– Ce pantofi frumoși ai! îi spun colegei de birou, într-o zi.
Să vă zic că pantofii cu pricina nu erau unii care m-ar fi făcut să exclam acum vreo câțiva ani. Cel mai important e că n-aveau tocuri. Erau niște pantofi de tip Oxford. Dar lăcuiți, frumos colorați și atât de șic, cum nu mai văzusem niciodată la acest model de pantofi.
-Mulțumesc! îmi răspunde, zâmbind, colega mea. Da, și mie mi-au plăcut. Am cheltuit o mică avere pe ei. Dar nu regret. Acum câțiva ani nu m-aș fi gândit că o să port tipul ăsta de pantofi, care merg perfect și la hanorace dama. Dar asta e, e timpul să punem sănătatea pe primul loc, nu?
Ah, sănătatea aia de care îmi vorbea mama când eram mică! Ce-i drept, abia acum înțelegeam.
– Eu sunt adepta tocurilor. Am o mulțime de pantofi pe care, acum, din păcate îi mai port doar la ocazii speciale, îmi spune ea. Știi, într-un timp, credeam că nu există viață fără tocuri, continuă ea zâmbind resemnat.
Eu insist că pantofii ei sunt cu adevărat spectaculoși. Nici nu mă interesa că nu au tocuri, atât de tare ieșeau din banal.
Înțeleg că erau firma aceea care face vestiții pantofi dama cu toc cui și talpă roșie. Într-adevăr, nu mi-aș fi imaginat că produc și modelul acesta.
*
Îmi amintesc, cu amuzament, de o fostă colegă, mică de înălțime și… rotunjoară, care credea că atunci când își pune tocuri, e, dintr-odată înaltă și zveltă.
Nu era așa. Era la fel de scundă. Și la fel de plinuță. Ba încă, pașii împiedicați (nefiind obișnuită să meargă pe tocuri) îi dădeau chiar un aer caraghios. Mă făcea mereu să zâmbesc atitudiea ei victorioasă, când se întorcea în birou după vreo ședință și-și punea, din nou, ușurată, balerinii.
Mă mai amuza că niciunul dintre participanții la ședință, care dezbătuseră lucruri mai mult sau mai puțin serioase, nu bănuia chinul la care se supunea singură tânăra, care umbla țanțoș pe tocuri atunci când le înmâna documentele pentru semnături.
*
– Cum îți spuneam, din cauza unor probleme de sănătate, nu mai pot purta tocuri. Am suferit puțin, ca orice femeie. Sunt destul de înaltă, nu asta era problema, dar știi și tu, tocurile îți dau o anumită postură. Mă simțeam mai impunătoare, mai sigură pe mine, mai feminină… oftează ea. Dar, cred că ceea ce nu poți ascunde, trebuie să pui în evidență!, conchide ea, zâmbind.
I-am dat dreptate. Cum altfel?! Reușise ca, din toată ținuta să pună accentul tocmai pe pantofii aceia fără toc, însă de-a dreptul spectaculoși. Și nu puteam decât să-i admir atitudinea.
Citiţi şi
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Testele genetice – soluția pentru o viață lungă într-o stare bună de sănătate
Cum să gătim și să mâncăm sănătos, chiar și dacă ne plac fripturile și grătarele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
