… am dat cuvântul unui gay.
M-am întrebat câţi dintre cei 3 milioane de semnatari ai petiţiei au avut ocazia, curiozitatea, curajul de a vorbi deschis cu un gay. Poate că este târziu, dar am hotărât să provoc momentul.
Când ai ştiut că eşti homosexual?
Cred că dintotdeauna. Identitatea sexuală nu se impune ca o revelaţie. Homosexualul nu se trezeşte într-o bună zi, convins că şi-a găsit „calea”. Sunt mai repede indicii semănate de-a lungul copilăriei şi a adolescenţei: atracţie pentru anumite persoane de acelaşi sex, emoţii dificil de explicat etc. Pentru că la vârsta aceea, sexualitatea, şi cu atât mai mult homosexualitatea, nu este un lucru conturat. Iar în mediul familial şi social „nu se vorbeşte” de astfel de „interese”…
La 5 ani, ştiam. La 10 ani, ştiam. Nu ştiam să pun cuvinte pe ceea ce simţeam. Nu ştiam exact ce înseamnă. Dar ştiam… Anumite detalii mi-au spus-o. Fetele erau doar prietene. Pe băieţi îi priveam mai mult. Şi nimic nu s-a schimbat de la vârsta aceea. Nu este o alegere. Ţine de identitate.
Plecând de la concepţia freudiană a homosexualităţii, psihanalista Geneviève Delaisi de Parseval, explică faptul că homosexualitatea „ţine de structura psihică” şi că „majoritatea homosexualilor îşi bănuiesc orientarea încă din copilărie”. „De la 5-6 ani, adică din perioada oedipiană, când se face alegerea obiectului sexual”. Ea spune că există trei cazuri posibile: Oedip „clasic”, în care atenţia copilului se concentrează pe părintele de sex opus, Oedip „inversat”, deci homosexual, şi cei care pendulează între cele două şi care, deseori, devin bisexuali. „Cărţile sexualităţii sunt distribuite foarte devreme, cu o marjă de eroare ce aşteaptă aşa-numita „a doua mână”, în perioada adolescenţei”. Confirmarea se produce în această a doua fază când sexualitatea de ordin imaginar devine reală, trecându-se de la sexualitatea infantilă la cea genitală”.
Tu când ţi-ai declarat homosexualitatea?
Târziu. Dar când mi-am făcut coming out-ul, toată lumea era deja la curent. Nu a mai fost o veste şoc pentru nimeni. Singurul avantaj a fost că lucrurile au devenit mult mai simple. Am fost, în sfârşit, acceptat pentru ceea ce sunt.
Părinţii tăi când au aflat?
Cred că, pe undeva, şi ei au ştiut-o dintotdeauna. Nu s-a discutat niciodată despre asta… Era tabu. Dar o ghiceam printre rânduri. Când am plecat la internat, pe la 12 ani, ne-au spus (mie şi surorii mele): „Aveţi grijă de voi! Dacă unul dintre voi devine homosexual, vom considera că am ratat educaţia pe care v-am dat-o!”. Şi totuşi părinţii mei sunt oameni deschişi. Cunoşteau gay, ştiau despre ce era vorba. Nu cred că se temeau de homosexualitate ca atare. Se temeau să nu sufăr…
De câte ori deschid subiectul homosexualităţii în anturajul meu din România, reacţiile sunt vehemente. Iată câteva dintre prejudecăţile de care mă lovesc. Homosexualitatea este o boală…
Homosexualitatea nu este o boală.
Istoria, din Antichitate şi până în zilele noastre, trecând prin toate timpurile şi toate culturile, atestă existenţa ei. Dintre cei 12 împărați romani („Viețile celor 12 cezari”, Suetoniu), doar doi monarhi nu au avut relații cu alți bărbați. Mai mult, Nero este considerat primul împărat roman care s-a căsătorit cu un sclav. Multe figuri istorice, printre care Socrate, Alexandru cel Mare, Lord Byron etc. au fost desemnați ca fiind homosexuali sau bisexuali. Michelangelo, Da Vinci, Gauguin, Dali, Flaubert, Oscar Wilde etc. se numără printre cei mai celebri artişti şi homosexuali. Iar lista poate continua cu exemple din actualitate. Până şi Biblia atinge subiectul, chiar dacă într-un mod ambiguu şi controversat. Vezi povestea regelui David şi a lui Jonathan, când David spune la moartea lui Jonathan „dragostea ta era pentru mine mai minunată decât dragostea femeilor”… Nu numai că nu este o boală, dar nicio organizaţie psihiatrică şi/sau psihologică din Occident nu consideră homosexualitatea ca pe o boală. Dimpotrivă, orice încercare de schimbare a orientării sexuale este ferm denunţată ca fiind nocivă, punând în pericol echilibrul persoanei.
O altă piedică în acceptarea homosexualilor, pe care o aud des: este dezgustător să vezi doi bărbaţi sărutându-se.
Nu tuturor le plac aceleaşi lucruri şi nimeni nu are pretenţia să fie altfel. Homosexualii nu cer ca toţi oamenii să fie homosexuali. Ei vor doar să fie lăsaţi în pace, să îşi trăiască viaţa aşa cum simt. Nu ştiu dacă sărutul între doi bărbaţi este mai dezgustător decât un film porno. Dar nimeni nu te obligă să te uiţi. Nici la film, nici la sărut. Pe de altă parte, aş vrea să amintesc că, din 1945 până la sfârşitul anilor ’80, toţi „tovarăşii” îşi sărutau pe gură omologii ruşi. Atunci nimeni nu s-a plâns că e dezgustător. În fotografia de mai sus, apărută pe Zidul Berlinului, nu sunt alţii decât Brejnev şi Honecker…
Ce ridicol! Cum le vom spune? Domnul şi Domnul vă invită la căsătoria lor… Se cunună robul lui Dumnezeu X cu robul lui Dumnezeu Y?!
Aici sunt două subiecte: căsătoria şi religia. Sau mai bine zis, biserica.
Voi începe cu al doilea. Că ne place sau nu, cele mai vechi documente ale culturii europene provenind din Grecia antică, arată că relațiile de iubire homosexuală, atât emoțională cât și fizică, făceau parte din normele sociale. Chiar dacă nu trebuie făcut amalgamul între concepţiile de atunci şi cele de astăzi, comparaţia se impune.
În cartea sa „Same sexe union in premodern Europe”, John Boswell descrie ritualul de unire între doi bărbaţi, în vremea Evului Mediu: cei doi parteneri sunt plasaţi în biserică, uneori în faţa altarului, iar preotul le pune o lumânare în mână. În timp ce cei doi bărbaţi îşi exprimă angajamentul punând mâna dreaptă pe Evanghelie, preotul pronunţă mai multe rugăciuni, îndemnând cei doi bărbaţi să se iubească în fiecare zi a vieţii lor, fără gelozie sau tentaţii. La sfârşitul ceremoniei, cuplul se sărută pe gură şi primeşte împărtăşania de la preot.
În 1580, Montaigne (Jurnal de călătorie în Italia, Roma, 18 martie) povesteşte cum la Roma a asistat la căsătoria dintre doi bărbaţi. În biserică erau prezenţi fidelii şi se citeau evangheliile. Întrebaţi de Montaigne, ecleziasticii i-au răspuns că sexualitatea între doi bărbaţi sau două femei nu este acceptabilă decât în cadrul căsniciei.
Dar nu despre biserică este vorba, întrucât căsătoria între doi oameni de acelaşi sex este, înainte de toate, un subiect laic. Este vorba în primul rând de transmiterea patrimoniului şi despre siguranţă. Aici o voi cita pe Christiane Taubira, Ministrul francez al Justiţiei, care a lucrat la proiectul de lege „Căsătoria pentru toţi”: „Aş vrea să ni se explice de ce două persoane care s-au întâlnit, s-au iubit, au îmbătrânit împreună ar trebui să accepte să trăiască în precaritate sau chiar injustiţie, pentru simplul fapt că legea nu le recunoaşte aceleaşi drepturi ca celorlalte cupluri stabile, care au ales să îşi construiască viaţa împreună.” De-a lungul istoriei, dreptul la căsnicie a fost o luptă continuă pentru multe categorii de oameni. Discriminarea s-a făcut pe baze religioase (protestanţii), profesii (actorii), statut social etc. Şi nu extind dezbaterea la drepturile pe care femeile le aveau (sau nu) în aceste căsnicii, dreptul la divorţ şamd.
Voi continua eu cu un citat din discursul Christianei Taubira, care ne duce la o altă prejudecată: „Atunci, să spunem lucrurilor pe nume, ce va lua căsătoria homosexuală cuplurilor heterosexuale?
Vom îndrăzni să vorbim de minciuni cu ocazia acestei campanii de panică în faţa pseudo-dispariţiei cuvintelor «tată» şi «mamă» din livretul de familie. Spunem lucrurilor pe nume şi vorbim de ipocrizie în privinţa celor care refuză să vadă familiile homoparentale şi copiii expuşi accidentelor şi neprevăzutului vieţii…” Oamenilor le este teamă de deformarea conceptului de familie şi de faptul că aceşti copii crescuţi în familii homosexuale riscă să fie homosexuali la rândul lor, ca să nu mai vorbim despre dezechilibrul psihic la care ar putea fi expuşi…
Nu cred că este nevoie să amintesc că toţi copiii, chiar şi cei care se dovedesc a fi homosexuali la maturitate, provin din familii heterosexuale. Asta nu i-a împiedicat să fie homosexuali. Şi asta nu face din ei nişte criminali. Marii criminali ai lumii, Hitler, Mao Tzedong, Stalin au avut o mamă şi un tată.
Mai mult. Un studiu de caz publicat în American Sociological Review în 2001 sugerează faptul că tinerii cu părinți gay sunt mai deschiși către persoanele de altă rasă și către persoanele care provin din alte medii decât ei. Cercetători afiliați mai multor universităţi din lume au publicat în aprilie 2016 un studiu ce întărește ideea că nu există diferențe între copiii crescuți de cupluri heterosexuale și cei crescuți de cupluri homosexuale în ceea ce privește starea generală de sănătate, dificultățile emoționale, comportamentul de adaptare sau comportamentul de învățare. Pot înţelege reticenţa, mi-e greu să accept prejudecăţile lipsite de argumente…
Un ultim exerciţiu. Te-aş ruga să priveşti un interviu făcut de John Cristea cu un tânăr absolvent de teologie, despre homosexualitate. Durează 2:30 minute. Ce i-ai răspunde acestui tânăr?
„Îi acceptăm cu condiţia abstinenţei…” Acelaşi discurs ca şi catolicii. Vă recunoaştem identitatea, o acceptăm, dar o interzicem… Este ridicol. Este ca şi cum ai spune unei roşcate că nu are voie să fie roşcată. Unui om căruia îi plac sarmalele, că nu are dreptul să mănânce sarmale. Pe ce bază?! Fie-mi scuzată caricaturizarea…
„Îi tolerăm…” Mă întreb ce se va întâmpla în ziua în care vor hotărî că nu mai vor să tolereze… Dacă legea nu protejează aceşti oameni, atunci cine să o facă? Vorbind de Sodoma şi Gomora, tânărul spune că „Oamenii aceştia au fost nimiciţi cu foc şi pucioasă de Dumnezeu. Au fost arşi de vii. Nu promovez violenţa...” Ca şi cum iubirea ar fi doar o chestiune de sex. Povestea nu este atât de simplistă. Poporului Sodomei a fost pedepsit pentru păcatul injustiţiei (în ciuda avuţiilor, nu ajutau săracii) şi idolatriei.
Isus a promovat iubirea. EL i-a acceptat pe toţi, EL a fost mai deschis decât toţi ceilalţi, inclusiv decât biserica. Biserica este cea care se prezintă de multe ori ca „rege”… Mă refer, se înţelege, la inscripţia INRI de pe crucea LUI (cel ce s-a prezentat ca regele Iudeilor), care reprezintă actul de acuzaţie şi motivul său de condamnare, execuţia lui fiind un act politic. Isus era deschis tuturor. Mesajul LUI este că trebuie să iubim şi să ne iubim aproapele. Nu să respingem. Căsătoria este problema Statului. Este despre patrimoniu şi filiaţie. Omul nu este bun sau rău în funcţie de orientarea sa sexuală.
Tot ce îmi doresc este să fiu lăsat să trăiesc în siguranţă şi cu aceleaşi drepturi ca orice cetăţean.
Mulţumesc.
Guillaume are 40 de ani, vorbeşte curent șapte limbi străine, între care româna, are o carieră internaţională strălucită şi se achită de toate obligaţiile, ca oricine altcineva. Iar Guillaume este un OM, bun şi generos, care iubeşte şi are dreptul să fie iubit. De cine vrea el.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
