Nu e nevoie să apelăm la studii complexe pentru a identifica cele mai frecvente cuvinte pe care unele mame (îndrăznesc să spun: majoritatea!) le adresează copiilor, de la cele mai fragede zile ale prunciei lor. Ajunge să ne întâlnim cu ele pe stradă, în parc, la cumpărături, pe holurile policlinicilor la control sau la vaccin, ca să ne dăm seama că sfera semantică pe care o construim în jurul lor stă sub semnul negației, iar vocabula „Nu” guvernează mare parte din limbajul nostru, al adulților. Cauzele sunt multiple: în primul rând, pentru că acest lucru s-a transmis din generație în generație, și, fără a se eroda câtuși de puțin, a devenit un automatism; în al doilea rând, reacțiile pe care le avem ca părinți, mai ales dacă e vorba despre primul născut, sunt generate de temerile proprii și de o nesiguranță, lipsa de experiență având un rol destul de important când e vorba de copiii mici; nu în ultimul rând, precaritatea educației pentru mame este o realitate cu care ne confruntăm încă în societatea românească. La noi, educația tinerilor părinți este mai degrabă o preocupare personală a lor, cursurile de parenting nefiind la îndemâna oricui. Învățăm să fim părinți citind pe net diferite sfaturi, accesând forumuri pe care se schimbă informații după ureche sau citite prin cărți de specialitate (pe vremuri exista una și bună – „Mama și copilul”, vă amintiți, acum oferta e mult mai generoasă și desigur, mai de valoare), citim din surse diferite și urmăm indicațiile pediatrului, la vizitele prevăzute. În schimb, în țările civilizate, în Germania, de exemplu, tânăra mamă are posibilitatea să participe la cursuri pre- și postnatale, în care teoria este perfect îmbinată cu practica, iar acolo este instruită pe baza celor mai noi informații și metode de creștere a copilului. În plus, îi sunt oferite oportunități de a frecventa activități sportive, recreative, împreună cu alte mămici, iar totul este oferit gratis, fiind vorba despre programe finanțate de stat. Dacă există și la noi așa ceva, aștept să mă contraziceți.
Așadar, cele mai multe expresii pe care le aude un copil în formare sunt: „Nu e voie să…” (varianta „N-ai voie să… mi se pare mai frecventă, totuși, și cu un potențial mai mare de a crea supunere), „Nu e bine să…”, „Nu ți-am spus să nu…?”, „N-auzi să stai cuminte/să taci/să nu mai plângi?…”, „Să nu mai faci asta niciodată…”, „Nu face asta…!”, „Nu faci tu ce vrei, ci faci ce zic eu…” ș.a.m.d. Toate acestea se vor coaliza, la un moment dat, într-un „Nu” de proporții gigantice, care va deturna mersul firesc al evoluției unui copil cu o personalitate în formare, afectându-i stima de sine și capacitatea de a relaționa cu ceilalți, dacă e să ne referim la cele mai importante domenii ale existenței umane. Reprimându-și mereu pornirile, instinctele, reacțiile spontane, el va fi, în timp, privat de posibilitatea de a lua decizii pentru el însuși și va deveni un individ nesigur, temător, dezvoltând frustrări și complexe care îi vor putea influența decisiv viața de adult. Este cunoscut faptul că suntem tributari anilor de creștere „acasă”, cei 7 ani hotărâtori pentru o întreagă viață, iar un copil care aude în permanență „Nu” va deveni un adult încarcerat într-o lume strâmtă, marcată de interdicții. La fel își va crește, la rândul lui, copiii, și tot așa.
Ce e de făcut în această situație? Fără a avea pretenția de a da sfaturi, ci doar de a sugera, iată câteva idei (lista, desigur, poate fi continuată de fiecare dintre noi):
- am putea înlocui cuvântul „nu” – cu pași mici, pentru că e evident că suntem dependenți de el, în fiecare zi câte puțin, cam cum am face să renunțăm la fumat sau la dulciuri – cu expresii afirmative, de ex: „Nu mai striga!” ar putea deveni „Te rog frumos, poți vorbi puțin mai încet, pentru că doarme frățiorul tău”, avantajul ar fi că am ocolit negația care sună destul de aspru în urechile unui copil mic, am folosit cuvintele magice „te rog”, și, foarte important, am explicat cauza acestei dorințe (și nu a poruncii!). Copilul trebuie, în permanență, să înțeleagă mecanismul unei situații dincolo de cuvinte, pentru că doar astfel va căpăta abilitatea de a-și dezvolta intuiția, gândirea și emotivitatea, reacționând, pe viitor, perfect motivat de o cauză justă a lucrurilor;
- tentația copiilor mici de a atinge lucruri periculoase, de ex. suprafețe fierbinți, obiecte ascuțite, obiecte de decor scumpe sau locuri din casă unde accesul lor trebuie restricționat trebuie înțeleasă ca pornind din curiozitate, iar un copil curios este un copil inteligent! Cu siguranță, ca adulți înțelepți, vom găsi o metodă de a izola acele spații sau obiecte, astfel încât să nu fie în permanență în câmpul lor perceptiv, iar dacă totuși se întâmplă să avem de-a face cu o mică „criză” prin care copilul își dorește neapărat acel lucru, vom găsi calea să-i explicăm, neapărat printr-un exemplu practic, dacă se poate, printr-o poveste sau abătându-i atenția cu o jucărie preferată. E ușor, ca adult, să îți impui forța, să bați din picior, să admonestezi, să ridici vocea, mai ales când ești obosit, tracasat sau depășit de situație. Dar atunci care mai e diferența dintre noi și copiii noștri? Poate ar fi interesant să facem un exercițiu de imaginație și să ne punem în locul lor, măcar pentru câteva ore. „Dacă ești părinte, deschide-i copilului ușile către direcții necunoscute pe care să le poata explora. Nu face să-i fie frică de necunoscut, acordă-i susținere.” (Osho)
- să încercă să evităm formulele: „Tu nu știi să faci asta, ești prea mic!”, „Nu așa se face, stai să-ți arăt eu”, „Nu e de nasul tău”, „N-ai ce căuta aici…”, pentru că vom avea ca rezultat o teribilă scădere a stimei de sine și a încrederii în propriile capacități/puteri. Vom crește un copil lipsit de inițiativă, iar apoi de voință, un copil comod sau leneș, incapabil să-și asume responsabilități și să ducă la sfârșit o sarcină asumată, recomandată sau impusă. În schimb, putem să-i inventăm noi situații simple în care să îi demonstrăm că se descurcă excelent, pentru că acest lucru îi va oferi o imagine pozitivă și optimistă a propriei persoane, conferindu-i, în același timp, sentimentul reușitei (cât de important este succesul în viață și cât de puțini știu să se bucure de el!), al propriei valori, tradus mai târziu prin starea de fericire. Încrederea în copilul nostru trebuie să fie, după grija pe care i-o acordăm (confortul material), cea mai importantă dintre obligațiile (!) pe care le avem față de el;
- să ne ferim să facem comparații, fie cu alți copii, fie cu celălalt părinte, în ambele cazuri nu cred că există niciun fel de avantaj. Nu ne dorim un copil dependent de ceilalți, nesigur pe sine, formându-și atașamente care se pot dovedi chiar distructive uneori; „Copiii nu sunt cărți de colorat. Nu trebuie să-i umpli cu culorile tale preferate”, spune Khaled Hosseini;
- trebuie să înțelegem că fiul/fiica noastră NU reprezintă posesia noastră exclusivă („Eu te-am făcut, eu te omor!” – ce inepție!), și că, înaintând în vârstă, el va trebui să se descurce pe cont propriu. Un copil independent cât mai timpuriu va fi un copil care va ști să ia viața în piept și să iasă învingător din toate situațiile critice, care, din nefericire, sunt extrem de multe. Trebuie să cumpănim, în fiecare situație, ce doză de libertate să adăugăm la educația lui, punându-l să rezolve cu tact, inteligență, răbdare, onestitate, situații, la început după modelul pe care e necesar să i-l oferim, mai apoi prin propriile lui forțe. Să-l învățăm să gândească pentru sine, să identifice avantaje și dezavantaje, să aibă intuiția pericolului, să fie prudent și să-și controleze impulsivitatea, recompensându-l mereu, cel puțin cu o apreciere sinceră! Astfel, va învăța să fie bun, generos, afectuos, protector, așa cum ne-am dori să fie, în proiecțiile noastre ideale. Mereu să luăm în calcul efectul pe termen lung al educației pe care i-o oferim, pentru că doar așa vom crește copii sănătoși nu doar trupește, ci și sufletește.
Și, mai jos, câteva recomandări ale psihologului Edward S. Kubany, care ne oferă 40 de moduri de a (ne) încuraja copilul.
1. Foarte drăguț din partea ta.
2. Mulțumesc foarte mult.
3. Wow!
4. Asta este grozav!
5. Îmi place modul în care lucrezi.
6. Ține-o tot așa!
7. Am încredere că poți!
8. Sunt convins/ă că o să reușești!
9. Aceasta este chiar o îmbunătățire!
10. Îți reușește foarte bine asta!
11. Mergi înainte!
12. Este o plăcere să fac temele cu tine!
13. Te-ai autodepășit astăzi.
14. Felicitări! Ai omis doar……..
15. Corect! Bravo ție!
16. Pariez că profesorii tăi vor fi foarte mândri când vor vedea ce treaba bună ai făcut.
17. Sunt foarte mândru de felul cum ai lucrat (lucrezi) astăzi.
18. Excelentă treabă!
19. Apreciez ajutorul tău.
20. Foarte bine! Ce-ar fi sa le arăți și celorlalți?
21. Mulțumesc pentru că … (ești liniștit, ești atent la lecții, mă ajuți etc.).
22. Minunat /uimitor!
23. Mă bazez pe tine.
24. Arata foarte bine.
25. Doamne, ce frumos!
26. Ești pe calea cea bună acum.
27. Este o treabă de nota 10.
28. Pare că ai depus mult efort în treaba aceasta.
29. Foarte inteligent!
30. Foarte creativ!
31. Foarte interesant!
32. Bine gândit!
33. Acesta este un punct de vedere foarte interesant.
34. Acesta este răspunsul corect.
35. Acum ai pus punctul pe„i”.
36. Corect!
37. Aceasta este o observație foarte interesantă.
38. Acesta este, cu certitudine, un mod interesant de a vedea lucrurile.
39. Mulțumesc pentru că mă întrebi.
40. Te ascult!
Nu e dificil, trebuie doar să vrem! Se poate!
„Niciodată în toată copilăria mea nu m-am simțit ca un copil. M-am simtit mereu ca o persoană, aceeași persoană care sunt astăzi.” (Orson Scott Card)
Sursă foto: buzfeed.com
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
