Conchita Wurst e acea domnişoară filiformă cu o barbă ce ar merita introdusă într-o reclamă la Gillette şi cu un wurst între picioare ce ar merita introdus habar nu am unde. Dar, mai mult decât atât, Conchita este un tip/tipă/whatever care, pe urmele Danei International, alt winner al Eurovisionului din postura unei femei prizoniere într-un trup de mascul diluat, reprezintă noua voce a minorităţilor sexuale.
Toţi sunt cu ochii pe ea. Conchita ţine discursuri despre toleranţă sexuală, despre o lume în care cei din jur să fie mai receptivi la diferenţele între oameni şi despre faptul că nu suntem toţi la fel şi să ne împăcăm cu asta.
Nu am nimic cu duduiul. Dar nici nu mă topesc după ea. Dacă nu l-aş vedea în această viaţă, nu s-ar regăsi în top primul milion de chestii pe care să le regret. Iar dacă aş zări-o în supermarket, i-aş da aceeaşi importanţă ca unei cutii cu bulion.
Ce nu pricep e de ce prezenţa Conchitei pe strasse, într-o superbă rochie de seară, ar trebui musai, în numele civilizaţiei, să fie un semn de normalitate şi firesc, în vreme ce, dacă X ar face nudism în faţa clădirii Parlamentului, gestul său ar fi anormal şi indecent, întrucât ar ultragia bunele moravuri ale societăţii?
X se simte exhibiţionist, aşa cum drăgălaşa bărboasă Conchita se simte femeie!
Şi, cum comportamentul amândurora stârneşte rumoare, să stabilim, dar, unde se termină normalitatea şi începe anomalia?
De ce un bărbat care, într-o staţie de autobuz, îşi dă pantalonii jos în faţa unei femei e instant catalogat drept bădăran şi nesimţit? Poate ăsta e felul lui de a-şi exprima afecţiunea şi tandreţea pentru sexul frumos. Ce spuneţi? Că nu are voie să procedeze astfel fiindcă violentează pudoarea femeii, fiindcă o face fără acordul ei? Păi, la fel ar putea protesta şi aceia care sunt deranjaţi de barba Conchitei în prelungirea unei rochii scurte, cât să-i acopere wurstu’: prezenţa duduiului le violentează simţurile. Sau, dacă nu p-ale lor, p-ale copiilor.
Apropo, la filmul ăla, “Brokeback Mountain”, copiii sub 12 ani se pot uita doar cu acordul părinţilor, dar la Conchita pe stradă, sărutându-se pasional cu iubi al lui, aceiaşi copii se pot uita indiferent dacă îşi dau sau nu acordul părinţii.
Hmmm… care, cum, unde se înşală aici?
Şi, că tot zis-am de drepturi, am o bănuială că inclusiv principalele minorităţi sexuale, alea din mainstream, dacă ar fi consultate asupra drepturilor altor minorităţi considerate tabu de societate, ar fi mult mai reticente decât ar lăsa să se vadă la prima vedere! Chiar aş fi curios să aflu ce părere au homosexualii despre zoofili, sau transsexualii despre necrofili.
Căci, evident, despre asta este vorba, în ultimă instanţă: dacă vecinul tău mănâncă zilnic cretă cu ketchup şi carton presat, să accepţi că nu e un ciudat doar pentru că tu şi restul preferaţi pizza, iar dacă el merge la serviciu în fiecare dimineaţă călare pe o mătură, cu un şobolan mort pe cap şi îmbrăcat în costum de scafandru, să accepţi şi aici că nu e ciudat, ci doar că are alte preferinţe vestimentare şi de locomoţie…
Prin urmare, de ce unele minorităţi să fie ok, iar altele, naşpa? De ce să manifest toleranţă faţă de Conchita şi Naomi, dar să mă oripilez că X şi-a luat de nevastă un motan? Că toţi fac ceea ce fac în intimitate, nu mă afectează pe mine, personal.
Bulversant, nu?
Acum, că mă gândesc la toate incongruenţele astea, mai că îmi vine să plâng. Şi poate aş şi face-o, dacă nu mi-ar curge rimelul pe obraji. Şi abia i-am pudrat.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
