Stau întinsă pe o pătură. Fii-miu se joacă mulțumit în fața mea cu niște lopățele, în nisip. Am ieșit împreună pe coclaurii gârlei, el să se joace, iar eu să profit de soarele ăsta portocaliu și copt de final de vară, ca să-mi fac provizii de fericire și bronz pentru când cerul va fi cenușiu și mintea-mi împâclită de jale autumnală.
Încerc să citesc ceva, dar nu mă pot concentra. Mațele îmi chiorăie prelung și zgomotos. Mă uit la ceas și mă ia cu amețeală: mai sunt două ore până la următoarea masă! Sunt iar la cură de slăbire și nu mănânc nimic între mese. Mă uit în jos, spre mine și mi se pare că m-am mai subțiat o idee. “Ia cu apă!” îmi zic și înghit o gură babană. Hai că parcă nu mai sunt așa evident o duduie împlinită și încep să semăn iar cu o fată fără vârstă, așa cum sunt în mintea mea!
De când am născut, sunt într-o continuă și pătimașă negociere cu propriul corp, care se cere ceva mai curbat şi pufos decât îl știu și-l vreau eu. El, care mi-a fost un prieten așa bun și permisiv, lăsându-mă o viață să mănânc ce vreau, când vreau, cât vreau, fără să ceară în schimb decât puțină mișcare ca să rămână definit și zvelt, începe să devină pretențios și solicitant!
Când mă uit în oglindă nu știu cine-i doamna asta care insistă să-mi poarte hainele, deși arată din ce în ce mai dubios în ele. Hainele mele de femeie mișto sunt pentru picioare lungi și tonifiate, abdomen subțire și fund exact cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Iar doamna din oglinda pare c-a mâncat-o pe tipa aia bună și acum îi vrea și rochiile.
Citiţi şi Winnie the Pooh, ia mai vezi-ţi de treaba ta
Mă uit în jur. Pe malul apei este mai multă agitație decât de obicei, când nu e nimeni. Astăzi sunt câteva umbrele, multe undițe întinse și grătare sfârâind. Copiii aleargă și se bălăcesc entuziasmați, iar mamele lor mănâncă mici cu pâine și muștar. Beau bere și râd zgomotos. Toate sunt grase și îmbrăcate cu tricou și pantaloni. Îmi trece prin minte că la peste 80 de kile nici eu nu m-aș mai arăta în costum de baie. Probabil nici nu mi-aș mai cumpăra o astfel de piesă vestimentară. Poate nici ele nu au, dar nici nu le trebuie. Soții dau la pește sub ochii lor, fac glume deșucheate și toți râd fericiți. Își aparțin, sunt împliniți! Și-atunci am înțeles: eu n-am fost niciodată îndeajuns iubită încât să-mi permit să fiu grasă! Sunt condamnată să rămân o tipă mișto!
Strâng acareturile și pornim spre casă. Mai este o oră până la cină. Și mama a făcut gogoși!
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Cel mai prost sfat din nutriție
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Tendințe în materie de nutriție pentru 2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
