Nimic nu e mai plăcut şi sexy decât o discuţie lipsită de prejudecăţi. Aşa cum spune Radu Ciornei în articolul lui, fiecare a gândit un what if, dacă nu a trăit o aventură amantlâcească. Şi, ca urmare, simte nevoia să povestească cuiva despre subiect. Sigur, acest tip de relaţii ar trebui sa fie secrete, însă mereu există cel puţin încă două persoane care au ştiut de ea din start. Una este „cea mai bună prietenă/cel mai bun prieten”. Altul este inevitabil cel care are cheia. De la apartament, hotel, pensiune. V-aţi gândit vreodată cât de important este omul care aduce cheia?
Cele mai intense momente el le proiectează. Fiecare îşi imaginează, mai ales doamnele (domnii sunt mai nerăbdători, hihi) ce este dincolo de uşă. Dar câţi îşi mai amintesc cu exactitate decorul, prima imagine când se deschide uşa? Foarte puţini spre niciunul. Dar povestea cheii este mereu ştiută. De la cine trebuie luată, ora, uşa pe care o descuie, eventual o parolă de recunoaştere.
La pensiuni şi la hotel, lucrurile sunt mai simple: există o recepţie, laşi un buletin şi urci în cameră. De obicei, doamna stă ascunsă sub ficusul din hol, sfioasă, iar când cheia e strecurată în palma lui, ea o ia repede înainte pe scări, cu capul în pământ, pentru a nu fi recunoscută. Şi, acum, the whorst case scenario, dacă cineva ar recunoaște-o, ce ar căuta, mă rog, la hotel la ora aia? O amică îmi spunea că are acelaşi răspuns pregătit, în caz că dă nas în nas cu vreo cunoştinţă, în timpul întâlnirilor adultere (care, evident, au loc ziua): „Merg aici, la un seminar”, asta într-un hotel. Iar la o pensiune: „M-a rugat X, cum, dragă care X? Aia măritată, care-şi înşală soţul, să dau buletinul meu ca să poată lua cheia. Da, aşa zic şi eu, o nesimţită. Dar nu puteam să o las baltă, doar mă ştii…”. Voi ce ziceţi? Soţul o crede? Fantezia femeilor este abracadabrantă când e vorba să se apere. Ţes nişte situaţii atât de complicate, încât bărbaţii, care se plictisesc oricum repede, se gândesc cu nerăbdare la berea din frigider.
Când e vorba de un intermediar, e puţin mai complicat. Dacă recepţionerul nu e curios să studieze partea feminină a amantlâcului, „prietenul cu cheia” parcă nu are nicio jenă. Scormoneşte cu privirea fiecare pliu al rochiei şi aruncă priviri pline de subînţeles amicului.
Există şi the best scenario, când la locul cu pricina cheia e adusă direct de „făptaş”. În orice situaţie, există un al treilea care ştie că ai nevoie de o cheie. Face parte din Zilele Amanţilor.
Pe Corina toată, o găsiţi aici.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
