Nu-ți place să te machiezi vizibil, adori naturalul și deja știi că în spatele unei înfățișări perfecte stau bunele obiceiuri, câteva secrete și câteva produse de calitate. Cele care, aplicate, se comportă ca o a doua piele, de data asta fără acele imperfecțiuni de care știm și-am vrea să le ștergem c-un gest.
Iar la această categorie de produse ar trebui să câștige detașat cele care vin din cercetare laborioasă, tradiție îndelungată în frumusețe și istorii bogate de brand. N-avem niciun motiv să alegem altfel de produse pentru pielea noastră, pentru că un calcul simplu – împărțim prețul la numărul de utilizări – ne arată că avantajul este mereu la noi: un produs bun, folosit corect, își face treaba de toți banii dați pe el și, bonus, îți asigură confortul psihic că și feței tale i-ai oferit ceea ce merită.
Și acum, revenind, te întreb: îți poți imagina cum ai putea face o corecție și în același timp tenul să nu arate încărcat? Adică o corecție transparentă? 🙂
Ei, bine, corecția transparentă e posibilă. Pentru că iată, noutatea toamnei de la Guerlain (furnizor al Casei Regale a Franței, cu o istorie de peste 180 de ani) este tocmai produsul cu care putem realiza ceea ce ți se părea imposibil: Lingerie de Peau Aqua Nude. Un fond de ten lejer, durabil, ultra fluid, cu micro-fibre de in și mătase, uleiuri volatile, pudră corectoare, pigmenți de luminozitate și factori de protecție UV, care se așază ca un film invizibil peste tot ce vrem să ascundem sau să îmbunătățim. Și care, în plus, are și o componentă de îngrijire: asigură o hidratare intensă prin tehnologia Aqua Plump. Testele au arătat că pielea e cu 21% mai hidratată la șase ore de la folosire. La aplicare, cu degetele sau cu peria, dinspre centrul feței spre margini, miroase fin, nepersistent, a trandafir și violetă, întregind starea de bine.
Netezește, umple, hidratează
Filosofia tenului – Pont de frumusețe de la Guerlain
Când ne alegem fondul de ten, este important să ne știm tipul de piele (sensibil, normal, uscat, gras, mixt) și tonul – rece, cald sau neutru – pentru ca fondul de ten să nu pară prea galben sau prea roz pe fața noastră.
O metodă de a afla tonul ar fi după reacția la soare:
– rece – piele predispusă la arsuri, în prima fază devine roz/roșie dupa care se arămește;
– cald – piele care se bronzează foarte repede și rareori se arde, iar bronzul este auriu;
– neutru – piele care se înroșește un pic, după care devine de culoarea bronzului.
Altă metodă folosește culoarea venelor de pe încheietura mâinii:
– rece – vene albăstrui/violet și destul de vizibile;
– cald – vene verzui și nu foarte vizibile;
– neutru – când nu vă puteți decide între cele două culori. 🙂
Produs potrivit pentru toate tipurile de ten, testat dermatologic, non-comedogenic. Fondul de ten a fost produs în 19 nuanțe, cu precizarea că distribuția lor depinde de zona geografică.
Lingerie de Peau este disponibil din luna septembrie și în România, la prețul de 243 lei.
Citiţi şi
Cum să îți îngrijești corect buzele în timpul verii
Cum să folosești corect autobronzantele pentru un bronz perfect
Un tratament intensiv de hidratare a părului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.