Sincer, nu ştiu dacă 30 e noul 20, când vine vorba de vârsta unei femei, însă putem măcar încerca să credem că am devenit ceva mai înțelepte! Nu spuneți wishful thinking, că-mi ruinați toată pledoaria! 🙂 Pentru că peste câteva zile îi voi împlini și mă gândesc ce-aș mai avea de învățat sau de repetat ca să-mi fie mai bine până la următorul prag.
1. Viaţa este foarte scurtă
Am început cu o constatare banală, veți zice, dar dacă vă spun că săptămâna trecută mi-a murit o colegă într-un accident, poate nu e nevoie să vă mai gândiți voi la toate nenorocirile despre care auzim toată ziua. Așa că ar trebui grabnic să învăț să nu mai pierd timpul nici cu cine nu mă merită, nici nu cine mă judecă, nici cu cine nu mă inspiră să devin mai bună, să cresc, nici cu cei veșnic nemulțumiți de cum sunt și ce fac, nici cu activități care nu-mi fac plăcere. Poate e timpul să-mi schimb și jobul?…
2. Succesul nu depinde decât de propria persoană
Da, sună motivațional, dar 30 e o vârstă bună ca să începi a nu mai da vina pe alții sau pe împrejurări pentru eşecurile noastre, personale sau profesionale. Pentru că, dacă n-ai aflat încă ce poți, o fi și de la lipsa de încredere în tine și prea multă în alții. Ia schimbă foaia odată cu prefixul! Și începe să scrii cu mâna ta destinul, atât cât ne permite condiția de muritor. Dar ce gust bun are succesul plămădit de tine și ce prestanță imbatabilă îți pot da cei 30 de ani! Vă spun eu, că am văzut la cineva! 🙂
3. Fericirea nu vine din a avea cât mai mult, ci din a trăi cât mai multe
Te-ai întrebat vreodată cât ai fost fericită dintr-un an și ce anume te-a făcut fericită? Pun pariu că vacanța a câștigat în fața pantofilor! 🙂 Eu m-am întrebat și bilanțul a fost cam subțire, că nimic nu e mai volatil ca fericirea. Dar cam tot ce-am adunat venea din altceva decât din lucruri… Mai am de perfecționat o chestie: când o fi să mă mai despart de un bărbat, să nu-l mai las să-mi ia și momentele de fericire pe care le-am trăit. Să fac cumva ca supărarea să nu tragă mai greu decât fericirea, și atunci voi ieși pe plus. 🙂
4. Cei patru prieteni adevărați erau trei, Luca și Matei 🙂
Cam așa ar trebui să fie cu prietenii: puțini și buni! Verificați la greu… N-ai prietenă adevărată, dacă n-o poți suna în crucea nopții că ți s-au înecat corăbiile sau dacă nu se face luntre și punte să te scoată dintr-un necaz, când ai făcut vreo nesocotință și nu mai poți ieși singură la liman. Nu ești o prietenă adevărată, dacă nu ești gata să faci aceleași lucruri pentru ea, pentru că prietenia e chiar mai pretențioasă decât dragostea. Dar tot mai trebuie să învăț ceva: să ajung să am iar încredere oarbă într-o prietenă. Pentru că o dată am pățit-o, și rău de tot. Însă eram mai tânără și cam deloc înțeleaptă, nu? 🙂
5. Mâncăm și ne distrăm mai de vară
N-a prea fost cazul până acum să mă abțin de la mâncare și nici n-am exagerat cu petrecerile până dimineața, dar vorbește lumea că s-ar mai schimba treburile după 30, că încetinesc arderile, că se prăpădește cu zile easticitatea pielii și apar urme tot mai greu de șters ale oricărui exces sau obicei prost de care întârzii să scapi. Probabil că nu chiar de a doua zi, dar înțeleaptă cum mă și văd peste noapte, îmi doresc să păstrez justa măsură. Aici e cam greu cu promisiunile, dar voi încerca negreșit. A, și mai era ceva care avea legătură cu schimbările alea de le tot zic unii ireversibile numai ca să bage spaima în bietele femei de 30 de ani: sarcina, nașterea, maternitatea… Atât vă zic, dar știți și voi: există și după ce faci copii viață, și frumusețe, și siluetă, și sâni la locul lor, și elasticitate unde trebuie, și chef, și distracție. Am văzut io! 🙂
6. Bărbatul perfect trăieşte mai mult în filme
De aia nici nu l-am găsit până acum și, nu știu dacă e de bine sau de rău că deja accept câte o mică abatere de la idealul din poveste. Dar mă rog să nu devin chiar foarte tolerantă de la 30 încolo. 🙂 Și nici disperată, că alte calități or avea, n-or avea, dar nas de copoi sigur au toți. Ori noi nu mascăm prea bine nerăbdarea?… În fine, eu sunt acum într-o căutare relaxată după ce am avut și rău de dat la coș, și bun de luat acasă.
7. Vremea bucuriilor mici
Graba, tumultul, nebunia anilor 20+ cică ne-ar fi împiedicat să observăm lucrurile mici și să ne bucurăm de ele. Un dram de adevăr o fi, pentru că parcă de vreo jumătate de an am început să văd ce nu prea vedeam înainte… Să mă aștept la mai multe din astea mici și mai la îndemână din care, la o adică să pot pot spune la sfârșitul zilei că a fost una bună, chiar dacă n-am avut vreo mare satisfacție? Hmmm, parcă nu sună atât de rău, nu? Pentru că eu socoteam până acum drept proastă oricare zi în care nu-mi ieșeau toate șnur, da’ toate! Prin urmare, nu mă prea bucuram de ceea ce-mi ieșise sau de frumusețea unor lucruri tăcute, care se petreceau oricum, doar că cine să aibă ochi pentru ele…
8. Frica de ani trece cu grijă
Nu mă tem, ce naiba, am 29 și 359 de zile, da? Numai că, de câte ori trec pe la maică-mea și mă uit în oglinda ei care mărește de 5 ori!!!! mă trec niște fiori necunoscuți în urmă cu doi-trei ani. Dar ce bărbat vede așa? Și apoi, mai e mama, care arată beton! Cea mai bună reclamă la ritualurile de îngrijire, cu creme potrivite, nu neapărat scumpe. Dar ce a dat rezultate cu adevărat a fost consecvența. De când o știu, n-a ieșit din casă fără un machiaj discret (cu așa pensule de machiaj, nici nu-i ia mult timp), fără ruj, fără părul măcar strălucind de curat, dacă nu apuca să și-l și aranjeze într-un fel anume, și mai ales fără să poarte unul dintre parfumurile ei originale, nu mai puține de cinci! Și nu s-a culcat fără să se demachieze. Dacă ea a putut, eu de ce n-aș putea? 🙂
9. Vremea lui “puțin și bun”
Cică ar cam trebui să apună vremea lui “las’ să fie, că nu se știe”și să intrăm în era lui “puțin și bun”. Tot de la mama o știu și pe asta. Numai că, deh, plecată de la 18 ani din casa alor mei, am tot adunat. Până acum un an, când m-am mutat în casa mea, și tot ce aveam de cărat, în afară de cărți, normal să fie multe, și câteva tigăi, căni, farfurii și pahare desperecheate, erau, literalmente, munți de haine. Eram clar dependență de shoppingul fără trebuință. Ei, și atunci, a intervenit mama și am făcut o triere drastică, excelentă dacă mă întrebați. Și de un an n-am mai cumpărat decât ce mi-a trebuit cu necesitate și se potrivea cu ce mai aveam. Deci, cum ar veni, sunt pe drumul cel bun. 🙂
10. Viața abia începe
Dacă viața e scurtă, chestie un pic deprimantă, dar la 30, abia începe, eu zic că e foarte bine. Să ne bucurăm! Dacă am greșit până acum, învățăm, ștergem cu buretele, avem tabla goală, strălucitoare, numai bună să scriem ce ne dorim să trăim și să trăim. Presimt că vin vremuri fabuloase! 🙂
Citiţi şi
Despre idealism și bunele, dar nepracticele lui intenții
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
