Hai să fim serioși: concursul muzical Eurovision, la care ne pricepem toți în virtutea abonamentului la televiziunea publică, nu e un concurs și nu e muzical. Sunt niște alegeri pe care le fac europenii o dată pe an, când oricum se prezintă la vot prin sms în număr mult mai mare decât fizic, la europarlamentare. Sub pretextul unui freak show muzical care întrunește toate elementele kitsch ale unei parade gay, fiindcă trebuie să părem toleranți, noi, europenii, ne exprimăm amicițiile și inamicițiile, preamărim regionalismul, ne amintim de origine dacă trăim în altă țară și, în general, facem cam orice în afară de a alege o melodie – ca dovadă, și câștigătoarea de anul acesta. Dincolo de cea mai fistichie apariție și de faptul că protagonistul are o voce dăruită, a plecat cineva, cum se zice, cu melodia Conchitei? Adică e ușor fredonabilă și lesne de reținut, conform standardelor Eurovision? Ați asculta o variantă remixată? Ei aș, o să ne zgârie urechile un an de zile în heavy rotation la radio doar fiindcă a câștigat și pentru că e „political correct“. În rest, show-ul merge înainte, cu toate ciudățeniile de bâlci care fac deliciul competiței sau cu ce ni se pare că ar fi șic – de la travestiți austrieci, voluptuoase poloneze, bărbați pe post de hamsteri până la gemenele rusoaice, huiduite din cu totul alte motive decât cele legate de prestație sau niște francezi care pur și simplu nu-și pot trimite niște exponenți în stare să aducă puncte.
Luăm 12 puncte de la frații de peste Prut și le savurăm ca pe bomboanele Bucuria gândind că s-a făcut dreptate, mai ciupim câteva puncte de prin țările în care lucrăm mai mult sau mai puțin la negru, după care stăm să vedem cine câștigă, fiindcă, oricum, chiar dacă am compune o melodie capabilă, n-am avea unde să organizăm acest mirific concurs, așa că mai mult de locul doi nu sperăm!
Însă oricât ar fi de superficial acest show transmis de televiziunile de stat de pe continent, strânge în jurul său zeci de milioane de oameni, cifre la care organizatorii europarlamentarelor care bat la ușă pot doar visa. Și țineți cont că la votarea politică alegerea e pe gratis, nu trebuie să dai bani ca să-ți exprimi preferința, ca la concursul de cântece. În această logică, anul acesta, algerile le-a câștigat un travestit, care a strâns cele mai multe voturi fără să conteze pe cine a reprezentat (poate doar dacă era rus nu câștiga, ținând cont de curentul de antipatie resimțit la Copenhaga), întrucât trebuia să triumfe cel mai clar simbol al toleranței față de cei care sunt altfel.
Și dacă tot vorbim de politică, îi acordăm cu plăcere 0 (zero) puncte premierului român, care a simțit nevoia de a pleca urechea la consilieri și de a mai toca niște bani publici în interes personal și electoral. Cred, sincer, că Ovi și Paula n-aveau nevoie de susținere în Danemarca – așa cum nici sportivii români de la Olimpiada de iarnă n-au rupt gura târgului pentru că s-a pozat Ponta la Soci, într-un neuitat cadru cu Ianukovici. Dar într-o zi în care rusul Rogozin „ciripește“ belicos pe Twitter, Ponta zâmbește prezidențial sub cupola circului cu travestiți?! Ei bine, da. Nimic de mirare însă: la Eurovision, politicul e țipător și sună fals.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
