– Vă rog să mă așteptați puțin. Revin îndată, mai spuse el, ridicându-se și dispărând pe ușa din spatele biroului, care ducea în „bază”.
Nerăbdătoare și cu o mină disperată, rămase în picioare de cealaltă parte a mesei, să îl aștepte. Ce altceva avea de făcut?! Colegul lui, aflat pe celălalt scaun, părea să se ocupe de un alt telefon. Minutele treceau, iar frustrarea ei devenea tot mai intensă.
Ridică de câteva ori privirea către ea, încercând să o liniștească măcar în felul acesta. Avea o siluetă mică și delicată, talie subțire, prinsă într-un palton la două rânduri, de un roșu plăcut, mâini cu degete lungi și firave și o figură de copil disperat, care s-a pierdut de părinți. Cu un nas mic și cârn, în vânt, buzele frumos conturate, nerujate, ochi căprui și migdalați, agitați și gata să plângă. I se făcu milă de ea, iar Mircea nu se mai întorcea odată… O invitase să ia loc, dar refuzase. Părea mult prea agitată să poată sta locului. Într-un final, își spuse: fie ce-o fi!
– Poate aș putea să vă ajut eu, își luase el inima în dinți.
– Dacă ați fi drăguț… nu mai reușesc să accesez lista de contacte. Nu știu pe ce am apăsat… și n-a reușit nimeni să îi dea de cap. Nu mă pricep deloc, mai adăugă ea, gata să dea drumul lacrimilor, întinzându-i telefonul. Trebuie neapărat să sun pe cineva și n-am apucat să notez numărul în agendă…
La transferul telefonului din mâna ei într-a lui, degete lor se atinseră pentru câteva secunde. Zâmbi în gând. Butonă câteva taste, deschise lista de contacte și, ce să vezi, primul număr de telefon care apărea era al ei. De data asta nu se mai putu abține și zâmbi pe față, fără ca ea să-l observe însă. Privirea ei era îndreptată spre telefon, așteptând ca el să facă o minune și să îi redea accesul la agendă. Cine își notează propriul număr de telefon în lista de contacte?! Doamne, ce pierdută în spațiu e!
Având o memorie vizuală foarte bună, înregistră fără să vrea numărul, rulă în jos și în sus în lista de contacte pentru a se asigura că e ok, după care îi întinse telefonul.
– Gata. Cred că acum puteți intra. Verificați vă rog.
Ea preluă telefonul cu o mână tremurândă, gata să-l scape de emoție și anticipație, privind la ecranul acestuia ca la o mică minune. Căută rapid persoana al cărei număr părea atât de important, o găsi și ceru voie să ia un post-it de pe birou, notându-și-l pe hârtie, pentru fi sigură că nu mai „dispare”.
– Nici nu știu cum să vă mulțumesc. M-ați salvat! Cât vă datorez?
– Ah, nu, nimic. N-a fost mare lucru.
– Nu se poate… trebuie să vă răsplătesc cumva…
Am putea ieși împreună la o cafea, îi trecu lui rapid prin minte, arborând din nou jumătatea aceea de zâmbet pe buze.
– Sincer. Chiar nu datorați nimic. Era vorba doar de o simplă setare.
– Simplă pentru dumneavoastră… eu nu mă pricep…, mai adăugă ea stânjenită din cale-afară. Vă mulțumesc din suflet.
– Nu aveți pentru ce.
– La revedere!
– La revedere!
Cu telefonul în mână, strângându-l bine să nu-i mai scape, îi aruncă un zâmbet scurt, de complezență, se întoarse și o porni către ieșire. El se uită după ea cu părere de rău că pleacă atât de repede. Două minute mai târziu reapăru și Mircea.
– Unde e tipa?
– A plecat.
– Fir’ar să fie! I-am zis că mă întorc repede…
– Da, dar nu suficient de repede. Știi cum sunt fetele, nerăbdătoare, glumi el. Am ajutat-o eu.
– Poftim?
– Nu mai știa cum să acceseze lista de contacte. Nu era ceva de reparat sau…
– Sper că nu ai…
– Nu, firește. Ce-ai înnebunit! Cum să-i cer bani pentru atâta lucru?! Haide, mergem?
– Da. Stai să-mi iau haina și să închid aici și mergem.
Se ridicară amândoi și ieșiră din magazin. Porniră înspre centrul vechi, să sărbătorească ziua unui amic.
Spre miezul nopții, ajuns acasă, Radu făcu un duș și se băgă în pat. Stinse veioza și luă telefonul de pe noptieră pentru a-și verifica pentru ultima oară mesajele și a seta alarma. Ecranul telefonului se aprinse, luminându-i fața, iar pe display apăru fotografia lui Max. Max nu mai era de mult, însă Radu nu se putea desprinde de amintirea lui. Îl purta în continuare cu el astfel și, ca o răzvrătire împotriva sorții, alesese ca pe ecran să apară doar poza prietenului lui cel mai bun, fără niciun fel de alte icons de accesare a programelor pe care le folosea în mod curent.
Mai privi preț de câteva clipe fotografia boxerului și, înainte de a intra în meniul telefonului, îi reveni în minte numărul de telefon reținut cu câteva ore în urmă. Dintr-un impuls, înregistră numărul în listă, scriind în dreptul numelui… EA.
– va urma –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
