Ce e rău în faptul că vreau să rămân copil? – mă întreabă, la 30+ ani.
Absolut nimic, ba chiar e de dorit să rămâi copil, atâta vreme cât îți prelungești copilăria pe axele naturale ale copilăriei: curiozitatea, dorința de a descoperi cât mai multe despre lumea din jur, naturală și socio-umană; capacitatea de a te juca și de a lua jocul foarte în serios; bucuria de a face tu însuți lucruri variate; angajare interioară totală în ce faci; deschidere maximă către a învăța; creativitate…
Și totul, atunci când ceea ce vrei să păstrezi toată viața e o dimensiune nenaturală, o pervertire a copilăriei în experiențele sociale: copilul hiper-egocentric, care a crescut într-un model de educație schizofrenic-paranoid, rupt de realitate; care a fost obișnuit să creadă că lui i se cuvine doar și tot ce e mai bun, pentru că el e mai ”special” și mai ”unic” decât alții, dar refuză totodată să-și asume efortul de durată, responsabilitatea, atenția la ceilalți și grija față de ei; care nu poate sau nu vrea să conștientizeze consecințele faptelor sale și să acționeze ținând cont de ele…
Poți să rămâi, și te încurajez să rămâi, copil toată viața, atâta vreme cât folosești toate resursele copilăriei ca să ajuți adultul din tine să devină mai puternic și totodată mai corect față de ceilalți, mai productiv și mai performant, mai echilibrat și mai sănătos…
Pe Elisabeta o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
