Clasa politică în sus și în jos. Care clasă? Care politică? O adunătură de panglicari și pleșcari, care în treizeci de ani n-au fost în stare să dea unsprezece oameni (primul unsprezece!) în fața căruia să merite să îți scoți pălăria.
Pe mâna cui suntem? Pripași dedulciți la trândăvia bugetăritului, cloacă de analfabeți doctori în apărare națională, în interes național, în gargara națională, nerușinați îmbuibați cu privilegii și degrevați de responsabilitate.
Suntem toți în aceeași barcă? În care barcă? Plutim pe o așchie în ocean, în timp ce lichelele făuritoare de democrație originală și capitalism de cumetrie și rapt își plimbă păpușile de plastic pe iahturile din Monte Carlo, în aplauzele oxiurilor puterii, pletora de propagandiști de două parale care nu se mai satură să mănânce în văzul lumii, seară de seară, în prime-time.
Oameni de stat? Sigur că da. Comorbiditățile noastre. Făuritori de legi pentru sine, hoți la drumul mare, pungași cu greieri în călcâie ridicați la rangul de excelențe, frați în aceeași masonerie a nimicului. Securilă de două parale moț peste un popor răstignit între fomilă și moș gerilă.
Scursurile bișniței din anii ’90 vin și dau lecții de morală unui popor de guguștiuci, infractori de drept comun se împopoțonează pe la tribune, scuipând clișee pentru cei slabi de minte. Cum își permit? Dar de ce nu să nu-și permită?
Cine să-i tragă de mânecă? Nu sunt ei “aleșii”? Coloneii și gheneralii unei armate de comorbidități.
Drobeta-Turnu Severin – femeie în genunchi în fața unui polițist.
Fără spitale, fără străzi, fără școli, singuri în fața morții, dar năpădiți de milițieni, amenzi și sărituri peste rând. Cum s-a ajuns aici?
Peste tot favoritism balcanic în acest pașalâc odios din care oamenii fug unde văd cu ochii ca să rămână cinstiți, nepătați de supraviețuirea în troaca noastră cea de toate zilele.
Oameni politici? Haida de! Comorbidiăți. Dimpreună cu media în genunchi, cu justiția-capră și nesfârșitul șir de instituții și institute ținute în viață de sângele nostru de zi cu zi: șpaga.
Un popor înghesuit într-un dosar cu șină, plutind în derivă către nimic, așteptând să dispară, între ștampilă, apostilă și faxul care nu mai merge.
Și peste toate, li se cuvine și recunoștință, cum cer toți stăpâni de moșii de la slugile lor de când lumea și pământul.
Supraviețuirea între carpato-danubiano-pontici, ce privilegiu! Să le mulțumim, așadar, în genunchi onorabilelor și stimabilelor noastre comorbidități.
Îi merităm, le merităm, ne merităm.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
