Era întuneric. Ploaia cădea în rafale pe trupul adormit al pământului. Pe o bancă, acoperit într-o mantie plumburie, se oprise duhul nopții. Auzea gândurile oamenilor. Era momentul în care aceștia blestemau sau mulțumeau… „dacă m-aș întinde, aș trage plapuma gândurilor peste viață”, „ce zi minunată, într-o vreme atât de grea pentru mine”, „dacă aș găsi un medicament minune, mi-aș vindeca sufletul de viață”…
Singure, gândurile copiilor erau pline de speranță. Auzea clar gândurile unui copil, formând rotocoale în jurul său. Ca un curcubeu se nășteau din mare și se pierdeau în cer. În cerul lui Dumnezeu. „Mâine am să mă trezesc devreme și am să o îmbrățișez pe mama. Am să îi spun tatei că sunt fericit. Am să sar într-un picior pe trotuarul acoperit cu frunze colorate”.
Duhul nopții știa copilul. Pentru el se oprea seara pe banca pustie. Era un copil fragil, făcut din lumină și rouă, ale cărui zile de mâine erau numărate. Totuși, în ciuda acestei evidențe, purta în inima lui secretul vieții și al bucuriei. Nu-i știa chipul, dar îi cunoștea gândurile…
Pentru acest copil duhul nopții își dăduse întâlnire cu duhul zilei. Înveșmântat în candoare, duhul zilei se apropie în taină. El nu știa gândurile oamenilor, dar le cunoștea faptele. Știa cât pot fi de egoiști și de meschini. Îl știa pe copilul cu ochi de peruzea. Îl văzuse adesea, cu mama lui, o femeie ca un abur. Duhul zilei nu remarcase decât ciudățenia copilului. Deși vesel, totuși singuratic, deși dornic de joacă, totuși incapabil să o ducă la capăt. Nu-i cunoștea istoria. Duhul zilei nu avea profunzime, era inconsecvent ca o fată frumoasă.
– Am venit la chemarea ta. Pot sta doar câteva clipe. Ce te frământă?
– E vorba de un copil. Numai împreună îl putem salva. Îl știi și tu. L-ai văzut plimbându-se fericit.
– Pot doar să îi ușurez viața. Nu i-o pot prelungi.
– Ba poți. Ne putem folosi de avantajul întâlnirii noastre. Eu aș putea să îi dau forță, iar tu, zile, multe zile.
– Vezi tu, într-o zi copilul va crește. Se va transforma într-un tânăr răzvrătit. Mai apoi, va fi adult. Se va trezi dimineața devreme și se va culca seara târziu. Va uita de părinți, de soare, de frumusețe. Se va transforma în sclavul rutinei. Va uita să îmbrățișeze și să zâmbească. Va plânge și va suferi tot felul de dureri. Va blestema ziua și noaptea și nu își va găsi sensul în lume.
– Felul în care vezi tu omul e superficial. Copilul acesta e altfel. Știe să privească ploaia și să îi lingă stropii. Ia gâzele în palme și vorbește cu ele. Are sufletul încărcat de iubire. Poate vindeca tristețea lumii. El ar putea fi secretul…
– Nu te pot ajuta. Eu nu cred în oameni. Deși îți duci viața în întuneric, ai gândurile în lumină.
Și, duhul zilei dispăru în ploaia greoaie care spăla trupul apăsat al pământului. În depărtare, copilul cu ochi de peruzea, adormea cu brațele agățate de gâtul mamei, fără să știe că destinul său a fost decis… pentru totdeauna.
Guest post by Lucia Moisă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
