Cum ajungi de la „Feeling happy” la „It’s complicated”

Am auzit recent o sintagmă – „relație complicată”, nu că ar fi nouă, dar merită reflectat. Am revăzut apoi „It’s complicated”, pe care vi-l recomand din toată inima. Genial rolul pe care îl fac Baldwin și Meryl Streep, iar cei mai mulți dintre cei care vizionează pelicula vor savura doar „suprafața” poveștii, care captivează prin răsturnări de situație, scene de un umor debordant și dinamism al acțiunii. În spatele comediei, însă, ar fi interesant să vedem ce se ascunde. Tot ceea ce pare la prima vedere simplu se dovedește a fi, în cele din urmă, „complicat”.

În această speță, cred că o relație „complicată” e, mai degrabă, o relație conflictuală cu tine însuți, cu istoria ta personală și socială, cu viața ta privită din miezul unei lucidități asumate. E o luptă a ta contra propriului sine care poartă semne devenite între timp hieroglife greu de tradus. E un carusel care dă senzația de vertij până când îți va umple stomacul până la refuz. Faptul că ai verbalizat această stare printr-o expresie menită să dea de gândit altora este, de fapt, o afirmare a poziționării tale într-un teatru de război. Cu cine, împotriva cui? După cum se vede, împotriva conștiinței tale, în care sentimentele nu (mai) corespund rațiunii de a fi fericit. E un anunț al propriei  nefericiri, pe care ai scăpat-o din frâiele puterii tale, o recunoaștere a propriei inabilități de a gestiona emoțional o relație. Personajele din filmul amintit trăiesc o despărțire temporară, întreruptă de micile escapade ale fiecăruia dintre parteneri. E „complicat” atâta timp cât în ecuația existențială a fiecăruia există un altcineva, cu care nu e compatibil. Odată eliminat, lucrurile sunt mult mai simple.

Aparenta rutină prin care trece fiecare cuplu este, de fapt, expresia unei stări de prea-bine, care se cere dinamizată. Există însă infinit de multe alte opțiuni care duc la revigorarea unei relații prăfuite, dar filtrul e extrem de greu de trecut, pentru că e vorba despre chimia corporală, despre corpul care începe să lupte singur împotriva minții. Opacizarea lucidității e unul dintre semnele tensiunii interioare, iar până la decăderea morală și oprobriu mai e un pas mic, mic de tot.

O relație „complicată” e, mai apoi, semnul unei recunoașteri a incongruenței dintre parteneri, care demonstrează că breșa dintre așteptări/proiecții/speranțe/iluzii și realitatea frustă, epurată de travestiuri și conveniențe, e foarte acută. Fericirea constă în liniște, spune un dicton pe care îmi place să-l amintesc mereu. Iubirea ține trei ani, declară generos Beigbeder, după care intervine aceeași „rutină” care te-a scos din starea inițială și te-a pus într-o situației nouă și necunoscută.

A deveni un cuplu, da, asta e complicat. Nu relația în sine, cât sutura contează. Cicatricea care rămâne după ce rănile au fost vindecate și securizate printr-o cusătură de maestru. O poți scoate în lume astfel încât să nu-i oripilezi pe ceilalți? Sau vei sta ascuns ca să nu-ți vadă nimeni trupul măcinat de neputința de a te mai vedea perfect?

Să nu uităm ce spunea Eliade: „Problemele într-o relație apar în momentul în care unul din cei doi începe să pună întrebări despre relație.”

Înainte de a afișa o relație „complicată”, stai de vorbă cu tine însuți și găsește un răspuns la întrebarea: cum te vezi peste un an?

Sau o altă întrebare: dacă tu ești perfect, adică omul pe care l-ai crescut în tine cu pretenția unui ideal uman asumat, atunci de ce relația e „complicată”? Iar tu unde ești în toată „complicația” asta? Nu cumva ești tu însuți sau celălalt în plus?

Cât timp și energie îți consumă tentativa de a dez-complica/echilibra lucrurile?

În afară de tine, mai există și victime colaterale?

Ce te frământă mai mult? Dorința de a fi fericit sau dorința de a fi cu celălalt, și în ce măsură cele două sunt compatibile?

Ce se schimbă de la „Feeling happy” la „It’s complicated”?

O relație frumoasă e un loc de întâlnire a sufletelor în seninătatea fiecărei clipe, e un tandem perfect în care cuvintele sunt inutile. E o privire, o atingere, același gând. „Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.”, spune  Paulo Coelho, și nu e deloc un neadevăr.

Starea de bine produce eficiență și întărește motivația de a te înălța și de a contribui la ascensiunea celuilalt, care naște în tine resurse emoționale ce pot ajunge la sacrificiul de sine prin devotamentul față de celălalt. E siguranța comuniunii perfecte cu celălalt, fie-mi iertată repetiția. E emoție care durează o veșnicie, dincolo de orice obstacol. E rugăciune și cuvânt vindecător.

În același timp, complicația slăbește, alterând încetul cu încetul straturile ființei, care devine de nerecunoscut. Trezirea, adică revenirea la conștiință, e dureroasă și mulți preferă să ia analgezice decât să suporte efectele bolii. Să nu uităm că „dacă fericirea ta depinde de ceva ce face altcineva, atunci chiar ai o problemă”, cum zice Richard Bach, poate nu chiar fără miez de adevăr.

Și încă un gând: „Dragostea este precum focul. Dar nu știi niciodată dacă îți va încălzi sufletul său îți va arde casa.”, traduce Joan Crawford echilibrul emoțional, care nu este altceva decât simbioza perfectă între euri care se regăsesc în același sine.

Soluția? Fiecare problemă are o rezolvare în alb sau negru. Nu poți găsi în nimeni adevărul tău, care e suma evoluției tale interioare. Dar nu conteni să-ți pui întrebări, despre tine în primul și în ultimul rând, pentru că tu ești cel care își va purta crucea.

Viața e frumoasă, keep it simple! 🙂