Până să devină rapper celebru, Ştefan Mihalache a fost un ţigan oarecare născut-crescut în Dristor. Copilăria marcată de discriminări mărunte şi adolescenţa pauperă l-au învăţat că numai prin determinare îţi poţi depăşi frustrările legate de etnie sau culoare
“Eram în autobuzul 300, mă duceam acasă. Ascultam radioul şi mă gândeam: oare o să ajung şi eu vreodată să aud melodia mea în maşină? Şi în momentul ăla parcă mi-a ascultat Dumnezeu gândul şi îl aud pe DJ cum spune că urmează o piesă nouă de la trupa Giganţii, Operaţie pe suflet deschis. Nu ştiam dacă mi se pare sau era real. Când am auzit primele acorduri de pian mi-am dat seama că e a mea. Ajunsesem la Piaţa Domenii şi trebuia să cobor, dar am stat până la Piaţa Chibrit ca să-mi ascult piesa. Eram aşa mândru, voiam să spun la toţi în maşină că e a mea, că eu am compus-o!”
Au trecut ani de atunci. Ştefan Mihalache, tânărul de 17 ani care în 1999 îşi auzea surprins în autobuzul 300 melodia compusă pentru iubita lui, a devenit între timp Connect-R, unul dintre cei mai în vogă artişti Hip-Hop din România. În 2010, la Best Music Award la Craiova, când a primit premiul pentru cel mai bun cântec al anului, Connect-R a făcut un gest intens mediatizat. A etalat un tricou pe care scria mare, negru pe alb “Sunt ţigan!”. Un termen fără echivoc, care a zgâriat puţin şi urechile fine ale militanţilor pentru drepturile şi emanciparea romilor.
Connect-R nu se fereşte de cuvinte. “Le are la el”, cum îi place să spună, chiar dacă de multe ori le foloseşte pe ale altora când îşi exprimă un gând mai greu de tradus. Spune că i-a citit pe Ţuţea, Cioran şi Noica, îl admiră pe Dan Puric şi se declară, prin însumarea celor enumeraţi, un naţionalist “mai mare decât Jean-Marie Le Pen”. Îi place să-şi zică ţigan, nu rom, pentru că „atunci când zic ţigan îmi vin în minte lăutari, aurari, ciobotari (cum e mama), ce mai… artişti. Rom e ceva aşa, oficial şi artificial”.
Discriminarea se învaţă din clasa 1…
Când era în clasa 1 a înţeles că ceva din culoarea şi originea lui o împiedică pe doamna învăţătoare Marin să-l trateze ca pe restul clasei. “M-a pus din prima zi să stau în ultimele bănci, deşi nu eram cel mai înalt, iar când aveam inspecţii mă învoia, ca să nu-i stric ora”, povesteşte Connect-R.
Doamna Marin şi atitudinea celorlalţi copii care “ştiau ei ceva de acasă”, l-au determinat pe micul Ştefan să recurgă la argumente tragi-comice. “Am luat o perie de sârmă de la tata, săpun, şi am început să mă frec pe mână. Şi acum mai am semnul. În mintea mea era ideea că trebuie să scap de culoarea asta, care era ceva ca o murdărie, şi să fiu ca şi ceilalţi copii”. Mama i-a explicat copilului de şapte ani de ce el este altfel, deşi în esenţă e la fel de român ca toţi ceilalţi copii. “Mi-a explicat că România e ţara care ne-a adoptat, că suntem români, chiar dacă avem altă etnie, şi că vorbim aceeaşi limbă, româna. De atunci eu ştiu că sunt român, în primul rând. Ţigan pentru mine e aşa, ca o subdiviziune!”.
Viaţa în Dristor a fost pentru puştiul Ştefan Mihalache cea mai frumoasă perioadă a copilăriei. Prietenia cu un alt minoritar, turcul Ahmed, miuţele de pe terenul de fotbal, bunăstarea – mama încă lucra la Mase plastice, iar tata avea căutare ca tinichigiu – şi apoi intrarea în Grupul de dansuri Primăvara, de la Palatul copiilor, apariţiile la televizor, la Tip Top Mini Top şi la Feriţi-vă de măgăruş, toate au făcut parte din primii 12 ani de viaţă ai lui Connect-R.
… dar popularitatea se mai cumpără şi cu o ciocolată
“Aia a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Acum vreo doi am fost din nou acolo, în Dristor, şi am filmat cu telefonul cele câteva trasee pe care umblam eu copil. La 6 la uşa lui Ahmed, apoi pe terenul de fotbal care acum e parcare, la şcoală… şi când mă simt mai trist mă uit la filmuleţul ăla şi-mi amintesc de cum era când eram copil”, povesteşte Connect-R.
Copilăria în Dristor l-a învăţat pe Connect-R două lucruri esenţiale: că totul ţine de tine, ca să poţi depăşi o situaţie, dar că uneori te mai ajută şi banii. “La Grupul Primăvara câştigam cadouri multe. Veneam acasă cu pungi imense din plastic cu baloane, gume de mestecat, ciocolate. Până la etajul mai 6 ajungeam cu două-trei bomboane. Încercam să-mi cumpăr prieteni cu ele. Şi reuşeam, da… le mai arătam câte un pas de dans. Era febra cu Moonwalk-ul lui Michael Jackson pe vremea aia. Şi asta m-a ajutat să depăşesc răceala lor”.
În 1982 în junglă s-a născut un goriloi
Mutarea din Dristor a avut mai multe cauze. În anii 90 devenise o modă să-ţi vinzi casa, să iei ceva mai ieftin şi să-şi plăteşti datoriile. “Ne-am mutat în Militari unde am cam făcut foamea. Fabrica de Mase plastice s-a închis, tata a fost depăşit de tehnologie şi nu a mai putut să muncească. Tabla nu prea mai exista ca materie primă pentru acoperişuri. Au fost zile în care efectiv am făcut foamea. Mama şi-a vândut tot aurul, tot ce era mai bun prin casă. A fost o perioadă de câţiva ani, cumplită”, îşi aminteşte Connect-R.
Cumva au reuşit să iasă şi din zona aia şi din foame. Cu slujbe sezoniere, cu încă o vânzare de apartament şi o mutare, familia Mihalache a ajuns într-o casă naţionalizată din Piaţa Domenii, pe care acum e pe cale să o piardă în urma revendicării de către fostul proprietar.
A schimbat din nou şcoala, colegii, mediul. Nu se albise între timp, nici oamenii nu-şi pierduseră din prejudecăţi, dar pentru adolescentul Ştefan, preocupat de poezie şi Hip Hop, toate astea intraseră într-un con de umbră. “Copilăria îţi ocupă timpul cu alte chestii mai superbe, dar problema exista şi m-am dat seama că oriunde aş fi voi trăi într-un mediu vitreg şi va trebui să-mi depăşesc condiţia şi asta am făcut”.
Într-o zi a scris o poezie pentru un coleg de şcoală. “În 1982, în jungă s-a născut un goriloi – era ţigan de-al meu şi făceam caterincă de el. O colegă a văzut versurile şi mi-a zis să le pun pe ritmuri de Hip Hop. Atunci am auzit şi eu pentru prima dată că există Hip Hop şi în altă limbă decât engleza. Nici nu-mi imaginam”.
La cunoscut apoi pe Bruckner, de la BUG Mafia, a aflat că există Hip Hop românesc şi a început să scrie versuri şi să le pună pe muzică. Avea 17 ani, terminase şcoala profesională de… tinichigii auto – visul tatălui – şi se angajase într-un service auto. Dar între două table şi un ciocan scotea caieţelul şi mai scria un vers. Era o chestiune de timp până când maistrul Lucian avea să-şi dea seama că nu e făcut să fie tinichigiu auto, şi să-i dea papucii.
Tata nu a crezut că se poate trăi din artă
Apoi a vândut ziare în intersecţii, a împărţit pliante publicitare, a lucrat în construcţii sezonier şi în final şi-a găsit slujba ideală: inginer de sunet în studioul Urban Records. “Acolo am învăţat unde e do-ul pe clapă şi tot ce ştiu astăzi în materie de muzică. Îi datorez enorm lui Luca, omul care m-a învăţat acolo tot ce ştiu”.
Până să înveţe în cadru organizat, instrumentul lui “muzical” a fost un computer 486 pe care îşi repeta acasă piesele şi apoi închiria cu ora câte un studio, unde îşi înregistra piesele. Plătea studio-ul fie din alocaţia de minor, fie din bani de la mama. “Mama a fost întotdeauna încrezătoare în pasiunea mea. Dacă azi i-aş spune că vreau să mă fac cosmonaut, mi-ar da toţi banii ei ca să mă fac cosmonaut. Tata, în schimb, e mai pragmatic, deşi el e tot artist. Când bea ceva îţi cântă orice de la Tom Jones până la Harry Belafonte. Dar nu a crezut niciodată că din artă se poate trăi, de aceea nici nu m-a încurajat vreodată să merg pe calea asta”.
„Sunt ţigan!”
Primele piese pe care le-a înregistrat Connect-R au avut mesaj social. Dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Ori mesajul lui era prea social, ori publicul avea nevoie de romantism, cert e că exact piesa de la care nu se aştepta i-a adus succesul. “Operaţie pe suflet deschis” a fost hit-ul liceenilor la finele anilor 90, şi i-au băgat bani frumoşi în buzunare lui Connect-R. “Aveam o singură piesă pe care o cântam la toate balurile bobocilor şi luam 5 milioane pe fiecare concert. A fost o nebunie atunci”.
Primii bani serioşi i-a câştigat, însă, din drepturile de autor de la albumul “2 în 1” făcut pentru RACLA, prima mare trupă în care a cîntat înainte de a deveni solist. “Când m-au chemat cei de la casa de discuri şi mi-au da 1500 de euro, în 2003, m-am dus şi i-am pus pe toţi pe masă mamei. S-a înnegrit mama la faţă. Mi-a zis: mamă, tu te-ai înhăitat cu drogaţii. De ce, mamă, mie poţi să-mi spui orice! A trebuit să-l sun pe Rimaru de la RACLA ca s-o convingă pe mama că am câştigat cinstit banii”.
Apoi lucrurile au decurs firesc: în 2006 a fost primul rapper care a evoluat pe scena Eurovision împreună cu Arsenie, pentru Republica Moldova. În acelaşi an a adunat peste un milion de vizualizări pe YouTube cu piesa “Dacă dragostea dispare” şi nu mai puţin de şase piese simultan în playlist-ul Radio 21.
Micul Ştefan Mihalache din Dristor devenise celebru. Şi chiar dacă trecuse peste frustrările copilăriei, n-a uitat să arate lumii, în 2010, când a atins poate cel mai înalt val de până acum, de unde vine.
“Sunt ţigan”a fost titrat atunci, după Best Music Award, pe toate canalele media. A fost intervievat de Euronews şi a devenit poate mai celebru pentru tricoul alb cu negru decât pentru muzica lui. Şi totuşi nu a vrut niciodată să scrie despre asta în piesele lui.
Întrebat de ce, Connect-R apelează din nou la cuvintele altuia. “Când Morgan Freeman a fost întrebat de un reporter care este ziua specială a negrilor, i-a răspuns simplu: dar ziua special a albilor care este? Aşa cred şi eu, cu cât baţi mai mult moneda pe o treabă înseamnă că ea există. Trebuie s-o expui normal, nu la modul de fight (luptă). Un manifest hip hop ar fi arătat o frustrare de-a mea. Eu mi-am arătat tricoul ăla într-un cadru în care puteam să-mi iau premiul şi la revedere. Nu bănuia nimeni. Am făcut-o într-un moment de bucurie, când mi-era bine. Cum ar fi fost să iau premiul şi să spun: la naiba cu românii care ne fac ţigani, că eu fac muzică pentru suflet nu pentru bani şi tra la la. Cred că ce am făcut eu e atitudinea corectă”.
Discriminarea există, dar nici ţiganii nu stau degeaba
Connect-R e conştient că de multe ori în viaţă ar fi putut să greşească drumul. Mediul şi sărăcia ar fi fost cele mai bune scuze. „S-au inventat şi bancuri. Ce îţi inspiră un ţigan fără mâini? Încredere. Ştiu, sunt conştient de lucrurile astea, nu pot fi ascunse sub preş şi să zici doar că oamenii sunt nenorociţi că te discriminează. Fac parte din noi, din etnie, nu avem cum să negăm. Dar în acelaşi timp trebuie să le spun oamenilor că eu nu sunt aşa. Că nu am trăit în cort, am muncit, am primit o educaţie”.
Ce l-a salvat, zice el, a fost Dumnezeu. „Educaţia spirituală şi mersul la biserică ţine loc de educaţie. Dacă îl cunoşti pe Dumnezeu din principiu nu dai în cap, nu bagi mâna în buzunarul altuia. Eu când eram mic voiam să mă fac popă. E importantă educaţia spirituală în orice familie. Părinţii mei au ţinut neapărat să facem şcoală şi eu şi sora mea. Eu acum sunt implicat într-un proiect alături de Fundaţia Împreună şi de UNICEF, prin care încercăm să le spunem copiilor că e important şi să-şi urmeze înclinaţiile artistice, dar mai important e să facă o şcoală şi să înveţe o meserie. Eu pot oricînd să nu mai cânt, dacă mi se întâmplă ceva, dar am o meserie de tinichigiu, ştiu să-ţi desfac şi să-ţi fac la loc o maşină”.
Dar deocamdată cântă. E pe val, admirat de tineri, în ciuda pielii lui ciocolatii, a stilului vestimentar hip hop, a codiţelor spic de grâu. Sau poate tocmai de acea.
Acest material a fost realizat în cadrul programului regional Vocile comunității rome în societate, ediția a doua, coordonat în România de Centrul pentru Jurnalism Independent, București. (www.cji.ro)
Citiţi şi
Dar cum să NU știți ce e ăla păstârnac și la ce se folosește?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
