Cunosc o cucoană care, de câte ori ne întâlnim, prin oraș, în vreo casă de amici comuni, la sindrofii sau cu alte prilejuri, după ce mă inspectează scurt, din cap până în picioare, cu privire expertă de geambaș de cai, începe să-mi inventarieze hainele și bijuteriile… mă întreabă câte carate are piatra de pe deget, de unde am cumpărat-o, cât am dat pe ea, adaugă că ea știe un loc mai bun, de unde puteam să cumpăr mai ieftin, apoi scoate o lupă micuță, de bijutier, din poșeta de pe care țipă un logo de firmă cu litere uriașe, aurii. La cerere, scot de pe deget inelul și i-l întind. Îmi spune să-l pun pe masă, că altfel ne certăm, dacă i-l dau direct în mână. Îl privește concentrată, prin sticla groasă, îmi spune că are mici incluziuni de carbon și un pic de gheață… inventarul continuă cu șalul de cașmir, cu puloverul… Mă întorc, amuzată, cu spatele, ca să poate citi eticheta veștmântului, atunci când ea există, pentru că am obiceiul prost de a tăia etichetele de pe haine, imediat după ce le cumpăr.
O altă cucoană, venită din provincie cu gând de căpătuire și faimă (le-a obținut, perseverentă, pe amândouă), tace elegant. Mult timp, această tăcere odihnitoare, cu ochi mari, curioși, m-a intrigat. Tăcerile au marele avantaj, mai ales pentru minți romanțioase ca a mea, să te facă să visezi, să te întrebi ce se ascunde în dosul frunții boltite și al genelor mătăsoase. La un moment dat, suficient de bine înfiptă în societate, a început să vorbească, și, de atunci, am nostalgia frumoaselor ei tăceri.
În panoplia mea mea de grații, pe o poziție destul de importantă, se situează vindecătoarele atotștiutoare. Ele trec prin viață și lume permanent conectate la univers și spiritualitate, poartă amulete miraculoase, își țin bijuteriile în apă cu sare de Himalaya ca să le curețe de impuritatea semenilor ce, din greșeală sau cu bună intenție, le-au atins… plănuiesc, sau chiar au făcut călătorii inițiatice în India, mănâncă rădăcini și orez fiert, cu picioarele încolăcite pe rogojină și degetele împreunate într-o veșnică invocare a binelui, frumosului și păcii mondiale. Au cele mai inedite rețete și soluții pentru orice, tratamente alternative pentru bolile terminale, adrese de chiropracticieni și energoterapeuți, beau lapte de migdale parfumat cu floare de portocal și sunt, îndeobște, credincioase.
Mai există cucoanele mămoase. Sunt printre cele mai periculoase, pentru că scapi greu de ele. Sunt, de obicei, dar nu e regulă, supraponderale, nu foarte cochete și preocupate de propria lor persoană… a, nu, ele sunt preocupate să-ți fie ție bine! Te potopesc cu sfaturi necerute pentru cele mai diverse probleme pe care le-ai întâmpina în viață, ferească Domnu’ să strănuți sau să-ți sufli nasul în prezența lor, gata, ai răcit, trebuie să iei bulina cutare și cutare, să bei ceai cu lămâie și ghimbir, te sună în puterea nopții să te întrebe dacă n-ai nevoie de ceva, te întreabă de o sută de ori cum te simți, de-mi vine să răspund, ca tata, cu umor… mă simt!
O categorie aparte o constituie intelectualele. Am destule la cingătoare. Sunt ascetice, aspre, inteligente, fără blândețe, știu exact care din ultimele apariții editoriale, spectacole, filme merită citite/văzute, disprețuiesc fățiș farfelușurile și răsfățurile femeiești, cum ar fi fardurile, parfumurile, cremele, pantofii din ultima colecție Casadei. Dacă vrei, în schimb, poți afla întreaga saga a brandului Casadei, în ce an a fost înființat, de cine, cum, evoluție…
Pe o astfel de cucoană am invitat-o la un concert de cameră la mine acasă, oferit în dar de un prieten. Mă gândeam că le-ar face plăcere, ei și soțului ei, erau în program bucăți bune… CUM? Ție-ți arde de quartete de cameră, când lumea se prăbușește, oamenii n-au ce mânca, politicienii sunt corupți, ciuma roșie atârnă deasupra capetelor noastre, încălzirea globală face ravagii și șopârlele cu burta violet sunt pe cale de dispariție, ca să nu mai vorbesc de delfini!
Am lăsat-o să vitupereze și am închis ușor telefonul… N-am mai vorbit cu ea de atunci.
Confesiva
O poți întâlni oriunde în societate, e plăcută, comunicativă, deschisă… aici începe problema! E un pic prea deschisă! După cinci minute de conversație de salon, ești pusă în temă cu toată viața interlocutoarei tale, copii, familie, soț, obiceiuri alimentare, dispepsia soacrei, ganglionul de care s-a operat anul trecut și care, slavă domnului, s-a dovedit a fi benign, respirația urât mirositoare (vorba reclamei) a prietenei celei mai bune… După alte cinci minute, afli că, după o căsnicie de mulți ani și doi copii, a decis să-și trăiască viața, că una are omu’, și și-a luat un amant, cu care se întâlnește joia și, uneori, marțea, în garsoniera pusă la dispoziție de o amică generoasă și înțelegătoare. Se trage mai aproape de tine, ți se agață familiar de braț și începe să dea detalii intime despre relație. Cu sentimentul neplăcut că mă uit pe gaura cheii în baia cuiva care își face toaleta intimă, o desprind ușurel de mine și fug, înainte să aflu detalii tehnice, poziții, dimensiuni și mai cine știe ce snămenii!
Discreta
Pe acest soi, destul de rar, e drept, e bine să nu-l întrebi nici măcar cât e ceasul, că nu ești sigură că va răspunde! Un aer de conspirație planetară învăluie conversația cu ea, de la rețeta de ștrudel cu mere, smulsă cu greu de pe buze, până la cea mai banală întrebare, la care, pe un ton șoptit, îți răspunde „nu pot să-ți spun”. E soiul care crede că omului bolnav nu trebuie să-i spui că-i bolnav, că-l tulburi, las’ că află el singur de la vreo indiscretă, genul care îl vede pe soțul tău plimbându-se de mână prin parc cu secretara, dar nu-ți spune, deși ți-e prietenă, că nu-i treaba ei, ea nu se bagă în viețile altora, că pe urmă ăia se împacă și ea cade prost! Temperamentului meu îi convine mai mult cealaltă, indiscreta, confesiva, că știu să aleg adevărul de minciună…
Femeia dintr-o bucată
Ăsta da, caracter! Acest tip de cucoană îți spune verde-n față tot ce gândește și se mândrește cu asta! Nu prea contează că e nepotrivit, rănește, jignește, e deplasat, brutal ori de-a dreptul mojic! Știi, dragă, la mine, ce-i în gușă, și-n căpușă!
De obicei, alegațiile ei se desfășoară în prezența a cât mai multor participanți la conversație, ca să fie masa bogată!
Te-ai mai îngrășat, sau mi se pare mie?
Io nu știu cum poți să-l frecventezi pe X, e un mitocan!
Culoarea asta te îmbătrânește și-ți dă o mină obosită!
Nu mai da, dragă, banii pe prostii, la ce-ți mai trebuia perechea asta de mănuși, mai ai o sută acasă!
Dacă încerci să răspunzi cu aceeași monedă, se schimbă socoteala, pentru că „spusul verde-n față” e un drum cu sens unic, dinspre ea înspre restul semenilor, nu știe să încaseze la fel de bărbătește cum știe să lovească!
Perfida
Spre deosebire de cucoana cu barda, perfida se folosește din plin de uzanțele sociale pentru a-și strecura, șerpește, remarcile otrăvite, împachetate frumos și parfumate.
Vaaaai, ce mult îmi place rochia asta, ai mai purtat-o și anul trecut, de Revelion, și parcă, și la nunta Irinei, acum doi ani! E splendidă!
Știți genul, nu mai insist!
©Norman Parkinson
Bârfitoarea
E soiul cel mai comun și mai des întâlnit de cuconet! Știe tot despre toți, cine cu cine, unde, de câte ori, cum, de ce, știe câți bani ai cheltuit în vacanță, de unde ți-ai cumpărat perdelele, de ce te-ai tuns foarte scurt (are cancer, săraca!), de ce ai decis să-ți petreci vara la Sovata în loc de Coasta de Azur (au scăpătat, bieții oameni). Și, pentru că știe, generoasă, le spune și celorlalți, cu voce mică, onctuoasă, clipind des din gene, cu subînțeles, „mă-nțelegi tu ce vreau să zic”.
Dacă n-ai bani sau chef să-ți instalezi o alarmă la casă sau să faci contract cu o firmă de pază, e bine să ai o astfel de vecină! De după perdeaua folosită pe post de camuflaj, cucoana în cauză notează cu conștiinciozitate intrările și ieșirile tale și ale vizitatorilor, ora și minutul, mărimea buchetelor de flori, expresia fețelor… noaptea, târziu, coboară în curte și inspectează sacul tău de gunoi… și câte nu se pot afla dintr-un sac de gunoi despre viața omului, mai ales dacă ești expertă în orduri…
Bigota
Nu prea cunosc multe, pentru că asta cu credința le vine unora mai târziu, spre bătrânețe, când simt că li se apropie funia de par.
Totuși… Cucoanele în cauză au înțeles din credința în Dumnezeu doar coaja. Își fac cruci largi când trec pe lângă biserici, sau mărunte, în capul pieptului, care cum. Țin toate posturile, cu quinoa, alge cu susan, fructe de goji, lapte de soia și orez brun, se cântăresc în fiecare dimineață, minunându-se de efectul benefic al credinței asupra siluetei, anunță, glorios, la sfârșitul dietei (pardon, postului) că au slăbit cinci kilograme. Au fost cel puțin o dată la Prislop… au un duhovnic, cu care se sfătuiesc în toate cele, există, chiar un abate Mugnier pe model românesc, un fel de duhovnic la modă, un must have al snobismului ecumenic. Îl cunosc și eu, e un om remarcabil, extrem de inteligent, pasionat de cărți rare, pe care cu greu îl poți face să vorbească despre Dumnezeu.
Cucoanele întru credință nu pun mâna pe ac sau mătură în zi de sărbătoare nici să le pici cu ceară, ceea ce nu prea e diferit de celelalte zile, nesfinte. Pun grâu la încolțit, își sfeștesc casa de vacanță, barca sau mașina cea nouă, sunt superstițioase și adeseori merg la ghicitoare, neștiind că astea din urmă sunt păcate în ochii Domnului.
Își clamează credința în gura mare, ca pe o reclamă la laxative.
Modelul meu la acest capitol e bunica mea maternă, care mergea la biserică doar de Paște și de Crăciun, și spunea – n-am nevoie să merg la biserică pentru ca să-l găsesc pe Dumnezeu, șade în fiecare seară aici, pe laviță, lângă mine, și vorbesc cu el cât poftesc!
Snoaba
Nu voi ține o disertație despre snobismul bun și cel rău, pentru că la noi există numa’ de-ăla rău, fiind un altoi recent și nu prea reușit, postdecembrist, de comportament.
Lucrul cel mai bun la cocoana snoabă e că-i foarte bine informată! E la curent cu toate tendințele în toate domeniile, într-un Paris plin de macarons, ea cumpăra acum 20 de ani doar de la Ladurée, acum s-a mutat la Pierre Hermé, e pe lista de așteptare pentru o poșetă Hermès Kelly și una Birkin, se întâlnește cu prietenele doar în cafenelele și restaurantele en vogue ale urbei, nu scapă nicio sindrofie, recepție, lansare de orice (mai puțin cărți, dar, dacă-i Cărtărescu sau Liiceanu, se duce, că dă bine), mănâncă, cu eforturi considerabile, stridii, care, de altfel, nu-i plac, dar cum ar putea să recunoască așa ceva, bea șampanie, deși îi produce aciditate la stomac…
Cel mai trist lucru la o snoabă e că, atunci când e singură și n-o vede nimeni, în liniștea casei ei, redevine ceea ce nu a încetat niciodată să fie, se dezbracă de pielea mondenă și de pantofii cu toc stiletto și rămâne așa cum a făcut-o mama ei, mănâncă direct din frigider, pe un colț de masă, în bucătărie, o felie de pâine albă (aia neagră e rea, amară și doar de ochii lumii) și se apucă, dacă are puțin timp, să coasă, cu migală, etichete de branduri faimoase pe hainele fără firmă, cumpărate de te miri unde.
De fapt, la noi, snoabele nu sunt altceva decât niște prețioase ridicole…
Ipocrita
Pe astea nu le sufăr absolut deloc! Mai ales pe cele onctuoase, mieroase, unsuroase, care-ți cântă în strună și-ți dau dreptate în toate! Să te ferească Ăl de Sus să intri puțin în mintea lor, să vezi ce gândesc cu adevărat! Îmi place să cred că, de-a lungul timpului, mi-am dezvoltat un sistem destul de bine pus la punct de detectare a acestei specii. Ca regulă generală, privește-le ochii!
Pudica
Cu o cucoană pudică e foarte greu de întreținut o conversație, pentru că se strânge, precum mimosa cu același nume, la orice cuvânt mai suculent sau mai cu zvâc. Te întrebi mereu cum își rezolvă nevoile fiziologice, sexuale și de alte naturi, de vreme ce, pentru ea, aceste subiecte, și multe altele, sunt tabu!
Și, uite-așa, ești nevoită să dezvolți o artă a exprimării eufemistice, edulcorate, scăldată în apă de roze, sau să-i trântești două vorbe neaoșe, crude, doar ca să-i vezi fețișoara încrețindu-se de dezgust. Pudica e oarecum soră cu ipocrita, adică un fel de varietate…
Când am de-a face cu astfel de cucoane, mi se îngrămădesc pe buze doar măscări, înghesuindu-se gălăgios să iasă afară!
Invidioasa
Invidioasa are o singură dilemă: ce are ea și nu am eu? (vorba Deliei) Pune succesul, reușita, popularitatea, seninătatea, confortul material sau sentimental al obiectului invidiei ei ori pe seama norocului chior, ori a bărbaților ademeniți șerpește și păcăliți, ori a conjuncturilor favorabile. Exclude orice altă variantă!
Invidioasele ar trebui să-și pună pe frigider un magnet pe care să scrie „Norocul ți-l faci singură”.
Cucoanele din această categorie extrag o enormă satisfacție din necazul celorlalte! Se minunează cu ipocrizie, într-un grup de prietene: vai, tu, ai auzit ce a pățit cutare? Săraca, prea îi mergea bine, prea era totul perfect… și conchid sfătos, ehe, Dumnezeu nu bate cu bâta!
Invidioasele îi adoră pe bărbați! Bărbații nu sunt niciodată vinovați de nimic, au întotdeauna dreptate, sunt victime neajutorate în mrejele femeilor rele și venale, sunt prost hrăniți și prost îngrijiți, bieții de ei…
Ipohondra
Am prins-o la o cafea, (ea, ceai de mușețel) între două programări la doctor. Venea de la un centru medical, unde-și făcuse analize amănunțite de sânge, urină, coprocultură, EKG, radiografie pulmonară și ecografie abdominală. Părea abătută. Am întrebat-o, ești bine, cum ți-au ieșit analizele? Aaaa, analizele sunt perfecte, în parametri, mi-a spus doctorul că sunt sănătoasă tun! Mă bucur, zic eu! Da, dar ceva nu e în regulă, simt eu, uneori mă doare capul, așa, înspre ceafă, surd și neplăcut… Îmi amintesc iar de tata, care zicea: dacă te doare capul înseamnă că ai!… 🙂 Nu reușesc să-i smulg niciun firav surâs cu gluma mea… Se însuflețește brusc și îmi spune că, peste o oră, are programare la un cabinet pentru un test alergologic. Păi, nu ți-ai făcut testul ăsta și acum trei săptămâni? Ba da, dar nu cred că mi l-a interpretat bine doctorul, mă duc la altul, am auzit că-i foarte bun! Știi, cancerul, ciroza, astea nu dor, te trezești cu ele, habar n-ai că s-au cuibărit în corpul tău. Încerc să schimb vorba. Ei, cum te simți în noua casă, te-ai acomodat? Se mutase de curând. Înainte vreme, locuise într-o casă splendidă, la marginea orașului, într-o zonă verde, aerisită, calmă, pe care o schimbase cu un apartament, tot frumos, în miezul urbei. Motivele mutării îmi scăpau, dar s-a repezit ea să mă lămurească… știi, aici am spitalul de urgență la doi pași, medicul de familie la colțul străzii și vreo patru farmacii pe o rază de 300 metri! Ce să mai zici la asemenea argumente?
Își soarbe grăbită ultima gură de infuzie de mușețel din ceașca subțire de porțelan, înghite vreo patru buline frumos colorate scoase dintr-o cutiuță mică de argint și pornește grăbită spre întâlnirea cu alergologul.
Eu rămân mofluză pe scaun… ultimele analize mi le-am făcut acum vreo trei ani, erau bune, nu zic, de-aia nu m-am repezit să-mi fac altele, uneori mă doare spatele, fumez prea mult, sunt nopți în care somnul mă ocolește cu îndărătnicie, uit să mănânc și fug de medicamente ca dracu’ de tămâie. Da’ parcă nici aia nu-i viață, să trăiești cu spaima morții atârnată deasupra capului, să te cauți tot din două în două zile pe la doctori, să știi pe dinafară posologia, contraindicațiile și modul de administrare a enșpe mii de medicamente și să te trezești în fiecare dimineață convinsă că ai o nouă boală, mai sofisticată, mai greu de depistat, mai greu de tratat.
Moartea vine oricum, ce s-o tot înghiontești?
Cucoana BIO
O specie aparte, aciuită de puțină vreme pe meleagurile noastre, cucoana bio e, așa cum îi spune și numele, bio din cap până în picioare! Trăiește bio, mănâncă bio, se îmbracă bio… adăugați voi…
Face, de cel puțin două ori pe an, cure de detoxifiere cu argilă albastră de Reciu, are două aparate Nutribullet, pe roșu și pe auriu, în caz că se strică unu’… de altfel, pe al doilea l-a cumpărat la reducere, și, nu-i așa, n-ai niciodată destule nutribullet-uri în casă! De curând, a început o dietă pe bază de sucuri de fructe și legume, livrate, frumos ambalate, la preț de șampanie Cristal Roederer, la domiciliu sau la birou, de un centru de frumusețe situat într-o zonă posh a orașului.
A găsit o fermă de pui, undeva la dracu’n praznic, de unde primește, săptămânal, galinacee plimbărețe și hrănite cu grăunțe aurii (cel puțin așa zic ăia, n-ai cum să-i verifici), mănâncă doar alimente FĂRĂ GLUTEN, și asta i-a schimbat existența, la piață caută numai produse românești, că ălea din import sunt injectate… habar n-are, săraca, că țăranu’ român toarnă la azot cu toptanu’ prin grădina lui de legume, ca să crească totul repede, frumos și lucios. Are preferință pentru hainele din bumbac ecologic, se spală cu săpun cu nămol de la Marea Moartă, cumpărat de la magazinele naturiste, răsărite, ca ciupercile după ploaie, tot la al doilea colț de stradă.
Are oroare de hainele de blană, își îmbracă vizonul numai prin casă și se gândește serios să-l vândă, dar încă nu se îndură… Își curăță fața cu lapte de castraveți (domnișoara Cucu să trăiască!), își îndulcește cafeaua și ceaiul doar cu miere pură, și, când se îngrașă, cu ștevie, merge la ședințe de yoga și meditație transcendentală. E drept, mai scapă (rar) în câte un burger sau într-o șaorma cudetoate, dar se repliază rapid!
Vă sfătuiesc să nu râdeți de ea, că e femeia viitorului!
Și, ca o concluzie, cum vedeți, cucoanele din viața mea sunt mult mai interesante decât bărbații din viața mea… 🙂
Pe Monica o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
