Viața este un mister frumos, dar greu de elucidat.
Am constatat în ultimii ani că atunci când suntem obosiți de viață, îngropați în tăcere și îndepărtați complet de adevărata noastră ființă, universul ne dă câte o șansă de a ne descoperi, trimițându-ne alături oameni care ne lasă să respirăm, să ne odihnim pe umerii și inima lor. Am să numesc acești oameni “oamenii refugiu”.
Pentru un om neexperimentat în deslușirea tainelor relaționale, așa cum am fost și eu în urmă cu aproape 3 ani, este foarte ușor de confundat acest sentiment de “respiro” cu un sentiment de “îndrăgostire”. Când în viața mea a apărut un astfel de om, în prezența căruia puteam să mă prezint exact așa cum sunt, cu fricile, visele și bucuriile mele, am crezut că am întâlnit marea dragoste a vieții mele. La început totul a fost perfect, am simțit atâta iubire, atâta bucurie, atâta strălucire în ochii mei, încât simțeam că zbor și că fiecare celulă a ființei mele este inundată cu lumină. Efectiv simțeam cum viața îmi curge în vene. Și credeam că totul se datorează acestui personaj exterior.
Am stat suficient de mult timp în acea stare de beatitudine încât să înțeleg că adevăratul maestru eram eu. Eu eram cea care iubea fiecare respirație, eu eram cea care își lăsa inima să exploreze necunoscutul, și tot eu eram cea care și-a pus mintea pe un loc secundar și cea care a vrut să guste din nectarul vieții. Dar nu am putut să descarc toate aceste sentimente decât printr-un alt om.
La început mi-a fost greu să înțeleg ce se întâmplă și am devenit dependentă de acest om, căruia îmi venea să îi spun tot ce făceam de-a lungul unei zile, tot ce gândeam, tot ce visam. Fiecare respirație mă ducea la el amplificându-mi extazul. A fost într-adevăr ca în povești, însă replica potrivită acestei povești bineînțeles că nu a fost “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”… ci mai degrabă “petrecerea a durat trei zile și trei nopți”. Apoi prințesa s-a trezit și a constatat că cel pe care îl iubea ca pe soare și stelele de pe cer este doar un om care a ajutat-o să-și aprindă singură făclia vieții și s-a retras în tăcere, discret, fără fără cuvinte, fără explicații, fără focul care îi mistuia inima.
lanturi barbati * pandantiv aur
Asta a provocat o mare durere în inima mea și o mare confuzie. Nu înțelegeam cum atracția irezistibilă către o iubire necunoscută s-a transformat rapid în sentimente de respingere, trădare, abandon etc. A fost doar un pas de la extraz la agonie. La fel cum iubirea îmi invadase în scurt timp toate segmentele vieții, umbrele ei se răsfirau asupra întregii mele existențe de la momentul în care m-am născut până la ziua pe care o trăiam. Acest om declanșase în mine o călătorie neașteptată prin trecut, prezent și viitor.
L-am iubit, l-am urât, i-am mulțumit și l-am condamat pentru toată avalanșa de sentimente pe care o declanșase în mine. Mi-am propus să înțeleg ce a fost cu acest fulger și am început încet, încet (proces foarte dureros și obsedant) să mă transform într-un observator al propriului parcurs. Mi-a luat aproape trei ani să înțeleg că acest om, căruia azi îi sunt foarte recunoscătoare, nu a făcut decât să mă readucă la viață, permițându-mi să fiu eu. S-a oferit să fie refugiul meu, un spațiu în afara timpului, în care să îmi recapăt puterile și să îmi activez conștiința.
Universul are metodele lui de a ne lega pe unii de alții, atunci când își predă lecțiile. Atracția chimică dintre doi oameni cu siguranță există, dar de cele mai multe ori este o știință atât de subtilă, că de cele mai multe ori nu înțelegem ce ni se întâmplă. Evoluția se întâmplă la nivel de ADN imposibil de descifrat sau controlat, dacă nu ai un minimum de informații referitoare la energia propriului tău corp și a relației tale cu ceilalți. Azi sunt tot mai convinsă că oamenii nu au cum să se înțeleagă, să se vindece, să învețe, să iubească, să evolueze decât prin relația cu propriile lor oglinzi, ținute de alți oameni.
Cu ce m-am ales eu din aceasta falsă îndrăgăstire? Cu o iubire autentică față de propria persoană; cu un respect deosebit față de omul care mi-a aprins scânteia vieții și bucuria de a trăi; cu un sentiment plăcut că a iubi este un act de dăruire nu de primire; cu încrederea că nu e nimic greșit în a greși; cu o dorință puternică de a fi mereu eu, și de a mă transforma la rândul meu în refugiu de odihnă pentru alte suflete rătăcite în maratonul lor prin această viață.
Noi toți întâlnim de-a lungul vieții oameni care ne permit să respirăm în toată plinătatea ființei noastre. Trebuie doar să ne vedem unii pe alții, să ne acceptăm și să avem curajul să ne lăsăm văzuți așa cum suntem. Vulnerabili.
Rază de soare (17.02.2022)
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
