În apartamentul de deasupra mea, locuiește o doamnă care, după o viață aventuroasă plină de adrenalină și testosteron, s-a măritat, in extremis, cu un domn care a suferit de curând o operație la gât și nu mai poate vorbi decât în șoaptă.
O văd uneori seara, când vine de la muncă, cum urcă încruntată și furioasă scările. Și apoi, la numai câteva minute după ce închide ușa în urma ei, aud cum se sparg farfurii pe gresia din hol și blesteme prin care, domnul cu voce stinsă e trimis, de cele mai multe ori, pe lumea cealaltă.
* * *
Acum, am să o las un pic deoparte pe doamna aceasta delicată ca o bombă cu ceas și am să vă spun că, începând de prin secolul XIV, în comuna Biertan de pe lângă Sibiu e o biserică care, în unul din turnurile ei masive, are o garsonieră de piatră.
Are adică o cămăruță friguroasă cu un singur pat, și ăla îngust, cu un singur scaun, și ăla tare, cu o singură farfurie, cu o singură lingură, un singur prosop, o singură găleată de apă etc. Cu alte cuvinte, acolo, în vârful turnului de piatră, tot ce îți trebuie ca să trăiești normal, există doar într-un singur exemplar.
Numai că, deși totul era făcut doar pentru unul, în garsoniera de acolo trebuiau să locuiască de fiecare dată doi. Două personae.
Și nu orice persoane, ci un bărbat și o femeie. Și nu orice bărbat și orice femeie, ci un soț și o soție. Și nu orice fel de soț și soție, ci un soț și o soție care nu se mai înțelegeau și care veniseră la preot să îi spună că ei vor să se despartă.
Și atunci, înainte de a le da acceptul său, popa îi trimitea sus, la izolare.
Iar acolo, cei doi foști îndrăgostiți, deveniți acum înstrăinați, trebuiau să trăiască vreme de zece zile bot în bot unul cu celălalt. Să doarmă adică în același pat, să stea pe același scaun, să manânce cu aceeași lingură și să se șteargă cu același prosop. Să se îmbrace și să se dezbrace unul în văzul celuilalt, să trebuiască să se privească în ochi și să nu aibă, și asta cred că era al naibii de greu pentru ea, cu cine vorbi decât unul cu celălalalt.
Și dacă, și după captivitatea de zece zile în garsoniera dragostei, ei încă voiau să se despartă, atunci preotul făcea anunțul oficial în duminica următoare și despărțiți se numeau.
Acest regim hotelier sever al bisericii din Biertan a dat niște rezultate spectaculoase: în decursul a 400 de ani numai trei cupluri au coborât din turn încă bosumflate și s-au despărțit.
* * *
După cum se știe, virusul a băgat de la o vreme toate cuplurile lumii în regim hotelier.
Dar nu e chiar așa de rău. Pentru că, iată, sunt deja câteva zile de când de deasupra n-am mai auzit nicio farfurie spartă.
Ba, mai mult, au început să se audă scârțâieli.
Și pe timpul zilei, și pe timpul nopții. Și nu chiar orice fel de scârțâieli, ci scârțâieli din acelea de pat descleiat, într-un anume ritm, însoțite, cu o anumită ritmicitate, de strigături și îndemnuri!
Puteți să vă împrieteniți cu autorul aici sau să aflați mai multe despre el aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
