Cu toţii avem două vieţi. A doua începe când ne dăm seama că nu avem decât una… (Confucius)
Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte responsabilităţi pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă. “Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu cinci mingi în aer. Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer. Foarte curând vei ajunge la concluzia că munca e o minge de cauciuc: dacă o scapi, nu se întâmplă nimic rău – o poţi ridica de jos continuând să jonglezi. Celelalte patru mingi sunt, însă, de sticlă. Dacă le scapi, se pot zgâria sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel. Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine un echilibru în viaţă.” Discursul lui a mai conţinut o serie de sfaturi pline de înţelepciune, iar finalul a fost pe măsură: „Viaţa nu e cursă nebună, ci o călătorie pe care trebuie să o savurezi pas cu pas. Ieri este trecut, Mâine e un mister, dar Azi (chiar acum când citiți cuvintele astea) este un cadou, aşa încât bucură-te de el!”
Sursă foto: white-salt.com
Ideal ar fi ca importanţa acelui Azi să fie conştientizată cât mai devreme! Pentru că, indiferent că ne lăsăm copleşiţi de povara trecutului sau a grijilor privind ziua de mâine, trăirile care derivă din asta le avem azi! Nu ieri, nu mâine! Ne pot ajuta amintirile, ne poate ajuta o proiecție optimistă asupra viitorului, însă prezentul, fiind mult mai „palpabil”, atârnă mai greu… Iar pentru că nu știm ce ne va aștepta mâine, să luptăm pentru a fi fericiți azi! Să ne concentrăm chiar acum pe lucrurile bune din viaţa noastră! Să nu ne spunem: „Lasă pe mâine, azi nu am timp!” Ştiţi de ce? Pentru că astăzi nu avem timp, mâine nu vom mai avea puteri, iar poimâine nu vom mai fi… Aşa încât să nu mai amânăm, să trăim chiar de acum aşa cum merită să trăim, bucurându-ne de raiul din noi!
Comparaţia cu mingile a lui Bryan Dyson e genială! Nu cred că a mai reuşit cineva să surprindă esenţa acestei realităţi de o aşa manieră. Pe de altă parte, dacă muncim, nu o facem din pură plăcere – nu sunt chiar atât de mulţi oameni workaholici pe lumea asta – ci pentru familie în primul rând, dar şi (în variate grade) pentru a ne putea menţine sănătatea, prietenii şi spiritul. Şi da, nu e uşor să găseşti echilibrul dintre ele. De fapt, consider că e imposibil să reuşeşti asta constant de-a lungul vieţii. Mereu vom acorda prioritate unui anumit capitol dintre cele cinci şi am o vagă bănuială că vom începe cu munca. Iar dacă strădaniile noastre vor fi încununate de succes şi banii vor începe să muncească ei pentru noi, ei bine, vom avea suficient timp ca să ne bucurăm de celelalte felii ale vieţii noastre. Însă, ţineţi minte: mai bine burtos de la bere decât cocoşat de la muncă!
Se spune că nu poţi face nimic cu lungimea vieţii tale, dar poţi face ceva cu adâncimea ei. Aşa că sapă, frate, sapă, sapă, până dai de stele-n apă, după cum ne sfătuia Lucian Blaga. Dacă nu ești adeptul muncii fizice, ai alternativa cugetării, mai ales că astfel ai șansa de a putea modifica limitele vieții tale – unii zic că viața este prea scurtă pentru cei care gândesc și prea lungă pentru cei care nu gândesc…
Până la un punct, stă în puterea noastră să gestionăm eficient fiecare zi din viaţa noastră. E vorba de limita aceea dincolo de care nu mai avem nici o putere pentru că aşa ne-a fost dat să fie, indiferent că vorbim de ţara în care ne-am născut (una e să fi văzut lumina ochilor în Somalia şi cu totul altceva în Monaco), familia din care provenim sau vreo boală care să ne marcheze pe viaţă. Chiar şi aşa, acceptarea că tot ceea ce ni se întâmplă face parte, de fapt, din marele plan al lui Dumnezeu ne poate duce la un nivel de trăire interioară care să fie, în ultimă instanţă, peste cel al unora ce par a fi, la prima vedere, nişte privilegiaţi ai sorţii.
O asistentă care lucra într-un spital de îngrijiri paleative acordate pacienţilor aflaţi în stadii terminale s-a gândit să publice într-o carte cele mai frecvente regrete ale omului aflat în faţa morţii. În top figurează regretul că au muncit prea mult, ratând astfel timp preţios pe care ar fi putut să-l petreacă alături de familie şi prieteni. N-ar fi exclus ca următorul banc să fie inspirat din realitate: „Soţia către soţ: Vezi băieţelul ăsta din poză? Da, îl văd, îi răspunde el. După-masă la 5 te duci la grădiniţă şi îl aduci acasă, ai înţeles?”Aşa încât să luăm aminte la experienţele altora tocmai pentru a nu le repeta de aceeaşi manieră. Esenţial, însă, este să fim conştienţi că, indiferent de felul în care decidem să trăim, avem o singură viaţă. Iar dacă o trăim aşa cum trebuie, e suficientă…
Pe Dan îl găsiți și aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
