Unul dintre filmele românești ale anului trecut, ba chiar ale tranziției, e de văzut pe Netflix.
Am văzut „Anul nou care n-a fost” la cinema, în toamna ce a trecut. Am fost la un mall, în Vitan, am plătit bilet și am văzut. Sala era pe jumătate goală. Dar din jumătatea plină jumătate erau adolescenți și tineri. Mi-am zis românescul: merge și așa.
Văzusem cu ani în urmă și “Cadoul de Crăciun”, scurt-metrajul de mare succes internațional în jurul căruia s-a dezvoltat filmul. Mi s-a părut făcut inteligent, cu umor și bun-simț. Calități destul de rare în spațiul cultural românesc.
În vara anului trecut, prin august, m-am întâlnit din întâmplare cu actorul Mihai Călin prin Riga, Letonia, în concediul legal de odihnă (acolo ne-am făcut noi concediul, ce vreți acum?!).
Mi-a vorbit de „Anul nou care n-a fost” ca de marele film românesc despre revoluție pe care îl așteptam cu toții de treizeci și cinci de ani. Apoi au venit premiile internaționale, începând cu Veneția. Bravo!
Am mers la cinema pregătit – ia să văd și eu. Am văzut. Filmul chiar este bine făcut, actorii joacă grozav, n-am găsit nicio verigă slabă, scenariul e coerent, e concis, împletitura poveștilor e reușită, scenografia e bună și ea, atmosfera de epocă e conturată just.
Detașarea în timp față de revoluția din 1989 a curățat filmul de patetism. Se poate face până și o continuare cu evoluția personajelor în tranziție.
Per total, un film corect executat cap-coadă. Chiar și dialogurile și muzica, de obicei în suferință în filmele românești, sunt fără probleme. Nu era însă acesta filmul pe care îl așteptam. Acela nu s-a făcut încă. Nu contează!
Ce surprinde “Anul nou care n-a fost” la un nivel extraordinar e nivelul de epuizare psihică la care ajunsese societatea românească în anul 1989.
Toți oamenii păreau să fie la capătul răbdării, la capătul puterii, toți așteptau o scânteie, ceva, să înceapă, tovarăși, sfârșitul, să se termine, să se încheie, pur și simplu nu se mai putea, gata!
Aceasta e o idee profundă și nu e vorba doar despre comunism, ci despre toate tiraniile. Toate ajung să își exaspereze supușii, le iau libertatea, le iau viața, nu le mai lasă spațiu să răsufle, să respire, să viseze, să spere și să iubească.
De aceea “Anul nou care n-a fost” e un film puternic împotriva dictaturilor. Chiar dacă nu e filmul despre revoluție pe care eu îl așteptam.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
