Nerăbdarea era mult mai mare decât acum. Bucuriile erau mult mai intense. Era magic! De Crăciun era zăpadă. Când eram copil, știam că vom avea brăduț în casă. Fără excepție. Mai mare sau mai mic, privilegiul de a-l împodobi era al meu! Atunci puneam pe el și bomboane învelite în staniol colorat și sclipitor – pe care le mâncam în primele două zile, de cele mai multe ori pe ascuns și lăsam agățat doar ambalajul. La asta, mezinul familiei mă întrecea, întotdeauna. Dar cred că toți copiii făceau asta. Și mai puneam bomboane din zahăr în diverse forme, comandate cu mult timp înainte. Steluțele și brăduleții îmi plăceau cel mai mult. Atârnam în el și nuci date cu „lovitura de ciocan” (un fel de vopsea argintie). Și conuri de brad. În stare naturală sau, tot așa, vopsite. Făceam beteală din hârtie glasată. Inele. Ornamentele erau muuult mai modeste decât cele din ziua de azi. Dar întotdeauna bradul era minunat! Și, fără excepție, tata îl ancora. Ne zbenguiam prea mult, cu frații mei, pe lângă el.
Aveam reguli sau obiceiuri. Sarmalele fierbeau doar în seara de Ajun. Niciodată mai devreme. Și tot doar atunci, se împodobea bradul. Nu mai știu care era explicația mamei… Iar acum degeaba o întreb, că nu mai știe. Încă ne spune multe dintre ele, dar nu mai știe să ni le explice. Nu exista Crăciun fără cozonac frământat de ea, până aluatul făcea bășici! Voiam să contribui și eu cât puteam la asta, dar, de cele mai multe ori, mama se trezea la patru să-i frământe! Prăjiturile întotdeauna le făceam noi.
Tăiam porc. Era responsabilitatea și plăcerea tatei. „Porcării” ca atunci nu cred că am mai mâncat. De când nu mai e el, nu am mai tăiat. Nici măcar o dată. De douăzeci de ani.
După ce am depășit marea dezamăgire la aflarea faptului că Moș Crăciun nu există, am devenit „cotelici”. În săptămâna dinainte, începeam să caut prin dulapuri, să văd ce cadou voi primi. Dar tot mă bucuram când le găseam frumos ambalate sub brad. În general, era câte un joc gen „Nu te supăra, frate”! Îmi amintesc că apăruse un joc, de cultură generală, cu mai multe domenii, la care dacă atingeai cu vârful bornei cerculețul metalic de pe răspunsul corect, se aprindea beculețul. Ăla era mai scumpuț. Dar, Doamne! cât ni-l doream! Ajungeam de învățam toate întrebările și răspunsurile pe de rost! Și mai primeam câteva bomboane de pom, ciorapi, căciulă, fular, mănuși, dulciuri (napolitane și „Eugenia”; nu prea era ciocolată) și portocale. Bananele erau foarte rare. Și mai primeam cadouri și de la Moș Gerilă de la locurile de muncă ale părinților. Dulciuri (idem!) și portocale. Și, uneori, în anii buni, ciorapi, căciulă, fular sau mănuși 🙂 Și mai țin minte că jucam mult șah și moara. Ne spunea tata că ne dezvoltă gândirea.
Mergeam întotdeauna la bunici și colindam. Colindam mult. Tata avea voce foarte bună. Aveam chiar și colinda noastră, a familiei „Cerul și pământul”, pe care o cântam pe voci.
Și-n restul anului erau multe seri în care cântam. Lua Fratello cel mic chitara și toți cântam. Multe de la Cenalcul „Flacăra”. Evident că repertoriul nostru era bogat.
La noi, veșnic era casa plină. Și era multă veselie. Tata era în stare să pună tot frigiderul pe masă! Aveau ai mei așa de mulți prieteni, cu care se vizitau mereu! Și jucau remi (canastă) și cărți („66” și „licitație”). Doamne, cât îmi plăcea când se mânca la grămadă, unsoare pe pâine și castraveți murați. Adevărul e că nicicând și nicăieri nu am mâncat castraveți murați mai buni decât cei pe care-i pune mama! Și-acum, la optezeci de ani, îi ies la fel de buni.
Au fost și părți urâte. Dar la acelea nu mă gândesc mai deloc.
Nimic nu mai e la fel. Toate responsabilitățile ne aparțin. Niciodată timpul nu ajunge. Ne agităm prea mult pentru toate: curățenie, bani, cumpărături, mâncare, serviciu… Întotdeauna de Crăciun sunt obosită. Aștept acele zile în care să stau. Și să dorm. Și să citesc. Și să miroasă a brad și a sarmale. În nicio altă perioadă a anului nu sunt atât de bune!
Guest post by Crinela Cătălina Pop
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
