În ultimul timp, în ciuda numeroaselor probleme grave şi importante cu care ne confruntăm pe toate planurile vieţii, o parte considerabilă a energiei am alocat-o unor dezbateri mai multe decât frivole în spaţiul public. Cum era vorba aceea? Ţara arde şi baba se piaptănă…? Păi, ar trebui s-o adaptăm cu, de exemplu, Ţara arde şi baba… (nu) se epilează!! Şi asta pentru că exact în jurul acestui subiect a curs multă cerneală (ce-i drept, virtuală), femei şi bărbaţi deopotrivă expunându-şi şi susţinându-şi punctul de vedere, cu pasiune şi determinare. Pentru unele (căci în tabăra aceasta nu prea am dat de bărbaţi), părul corporal trebuie lăsat fix cum fantezia mamei natură l-a făcut să crească şi asta ca expresie, în primul rând, a emancipării femeii şi simbol al egalităţii de gen şi, până la urmă, al feminismului. Pentru altele, epilarea ţine, în primul rând, de igienă şi de bun simţ (subscriu), iar pentru bărbaţi – în marea lor majoritate – epilarea echivalează cu feminitatea şi sex appeal-ul, că în rest, pe ei, nu prea îi interesează alte aspecte.
Aşadar, luptele şi discuţiile în contradictoriu cele mai aprige pe tema aceasta se dau între femei. Dacă ar putea, şi-ar smuge părul unele altora (mă rog, cele anti-epilare mai ezitant, aşa, că doar e împotriva principiilor lor, iar celelalte ar apela la cele mai moderne aparate de aici), de dragul triumfului propriilor concepţii despre situaţia pilozităţii de pe corpul unei femei. Ridicol? Penibil? Inutil? Mai mult ca sigur! Distractiv? Mai întrebi? Mai ales pentru bărbaţii care stau pe margine şi asistă la show, dorindu-şi poate şi o luptă corp la corp între femei (eventual, în noroi), cu condiţia ca adeptele „naturalismului” să nu participe, totuşi. Poate şi de aceea, în general, majoritatea ne-epilatelor sunt femei „puternice” şi „independente”, iar majoritatea celorlalte sunt într-o relaţie (care nu înseamnă, evident, că merge bine doar pentru că ea se epilează).
Până la urmă, este, desigur, chestie de opţiune personală, de gust (să zicem), de nevoia de a aparţine unei tabere şi de a milita pentru ceva. Deşi, dacă stau bine să mă gândesc – şi revenind la prima observaţie -, poate nu ar fi totuşi mai bine pentru toată lumea (epilată sau nu) să milităm pentru una din problemele reale ale societăţii? 🙂
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
