Nu există nicio îndoială că subiectul este de actualitate în recenta peliculă Les Enfants des autres, iar unele dintre reflecții ne afectează cu adevărat. Cupluri destrămate, copii care pendulează între mai multe perechi, adolescenți debusolați, femei singure…toate în Parisul zilelor noastre. Rebecca Zlotowski, al cărei film pare autobiografic, oferă un unghi inteligent de atac care deschide noi perspective. Rebecca Zlotowski recompune, cu o anumită măiestrie, figura mamei vitrege, prezentând – în fapt – o eroină contemporană. Cineasta pare să vorbească despre ea și despre fantomele ei prin personajul Rachel, interpretat de Virginie Efira, încă o dată uimitor de bine. Dincolo de filonul melodramatic, Les Enfants des autres rămâne o evocare sublimă a spectrului maternității, indiferent de forma acesteia.
Realizatoarea își modelează eroina în eterna figură a „mamei vitrege”, această figură în permanență chinuită de privirea masculină care o demonizează mereu și o prezintă ca pe o reprezentare a răului absolut, claustrată în rolul de „mamă rea”. În actuala peliculă, mama vitregă este reabilitată de perspectiva regizorală semnată de Rebecca Zlotowski, care profită de aceasta pentru a revendica complet mitul mamei vitrege și cascada ei de clișee pentru a o transforma într-o eroină a vremurilor moderne, ostatică consimțită al frustrării de a nu deveni mamă când ceasul biologic bate. Ticăitul acesta o aruncă spre un abis, cel în care se amestecă siluetele abstracte ale unei vieți de regrete, retrogradate în plan secund. Astfel, Rebecca Zlotowski modifică genul melodramei clasice și de clasă, folosind o scriere pe cât de realistă, pe atât de mișcătoare, reușind să facă aproape invizibilă pentru ochii spectatorilor verva literară a personajelor sale.
Rachel, în vârstă de patruzeci de ani, nu are copii. Își iubește viața: elevii de liceu, prietenii, foștii, lecțiile de chitară. Îndrăgostindu-se de Ali, se atașează de Leila, fiica lui de patru ani. Bunăoară, Rachel se îndrăgostește de un bărbat despărțit, Ali, solid, protector, drăguț. Acesta are o fetiță de patru ani, delicioasa Leila. Veșnic singură, Rachel, această profesoară de literatură descoperă farmecul unei maternități surogat. Nu a avut copii și începe să-și pună întrebări. Ginecologul ei nu a grăbit-o, dar ceasul biologic ticăie. Așa că Rachel (Virginie Efira) se pierde în brațele lui Ali (Roschdy Zem), care este designer de mașini. Omul își compartimentează viața. Există fosta lui, Chiara Mastroianni, fragilă ca un oftat, care înțelege situația și se complace. Rachel începe să se ocupe de îndatoririle zilnice, ridicând fata de la ora ei de judo, pregătind gustarea. Dorința de a rămâne în sfârșit însărcinată o chinuie. Micuței Leila îi place, dar Rachel ar prefera să nu o iubească deloc. Uneori, fetița își cheamă / strigă mama. Rachel este pierdută. Legăturile sunt forjate. Este posibil să fie de scurtă durată. Ali pare sfâșiat. Merge liniştit. Ziua de naștere a Leilei va fi petrecută la socri, iar lui Rachel îi cere să rămână de partea lui. Găsindu-se într-o situație ciudată (mamă de ocazie, mereu în comparație cu trecutul, neavând codurile, învățând la ‘locul de muncă ’). Dar a iubi copiii altora este un risc care merită asumat.
Prevăzută ca un decupaj, care lasă să treacă prin forța pură a distribuirii actorilor, acțiunea se derulează cu multă sobrietate. Folosirea irisului, care deschide și închide secvențele filmului, parcă ar semnifica diferite capitole din viața lui Rachel. Motiv comun în cinematograful mut, închiderea irisului face posibilă sublinierea unui fragment; aici chipul solar al Virginiei Efira, mamă în orice moment, chiar și atunci când fiica ei vitregă, Leila, lipsește din cadru.
Printr-o galerie de personaje, aranjate cu pricepere ici și colo, de la sora lui Rachel, gravidă, până la fosta soție a partenerului său Ali, interpretată de luminoasa Chiara Mastroianni, trecând și pe lângă elevul de liceu cu care încearcă să se împrietenească, dirijându-l pe drumul cel bun, Rachel se confruntă inconștient cu dorința ei de maternitate, dimineața, la prânz și seara, fără întrerupere, într-o lume legănată constant de problematica parentală.
După intimitatea pe care Rachel o va dezvolta treptat cu micuța Leila, prin schimburi subtile de priviri și îmbrățișări complice, tocmai cu lumea ei, dincolo de cea a lui Ali, Rachel va putea să cunoască diferite forme de maternitate, teren propice dezvoltării ei. O regăsim în epilog alături de nepoțica ei și savurând succesul profesional al fostului ei elev, acum șef de salon într-un restaurant elegant. Rachel pare atât de bine înarmată împotriva nenorocirii, încât părăsește povestea fără o miză reală. Refuzând să-și victimizeze eroina principală, Rebecca Zlotowski sustrage orice intensitate emoțională și, în același timp, dezamorsează potențialul militant al poveștii sale.
În sine, Les Enfants des autres este mai degrabă povestea sublimării unei femei decât o melodramă pe care ai putea-o considera siropoasă sau chiar didacticistă. Virginie Efira reînnoiește cu grație și profunzime figura mamei vitrege de azi. Cu această nouă producție, Rebecca Zlotowski semnează un film saturat de prospețime și inteligență.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
<
Regia: Rebecca Zlotowski
Scenariul: Rebecca Zlotowski
Imaginea: George Lechaptois
Montajul: Géraldine Mangenot
Muzica: Cédric Deloche
Costumele: Bénédicte Mouret-Cherqui
Decorurile: Katia Wyszkop
Distribuția:
Virginie Efira – Rachel
Roschdy Zem – Ali Ben Attia
Victor Lefebvre – Dylan
Chiara Mastroianni – Alice
Callie Ferreira-Goncalves – Leila
Yamée Couture – Louanna
Durata: 103 min.
Citiţi şi
Să lăsăm femeile frumoase bărbaților fără imaginație
Top zece – Cele mai frumoase filme romantice (III)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
