Sunt un trol și iubesc tot ce urâți voi, așa cum urăsc tot ce iubiți voi. Îi hărțuiesc pe cei care nu sunt ca mine, îi ponegresc, îi așez la un Zid al Rușinii ce nu poate fi șters definitiv, de pe o planetă virtuală care a devenit lumea de când a apărut Internetul. Sunt un „netățean“ de frunte, influent și cu milioane de admiratori, al acestei cetăți universale și mă bucur sălbatic de libertatea de a huli, de a terfeli, de a umili pe gratis și în deplin anonimat.
Nicio invenție de pe lumea asta nu m-a mângâiat mai mult decât Internetul, înainte de apariția căruia eram doar un biet vandal. La adăpostul întunericului, vopseam statui și inscripționam ziduri cu măscări, distrugeam opere de artă, rupeam flori și făceam țăndări ghivecele din curți, răpeam pitici de grădină, scrijeleam tot ceea ce alții apreciau. Adoram să fac asta, după cum jubilam să le văd mutrele celor care vedeau că am trecut pe-acolo și nu știau că eu eram cel care le stricase bucuria. Cel ce mânjise, scrisese porcării, zgâriase mașina, își denunțase vecinii ori rivalii în dragoste, turnase de dragul turnătoriei.
Numai că înainte era destul de riscant. Puteam să fiu prins, dat în fapt, condamnat la oprobriul public ori chiar închis. De când am Internet, sunt rege peste un sat fără câini și fără reguli. Pot să fac toate lucrurile astea de acasă. De fapt, aproape de oriunde. Nu încercați să descoperiți cine sunt. V-ați putea amăgi că mi-ați dat de urmă găsind cine știe ce identitate prin America de Sud ori Asia, când eu sunt chiar în spatele vostru și mă distrez de minune. Am mii de identități, pseudonime, IP-uri, pagini fictive pe rețele sociale, la adăpostul cărora urăsc sincer, spamez, compromit, batjocoresc, necinstesc, spurc.
Așa că m-am făcut postac. Pe rând, am atacat femeile, minoritățile naționale, cele sexuale, bicicliștii, colegii, ba chiar și familia. În politică mi-am găsit o slujbă minunată – la început, am fost uluit că cineva poate să plătească pe altcineva pentru ceea ce eu făceam oricum, din pură plăcere. Adoram să postez în neștire minciuni, calomnii, invective. Și așa am descoperit presa, un mediu ideal, în care oricine poate să comenteze orice la finele unui articol. Am făcut nenumărați ziariști să se lase de meserie, să nu mai fie siguri de nimic. Le-am compus portrete și CV-uri false, le-am pus în cârcă vini care se răspândeau instantaneu și nu apucau să mai fie dezmințite. I-am determinat să se lase de meserie. Să nu mai informeze, ci doar să notifice. Să renunțe la opinii, care nu puteau fi la fel de savuroase ca ale mele. Le-am uzurpat încrederea în sine și încrederea publicului în jurnalism, care a ajuns o nesfârșită cronică a faptului divers, unde intervin cu plăcere: comentez ceva ce n-are nicio legătură cu subiectul, ameninț, jignesc, întrerup, provoc.
Sunt atoateștiutor. I-am făcut pe scriitori să nu mai scrie, pe intelectuali să nu mai iasă în public, pe actori să nu mai joace, pe cântăreți să nu mai cânte. Fiindcă scriu mai bine decât scriitorii, altfel nu m-ar citi atât de multă lume. Sunt mai intelectual decât intelectualii, cânt mai bine decât tenorii, împart dreptatea mai abitir decât judecătorii, nasc mai bine decât mamele, pictez mai frumos decât pictorii, joc mai convingător decât actorii, am mai multe informații decât oamenii de știință, gătesc mai gustos decât bucătarii de pe site-urile de mâncare. Mă pricep la tot și la toate, ca un invitat permanent la dezbaterile TV, cu avantajul că sunt invizibil.
De când sunt trol, lumea voastră a devenit a mea. O controlez și pe verticală, și pe orizontală, ca într-un serial care începea cu o voce malefică după care mă dădeam în vânt. La început, mă temeam că doar eu sunt altfel. Doar mie îmi place să îi văd pe alții că suferă din cauza minciunii, a calomniei, a bădărăniei, a răsturnării valorilor, a confuziei, a lipsei de relevanță, a știrilor care te trag de mânecă, a talmeș-balmeșului din micile aparate cu Internet. La care vă holbați când mergeți pe stradă, când mâncați, când sunteți în vacanță, când vă treziți și când vă culcați. M-am înșelat. Suntem o armată răspândită în toată lumea. De aceea, vă mulțumesc. Nu mai sunt un gnom întruchipând forțele rele ale naturii, ascuns prin subterane. Am ieșit la suprafață și, oriunde m-aș uita, văd numai troli. Pot să mă retrag, ura mea e pe mâini bune.
PS. Desigur, e o falsă confesiune. În realitate, nu sunt trol. N-am postat niciodată vreun comentariu anonim, nu intenționez și nici nu pot, structural. Problema e însă că altora le-a fost atât de ușor să devină…
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
