ce, e altă poveste, important e că atunci am fost eroina lui. Cum naiba să nu rămâi la picioarele unei femei a cărei poșetă te salvează de o umilință publică?
sursă foto: wonderwardrobes.com
Apoi, treptat, pe măsură ce relația se suda, s-a obișnuit cu poșeta mea ca o șaorma serioasă cu „de toate”. Mai mult, nu știu exact când, a devenit poșeta „noastră”, în care nu mai căram doar mulțimea de farduri, pensule, demachiant, creme, cleme, șervețele, chei, un măr, ciorapi de rezervă, tampoane, chitanțe, facturi, notițe, bilete, bonuri fiscale, agendă, pixuri, creioane etc, etc, etc, ci și portofelul lui, cheile lui, CD-urile pe care trebuia să le dea nu știu cui, cartea pe care o împrumutase de la un coleg și pe care urma să i-o ducă la sfârșitul serii în oraș, ba chiar, în glorioasa amintire a întâlnirii noastre devenite faimoasă în grupul nostru de prieteni, un aparat de tuns părul corporal. De-abia îi sosise la birou prin curier și cum ne-am întâlnit imediat, fără să mai treacă pe acasă, mi l-a plasat în custodie, să-l pun în… da, ați ghicit, poșeta „noastră”.
Dar până aici! M-am săturat de cărat. M-am săturat să-i port de grijă, să n-o mai uit pe te miri unde (că am pățit-o și pe asta, și acum mă doare sufletul când îmi aduc aminte…), așa că, într-o bună zi, dau să ies dimineața din casă cu mâinile în buzunare – la propriu și la figurat. Iubitul meu, vigilent, mă vede, înțelege proporțiile dezastrului – deși nu-i e deloc clar cum se poate întâmpla una ca asta – înșfacă poșeta din cuier și dă fuga la mine, întinzându-mi-o cu un gest triumfător – acum el era eroul salvator – ca nu cumva să uit acasă izvorul soluțiilor. Spre completa lui uimire, i-am făcut semn că nu, nu-mi trebuie – aveam în buzunar telefonul, actele, niște bani și cheile – și am ieșit veselă pe ușă, abia atingând pământul. Vă spun sincer, în acel moment, am simțit că sunt… liberă! Liberă cu adevărat! Simțeam, efectiv, că zbor… și mai simțeam și că aveam să mă distrez copios de acum încolo, având în vedere că poșeta „noastră” își încetase, subit, existența în viața iubitului meu, iar el, mititelul, va fi nevoit să-și care singur catrafusele…
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
10 greșeli pe care nu le mai facem în pat după o anumită vârstă
Avem prea mulți arici și prea puține vulpi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
