Am crezut, începând din ’89, ca şi voi de altfel, că sunt, că voi fi – ca individ cel puţin – subiectul, dacă nu scopul, finalul grandios al reformelor din România ultimilor 26 de ani. Iar ei…?
Am sperat la un moment dat, ca şi tine, că voi intra în Europa – sintagmă deja coclită, ca şi metalul ce poleia prima monedă nouă de un leu, aceea micuţă, v-o amintiţi… – cu toate reflectoarele bunăstării puse pe mine… pe tine… Am intrat! Dar şi ei…
Am ştiut că mi se va cere să mă implic, să conştientizez diferenţa dintre soldatul ascultător, cu mâna la chipiul cârpit şi cu ochii puţin miopi aţintiţi spre Vest, şi carnea de tun necesară. În timp ce ei…
Am înţeles, însă (mai încet, e-adevărat), că există o mulţime de ordine de front peste care nu voi reuşi să trec, o mulţime de firmane ce mă predau pe mine, într-o măsură mai mică sau mai mare, diferitelor Porţi… de pe-aici şi de pe-aiurea. În timp ce ei…
Ceea ce nu înteleg însă, ceea ce mă revoltă, este calitatea de victimă colaterală ce mi se atribuie în ultimul timp, cu mult succes. Nu şi lor…
Colateral tuturor războaielor din sânul politicii româneşti actuale, mai mari sau mai mici, unele mai inutile decat altele, altele mai penibile decât unele, am devenit victimele de serviciu, şi eu, şi tu… Nu şi ei…
M-au făcut din ce în ce mai mic, m-au aşezat in straturi scunde, ca zăpezile abia cernute pe care nimeni nu le ia în seamă… Nu şi pe ei… Există însă şi zăpezi pe care marile avalanşe le adună şi le prăbuşeşc peste ei… De aceea nu trece nicio iarnă fără să mă-ntreb, la fel ca Vali Sterian: „A venit iarna şi-ntreabă/nevinovată/ Nu ştii unde sunt zăpezile/ de-altădată?”
Guest post by Sorin Alexandru Şontea
Citiţi şi
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
