Când a terminat de citit povestea lui despre sirena unei uzine, a lăsat liniștea să plutescă doar puțin în încăpere, spațiu mic și intim, un ”colț de carte”, în prima zi fără ploaie din această săptămână.
– Ce faci, plângi, Sonia?, întrebă, făcând toți ochii să privească într-acolo.
M-am întins a privi și eu, dar din locul în care mă aflam nu o puteam vedea pe Sonia. A ghicit după mai multe adresări în publicul în care se afla și Sonia că e căutată de priviri curioase, așa că a precizat hâtru că Sonia e băiat. Afurisit colț de ușă, de-mi blocă privirile! Văd doar pălăria bleu, cărțile despre pălării albastre și alte vreo opt povestiri pe care Andrei Crăciun le-a lansat sâmbăta asta la Cluj sub lupa atentă și sfredelitoare, bine documentată a lui Mihnea Măruță, moderatorul de care v-am mai povestit când cu Nastassja Kinski la Cluj, cel care i-a moderat și pe Băsescu și pe Antonescu, în 2009.
Ceea ce poate intuiți mai puțin despre omul din spatele numelui este umorul bine dozat pe care îl arborează alături de o relaxare așezată comod în vorbe detașate. Mihnea nu rabdă și îl sfredelește despre Petre, unul din personajele lui Andrei:
– Tu ești Petre în “Scrisorile lui Petre către Dora”!
– Nu.
– Ba da, insistă Mihnea.
– Nu. Nu mă suprapun cu personajele. În carte sunt și travestiți, și clovni, și prostituate. Nu e o carte despre mine, cum e “Baricadele”.
Textele de presă scrisă i se par mai ale lui decât cele din cărțile sale care au viață și destin propriu odată lăsate în lume.
Trec mai departe, iar Mihnea vrea să știe de ce Andrei își omoară toate personajele. Andrei vede moartea ca făcând parte din firea lumii în care trăim fără rost pentru că oricum nu știm de ce, pentru că oricum și Demiurgul ne lasă pe-aici poate pentru a se amuza și El însuși, apoi ne trimite moartea. Natural. Mi se pare că s-a făcut frig, atâta natural e în vocea omului ăstuia vorbind despre moartea care îl fascinează ca sinucidere, căci majoritatea personajelor sale se sinucid dacă nu sunt ucise înainte de finalul povestirii.
Dacă îi e și lui greu să treacă spre literatură de la presa cea ancorată în realitate, mai vrea să știe Mihnea. Sunt colegi de presă veniți să-l susțină pe Andrei astăzi, destui care trec mai toți prin asta din nevoia și iubirea pentru oameni și scris. Lui Andrei nu îi e greu să facă pasul. Literatura îi permite să scrie ceea ce regulile presei îl opresc a spune. Mă regăsesc în emoția lui vie când vorbește despre draga noastră presă scrisă, despre descoperirea lumii așa cum poate nici o altă meserie nu ți-o descoperă. Vibrație. Ar vrea un public mai animat la zicere. Clujenii însă sunt scumpi la vorbă, dar totuși se mai încumetă unii care vor să știe ce e cu titlul cărții “Pălăria albastră și alte povestiri”. Ajunge să povestească cum un prieten îi sugerase un alt titlu pe care îl consideră extraordinar, dar era deja prea târziu. Cartea era pe drum spre lume.
– Dar, pentru că avem și scriitori printre noi, nu voi spune titlul, râde. Sărut-mâna, doamnă, se înclină zâmbind.
Adio, incognito! Eu doar luam notițe să vă spun și vouă cam cum a fost! Sic!
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
