Mă echipez bestial, mă parfumez bestial și mă așez la masa din sufragerie ca să-mi ofer o oră de fericire.
Îmi aprind o țigară electronică, îmi torn în paharul de titan un deget de whisky electronic. În fața mea, nemișcat, bărbatul electronic așteaptă comenzi. Preiau telecomanda și apăs tasta 1. Am chef, câteva minute, de un bărbat-prieten. Așa că, activat de mine, bărbatul electronic îmi va asculta povești din copilărie, va asculta empatic tot ce simt, cu ce au greșit ai mei în pruncia-mi, ce-mi doresc azi și n-am. Apoi ce am, chiar fără să-mi doresc…
DESTUL!
Apăs tasta 2 și-l setez în bărbatul-soț. Mi-e deja destul de cald, whisky-ul electronic și poveștile m-au încălzit, or eu sunt atehnică, n-am habar cum să fac să fie răcoare în cameră. Nici la umiditatea optimă nu mă pricep, iar cu luminozitatea sunt în clinci total. Bărbatul electronic-soț armonizează în câteva clipe tabloul de comandă, astfel încât ambianța climatică e impecabilă. Mi-e atât de bine!
Îndrept telecomanda spre ușa dinspre dormitor și apăs tasta 3.
În prag, apare copilul electronic perfect, mă strânge în brațe, e dulce ca bebeii de pe cutiile cu lapte praf, giugiu giugiu, țucă-l mama de îngeraș bucălat! Îmi gângurește repetat:
– Te iubeeșc, mamiii!
Copilul electronic nu face pișu-n chiloți, nu plânge, nu solicită imperativ tabletă, nu vrea lapte încălzit. Îl cuprind la piept și îl las, între sâni, să repete paroxistic “te iubeeeșc, mamii”.
Sunt o femeie împlinită.
N-am nicio grijă, niciun gând, așa că am vreme să apăs pe tasta 4- bărbatul electronic-amant pătimaș. Se apropie fin de mine, mă cuprinde între coapse, în timp ce copilul electronic dispare în camera lui (niciodată nu va cere mâncare sau nu va intra peste mine și amant!!), clima e fără cusur, iar soțul electronic mai meșterește ceva la tabloul de comandă. Spasme electronice cu amantul electronic, fiindcă el nu are angoase, timidități nerostite, nici frica unui nou început, nici nu-i trebuie psihoterapie în numele unei ejaculări destoinice… nu-mi vorbește nici de nevastă-sa, nici de șef, nici de boli. El este setat electronico-erectil, cu exact dimensiunile anatomice potrivite mie și fredonează electronic (la fel de exact!!) singura piesa care mă excită încă de la 18 ani. Ce contopire electronică nebună! Ca-n E-boock-urile citite când eram mică, de ziceam că-s E-SF-uri jalnice bune pentru aruncat la gunoi.
DAR, brusc, lumea se întunecă.
Nori grei pe tavanul apartamentului meu. Se face tare frig, iar eu sunt rea de frig și mi-e nejustificat de foame. Copilul electronic se aude urlând de dincolo, s-a lovit la o gleznă, sânge șiroaie, îl privesc pe amantul electronic cum cuprinde între coapse o altă femeie, una care nu sunt eu, soțul electronic recunoaște că e depășit de tabloul de comandă, iar prietenul electronic insistă obsesiv că sigur oi fi tastat eu ceva greșit. Rămân marmură și refuz să iau asupra mea defecțiunile copiilor electronici și ale bărbaților electronici, de fapt refuz oricare din ipostezele lor brusc imperfecte.
Whisky-ul electronic devine o poșircă nenorocită, iar țigara – un rahat patentat. Orice fost fumător de țigări normale, o știe!
Mă iau de cap. Dau nebunește pe taste, până ce afară începe să fulgere cu grindină, iar la ușă se aude soneria electronică a Protecției Copilului fiindcă ăștia, cretinii ăștia fără suflet, vin să-mi ia copilul, cică n-aș fi fost o mamă bună.
De orgasme pătimașe ce să mai vorbim, amantul electronic o troznește vioi pe aia cu telecomanda mică, fix în casa mea.
E război atomic fără Putin, zău așa!
Telecomanda mea pare moartă. Pot tasta Für Elise la doua mâini cât vreau, (și vreau, și știu, fiindcă sunt instruită riguros!), că telecomanda îmi scoate numai manelele cu „Ohh viața mea/ Oh inima mea” și alte asemenea. Iar mie, BRUSC, mi se reactivează cunoștințele de fizică de când am dat admitere la medicină. Nebunie de nestăvilit, dar totuși școala contează, iată.
– Este, probabil, o treabă de curent alternativ… îmi zic.
În zece secunde schimb bateria și resetez. După tot atâtea secunde, intervenția mea devine VICTORIOASĂ, zici că-s Halep care câștigă meciul, pe mingea de meci a adversarei, după ce adversara a făcut trei duble greșeli consecutive, de stresată ce era – muierea, biata. (Practic nici nu fusese meciul câștigat de Halep, ci unul pierdut de adversară).
Ufff, ce bine! YESSSSSSSSSSSSSS!!! Doar BATERIA era de vină!
Copilul electronic amuțește brusc, amantul mă sărută de zor, peste tot – așa cum îmi place mie, soțul îmi pregătește un grătar electronic, iar părinții îmi laudă la telefon cariera de fizician- depanator, deși sunt medic.
Măi-măi ce simple pot fi uneori soluțiile tehnice! Și ce accesibilă este o fericire, corect setată!
Pe Otilia o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
