Normalitatea poate aduce atâta bucurie… Sunt ani de când îmi petrec Crăciunul singură. Și atât de tare mă durea singurătatea, încât simțeam nevoia să îmi cumpăr mâncăruri mai multe decât putea mânca o armată de musafiri, aveam frigiderul plin de băutură, pe care de obicei o și consumam și nu suportam să ascult vreun colind. Amețită de vin, mă culcam, gândindu-mă că stau în fața unui brad frumos și luminos, că bunicii mei mă privesc zâmbind… că mă iubesc așa cum sunt.
Azi a fost o zi de Crăciun așa cum vă doresc tuturor… cu pace în suflet. Nu am făcut nimic special. Dar a fost totul special pentru că am fost în familie. Am fost cu bunica, mătușa și doi căței derutați de atâta optimism și bună dispoziție.
Nu am simțit nici nevoia să mă îmbuib până nu mă pot ridica, nici să beau, nici să alin tristeți. Dar nici nu am făcut nimic anume. Doar am fost. În prezența unor oameni dragi. Și asta e tot, de fapt. E tot ce avem nevoie de Crăciun.
Iubire.
Ce poate fi special, într-o zi în care te trezești cu gândul:
– E Crăciunul!
Apoi iei micul dejun și spui glume cu mătușa ta, iar bunica vine și întreabă
– Ce, ce… de ce râdeți? Vreau să aud și eu!
Tocmai îi supusesem mătușii o glumă deocheată rău și, privindu-ne în ochi, nu știam cum să învelim gluma să fie mai ortodoxă și mai de Crăciun și pentru urechile unei bătrânici drăguțe de 88 de ani. Apoi îi povestim ceva ce nu are nicio legătură cu gluma și ea, distrată, se ridică și pregătește mai departe sarmalele. Nici mătușa mea nu e vreo tinerică. Dar, la 70 de ani, râde cu atâta poftă la glumele deocheate, că trebuie să am grijă să nu se înece cu mâncarea.
Apoi bunica mă roagă să o ajut să își pună bigudiurile și îmi spune:
– Vezi să nu lași vreo șuviță afară, că vreau să am părul creț de sărbători.
Zâmbesc pe sub mustățile pe care nu le am și îi pun fiecare șuviță, cu grijă, pe bigudiuri, în timp ce îi povestesc cum m-am iubit eu cu un grec vara trecută. Mătușa mea, mult mai interesată de continuare, se ridică de la masă și spune:
– Plec, dar vin imediat. Să nu uiți unde ai rămas. Vreau să știu tot.
Eu îi pun bunicii mai departe șuvițele albe și rare pe bigudiuri și mi se pare cel mai frumos moment pe care acea zi mi-l poate dărui. Miroase a sarmale, în ziua asta nu am nimic de făcut decât să fiu, cățeii aleargă veseli prin casă, printre picioarele noastre, iar bunica va fi fericită că are părul ondulat.
Mătușa îmi spune:
– Draga mea, pune niște colinde să cânte.
Mă duc spre cd player și aleg unul dintre cele cinci cd-uri cu colinde. Începe primul și simt nu numai că e o zi în care iubirea înseamnă totul, dar și că sună minunat.
Iubirea nu este numai atunci când o declari. Iubirea este și atunci când te bucuri că ești pur și simplu lângă sau cu cineva, chiar dacă doar ești. Să fii doar, e atât de minunat.
Avem atâta nevoie să fim împreună, să împărțim zile banale și bucurii. Pentru mine, cel mai frumos cadou este prezența unor oameni cu care azi sunt familie.
Mai târziu, am împodobit un buchet de crengi de brad. Mi-am pus o melodie dragă să cânte în timp ce agățăm podoabele. Când am terminat, le-am chemat pe mătușa și bunica și le priveam cu ardoare cum descoperă pomul. Și cum se uită la el. Cum se bucură.
– Vai ce frumos e! au exclamat amândouă.
Și am știut atunci că am făcut o treabă bună. Au rămas câteva secunde, uitându-se la micul brăduț luminat și la delicatețea cu care aducea Crăciunul în casă.
Azi am sunat multă lume. Oameni pe care îi știu singuri sau oameni care m-au atins cu un zâmbet anul ăsta sau în anii trecuți. Oameni pentru care vocea mea și un „Crăciun Fericit” înseamnă aproape cât o cină cu cei dragi, în miros de sarmale și rață la cuptor, cu pahare de vin roșu date pe gât. Sunt mulți oameni pe care aș vrea să îi ating cu un zâmbet, cu o urare azi. Nu apuc să îi vorbesc fiecăruia. Pe unii îi uit, la alții doar mă gândesc și nu apuc să îi sun.
…Așa că știu ce înseamnă să privești lung pe geam, în seara de Crăciun, și să îți dorești să fii tu cea care îi pune bunicii bigudiuri în păr, undeva. Oriunde.
PS: în timp ce eu scriu asta, bunica și mătușa mea se contrazic pe rețeta de rață umplută care chiar urmează să servească vreo două ore la cuptor. Sunt așa simpatice! Știu că se iubesc, dar fiecare dintre ele vrea să-i pregătesc rețeta. Om vedea ce iese. Cu siguranță, rața va fi bună. Eu doar zâmbesc. Noi, oamenii, suntem așa de minunați…
Guest post by Sofia Isadora
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Parthenope sau iubirea ca act necesar de supraviețuire
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
