Fiica tatălui ei mai mult decât a crezut că se poate, Cristina e mereu într-o cursă cu sine poate și pentru a-i dovedi celui plecat prea devreme că numele lui e dus mai departe în deplină onoare.
Alexandru Lincu, scriitor, Consul General al României la Madrid și fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I
Cristina scrie cu o ușurință ieșită din comun, ca și cum s-ar alimenta dintr-o sursă secretă, la care, incredibil, poate apela ca la o lampă a lui Aladin, când are ea nevoie sau chef. Și inspirația vine, cuvintele se înșiruie și iese povestea, hocus-pocus, cu tot ce trebuie ca să te facă s-o citești până la capăt cu nesaț. M-am tot minunat până m-am obișnuit să mă minunez. O copilăreală pentru care-i mulțumesc.
Privind-o pe ea, ai crede că a scrie e floare la ureche. Și floare la ureche este. Mereu altă culoare, alt parfum și altă inflorescență. Dar ceea ce mulți dintre voi nu știu este că această fată are o viață atât de plină, încât te poate complexa. Când le face pe toate, ea știe. Trebuie să fie și un pic de magie la mijloc, altfel zău că nu prea îți ies la numărătoare nici orele unei zile, nici nesfârșitele nevoi ale copiilor (trei băieți cucuieți cu personalități atât de diferite că le-ar fi trebui fiecăruia o mamă numai a lui). Copii care nu lasă răgaz nici cât să ștergi praful, necum să mai scrii și trei cărți. Trei. Și nu se oprește. Pentru că iată ce le-a dezvăluit colegilor de la revista Life.ro:
Life.ro: Ce urmează din punct de vedere literar?
Cristina Lincu: Scriu de câțiva ani la „Moartea tatălui”, o carte dedicată memoriei tatălui meu. Se scrie greu… Dar anul acesta, având în vedere că se împlinesc zece ani de când el nu mai este, cartea asta trebuie să vadă lumina tiparului. De asemenea, lucrez la un volum de proză scurtă aproape fantastică – și nu, nu voi divulga ce înseamnă acest „aproape” – și am în cap încă trei romane 🙂
Când a încolțit în mintea ta ideea de a publica?
Am publicat încă din liceu articole (originale, dar mai ales traduceri) în ziarele vremii. Totuși, mare parte din ceea ce am scris a rămas în sertar, de la poezii (aveam 10 ani când am scris-o pe prima), până la povestiri fantastice și un început de roman de dragoste… deși visam pentru ele destin de cărți! Cu alte cuvinte, cred că mi-am dorit dintotdeauna să public, dar nu am avut poate curajul, poate maturitatea necesară și, de aceea, am așteptat să trec de pragul celor 40 de ani.
Și când ai scris primele rânduri dintr-o carte?
Primele rânduri dintr-o carte tipărită au fost așternute, inițial, pe unul dintre blogurile mele, undeva în 2014, deci nu cu foarte mult timp în urmă. A început ca un proiect de blogger, încurajată fiind și de premiul pe care l-am obținut în același an la SuperBlog, cea mai longevivă competiție de blogging creativ din online-ul românesc.
Continuarea interviului, aici.
Citiţi şi
SuperBlog 2024: Provocări creativ-emoționale și premii seducătoare în cea de-a 29-a ediție
Alice Munro – am început să scriu proză scurtă pentru că nu am avut timp să scriu altceva
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
