Paul cel fără de Facebook e, aparent, retras. Rețelele sociale și nebunia share-ului nu l-au atins, nu oferă citate din cărți sau melodii și nu dă check-in la Fabrica. Pentru un tânăr sub 30 de ani e ceva diferit. Nu face un caz din asta și nu încearcă să te convingă de faptul că Facebook e diavolul. Spune doar că nu e de el, că tehnologia e prea rapidă pentru el și e un late adapter. Paul mi-a fost coleg timp de 2 ani dar cunosc extrem de puține lucruri despre el. Deh, dacă nu are cont de Facebook, a fost nevoie să mă mulțumesc cu conversația. Paul cel fără de Facebook e prezent uneori în social media pentru că oamenii îl tăguiesc doar cu numele. Așa mai știi că a fost la Fabrica sau că a jucat tenis în weekend. Dar lui Paul cel fără de Facebook nu îi pasă. Cred…
Inițial, ai impresia că vorbește puțin și doar atunci când are ceva de spus. Inițial. Apoi începe să vorbească. Paul cel fără de Facebook se uită la filme și, motivul pentru care primește astăzi o cronică, ascultă muzică bună. Prima dată când am mers în mașina lui, m-a întâmpinat atmosfera de burlac din New Yorkul anilor ’30 prin vocea răgușită a lui Louie. Lipsea mirosul de trabuc impregnat în canapele de piele, dar mi-l puteam imagina ușor, atât de bine se potrivea. A încercat să mă convingă cu niște electro ciudat că mai ascultă și altceva, dar a fost suficient să cad de acord cu Arctic Monkeys. Și atât. Și a rămas pentru mine Paul cel fără de Facebook care ascultă jazz bun și e din Constanța.
De ce e relevant că e din Constanța? De ce e relevant Paul? Pentru că am fost weekendul trecut, pentru prima oară nelegat de muncă, în Constanța. Nu în trecere, nu în vizită la mătuși, nu pentru un restaurant de care auzisem, nu. Destinație: Constanța. Și Paul e din Constanța. Și a fost o revelație. Ne-am luat cazare în Centrul Vechi, aproape de Cazino și de plajă (da, Constanța are plajă). Vila noastră era o casă veche recent renovată cu foarte mult bun gust de proprietarul obligat de municipalitate să o facă, lângă Piața Ovidiu. Orașul de acum e șantier, dar, în câțiva ani, va rivaliza cu succes Centrul Vechi al Bucureștiului. Tomisul renaște. Casele de la 1900, construite odată cu Cazinoul lui Carol, se luptă între ruine și încercări de resuscitare mai mult sau mai puțin reușite. La fiecare pas, ai ziduri cu tencuiala căzută ca fața unei venerabile doamne, lângă restaurante sau pub-uri cochete.
O cafenea, ce se laudă cu cafea organică, te întâmpină cu un radio rusesc pe post de hostess. În fundal se aude un jazz suav și, printre presele de cafea, se ascund fire de nisip aduse de briză. În restaurantul din port cu mese albe și bicicletă portocalie la intrare susură Katie Melua și Norah Jones. Terasa verde din fața vilei noastre, ce pitește un cuptor dobrogean în curte, are un playlist care l-ar face gelos pe orice connoisseur. Seara am ieșit să bem un ceai de iasomie la cafeneaua din fața vilei pentru ca am auzit saxofon live! Da, saxofon live mânuit cu destulă dibăcie de un tinerel. Am din nou încredere în generația nouă. În Piața Ovidiu, un câine ascuns pe sub băncile de lemn impecabile strigă prelung în ritm cu chemarea la rugăciune a muezinului din Mochee. Poate și câinele e musulman. Poate semiluna e fascinantă și pentru el.
Nu știu dacă e doar o părere superficială, dar eu m-am îndrăgostit de Constanța. Și am mai înțeles ceva, weekendul trecut, Paul s-a născut unde trebuie. Restul e poveste cu prințese și Feți-Frumoși.
Citiţi şi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
