Cu iubirea aceea, pe care o dăruiești toată, involuntar, din toată inima ce se întâmplă? Rămâne la El, rămâne la tine, se pierde undeva pe drumul dintre el și tine, o iau alții, ce se întâmplă cu ea?
S-a întâmplat să te îndrăgostești fără să vrei, să iubești cu pasiune, din toată inima, să tresari, să zâmbești doar la auzul numelui lui sau gândindu-te la el… Timpul petrecut împreună să nu știi când trece; să-ți dorești să nu se termine și să aștepți nerăbdătoare următoarea întâlnire, să vă faceți planuri de viitor, visuri, speranțe… și apoi să se întâmple ceva și să se năruie totul… Din vina nimănui, din vina altora, din vina fricii că n-ai putea fi fericită.
I-ai dat tot, sau așa credeai. Poate ai fi putut să dai mai mult de nu erau alții, alte sentimente de frustrare, frică, vinovăție, conștiință încărcată. Ar fi putut să fie cea mai frumoasă realitate de dragoste, să trăiești iubirea… dar să ți se pară că nu o meriți și să preferi să-i mulțumești pe alții, care oricum sunt veșnic nemulțumiți.
Tu nu meriți iubirea pentru că nu ai mai cunoscut-o, ți-e greu să crezi în ea, să crezi că iubire e ceea ce simți. Te-ai obișnuit cu porții mici, cu dovezi, cu ceva palpabil, cu sacrificii, și te-ai gândit să te sacrifici și tu. Credeai că iubirea vine și pleacă, e ca o bomboană sau ca praful ce se-așterne oriunde, fără să vrei și nu mai scapi de el, că o găsești oriunde, oricum, oricând, pe toate străzile, dar acum ești ca o cenușă dusă de vânt, de alții, ești praf și pulbere, ești mizerie.
Credeai că te împiedici de ea, că se repetă… Da, se repetă amintiri, dar ea, nu. Se repetă să-ți dorești să iubești și să fii iubită din nou, dar nu ai s-o găsești la fel, și nu tot timpul, ori se întâmplă să nu fie nimic la fel, să nu dureze.
Credeai că nu mai scapi de ea, tu-ți doreai să scapi, că așa-și doreau alții, dar nu știai că, într-adevăr, nu mai scapi… Odată ce ai trăit-o, e a ta.
Aveai cel mai bun pretext, distanța… Ai pus distanța între voi, când odată nu știați cum să fiți mai aproape. Ai crezut că-i gata, nu-l vezi, îl uiți, te uită, se-ntinde firul mult prea lung și se rupe.
Nu-ți doreai pe altul, dar îți doreai să uiți că doare și ai căzut în capcană. Ți-ai făurit visuri, imagini, ipostaze, ți-a fost de-ajuns să fie nou, să-ți modelezi prototipul care se încadra perfect în tipar. Când ai realizat că e o copie ieftină și inferioară, te-ai simțit dezamăgită, te-ai văzut și pe tine un om mic, ți-ai pierdut încrederea în tine și te-ai gândit să te pedepsești. Nu știai că va fi cel mai mare regret al tău, că vei deveni propriul tău călău prin asta, prizonieră în propria-ți viață, dar fără viață.
Ai spus că nu-l mai vrei pe El pentru că știai că era al tău, nu știai ce înseamnă să nu-l mai ai cu adevărat, să-l pierzi cu adevărat, să nu mai fii a lui și el, al tău. Te durea și voiai să scapi de asta, credeai că prin „adio” va pleca și durerea, nu știai că va face și mai mult parte din tine, că te va urmări toată viața.
Cu iubirea aceea pe care o dai din toată inima ce se întâmplă? Moare? Așa credeai și ai fi vrut. Ai crezut că nu-l mai iubești, când, de fapt, ce simțeai era durerea că nu văd și alții ce vezi tu și ai fi vrut să moară ce simți, căci durerea era prea mare să mai simți iubirea ca la început. Sau durea că nu mai e lângă tine, să te încălzească iubirea lui.
Ai preferat să suferi în tăcere, să ascunzi lacrimile și nesomnul cu un machiaj, să te faci că zâmbești și să mergi înainte sau să vrei să mergi. Erai blocată într-un labirint, în spate era el, în suflet era el, și o voce ce-ți spunea că i-ai dezamăgit pe alții. Ți-ai zis că dacă el a fost problema, atunci, hai să rupem răul de la rădăcină. Nu ai știut că erai prinsă de el ca un lăstar , că poți să te depărtezi, dar tot de el vei rămâne legată…
Iubirea aceea pe care o dai din toată inima se va pierde pe drum, spuneai? Și așa ai pus distanța între voi… Atunci ai dat vina pe El, că ți-a zis să pleci. Ți-ai zis că i-o faci tu lui… nu știai că-ți faci rău ție. Știai că, de fapt, inima Lui spunea opusul gurii Lui, și-ți doreai să-ți spună „Stai, nu pleca! Tu ești a mea, eu sunt al tău și vom fi împreună pe vecie! Te iubesc cum n-am iubit pe nimeni, te accept și te iubesc așa cum ești, chiar dacă văd că acum se întâmplă ceva și nu știu ce e, că nu mă mai vrei… ” El trebuia să spună, să știe, să ghicească El, pentru că era al tău, ales de inima ta, ca un fel de semizeu ce privește prin ochii tăi și simte ce e în inima ta și ce gânduri ai, El trebuia să le găsească rezolvarea, pentru că el era răspunsul, fără măcar să-i spui problema…
Ai inventat una, ai inventat „Pleacă!”. Acel „Pleacă” ce te durea, l-ai sucit pe toate părțile, l-ai învârtit, te-ai maltratat cu el. Ai plecat și ai găsit distanța, ai crezut că îl vei uita pe drum. Știai că, de fapt, acel „Pleacă!” însemna „Iubește-mă ca la început, dorește-mă și uită de tot! Stai cu mine, căci eu sunt al tău, tu ești a mea! Mă doare distanța pe care ai pus-o între noi. Deși ești aici, nu te pot atinge, nu te pot avea, ce s-a întâmplat cu noi? Ai încredere în mine că te iubesc și totul va fi bine! Te iubesc mai mult decât orice pe lume, ești aerul pe care îl respir, dacă vei pleca îl vei lua și nu voi mai fi nimic…” Dar nu ți-a spus, iar tu ai plecat, el nu te-a oprit, când a încercat să-ți spună, nu și-a găsit cuvinte, îți era frică să te întorci. Ai fi vrut să-ți spună astea și încă mai multe pentru că și tu ai simțit la fel. Ai plecat și ai rămas tu fără aer, ai devenit tu un nimeni.
Pe drumul dintre tine și El au rămas amintiri, au rămas dorințe, visuri neîmplinite, ai rămas epavă. Deși au trecut ani și ești cu altcineva, sunt nopți și zile în care te urăști și nu-ți găsești locul, simți că viața ta nu mai are sens, simți cum se năruie totul în jurul tău, îți e greu să te aduni, să faci cele mai neînsemnate lucruri. A rămas acolo și cu El a rămas tot, toate amintirile, speranțele, toată puterea, toată bucuria și cea mai bună parte din tine.
Guest post by Hope
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
