„Dior nu îmbracă femeile, el le tapițează”, a spus odată Coco Chanel despre colegul ei designer Christian Dior (născut pe 21 ianuarie 1905). Iar despre colecția sa de debut, a remarcat tăios: „Uite cât de ridicole sunt aceste femei, care poartă haine de la un bărbat care nu cunoaște femei, care nu a avut niciodată una și visează să fie una”. Cam sub centură a atacat domnișoara, cam neelegant… dar o fi simțit concurența.
Asta a fost în 1947, când Dior a dezvăluit publicului prima sa colecție couture, cu fuste lungi în formă de clopot, ca petalele, din tafta și tul, busturi ridicate, umerii ușor înclinați și talii strânse. Stilul a devenit cunoscut sub numele de New Look, deoarece era atât de mult diferit de stilurile anterioare simplificate, mai androgine – iar Chanel a fost un furnizor cheie al acestui stil. Aspectul propus de Dior a fost romantic, fastuos, elaborat, feminin și aducea înapoi o siluetă de început de Belle Epoque. A fost un succes uriaș!
Rochii splendide expuse în 2019 la V&A Museum din Londra
Dar Dior a fost înconjurat de femei talentate, pe care le aprecia enorm și care l-au ajutat să-și exprime viziunea artistică și să rămână autentic – un triumvirat din care au făcut parte Raymonde Zehnacker, Mitza Bricard și Marguerite Carré.
Monsieur Dior, înconjurat de femeile cu care a construit gloria casei Dior: în rândul doi, a doua din stânga, Raymonde Zehnacker, în dreapta lui, Marguerite Carré (chief cutter – croitoreasa șefă) și în stânga lui, muza și cea mai apropiată colaboratoare, Madame Bricard, Mitzah Bricard.
Femeia despre a cărei origine s-a speculat că ar avea legătură cu România. Nu are, dar ce femeie a fost! Știa la perfecțiune gramatica șicului.
Mitzah Bricard (născută Germaine Louise Neustadtl) foto – Cecil Beaton, 1950
(Paranteză: Dacă nu s-a născut în România, din părinți străini, cum dau ca sigur unele surse, cert e că a fost măritată cu un diplomat român, iar Bricard e numele celui de-al doilea soț, foarte bogat. De unde și cum a apărut numele Mitzah rămâne un mister, ca multe altele. Sigur e că a fost o femme fatale în Parisul anilor ’50, întotdeauna rujată cu un roșu aprins, purtînd o eșarfă cu print de leopard și pentru care eleganța era singură rațiune de a trăi. Era temperamentală, locuia la Hotelul Ritz și nu se trezea niciodată înainte de prînz. Iar când un curtezan dorea să-i ofere flori, îl informa scurt că floristul ei este… Cartier. Închidem paranteza, sper că v-a plăcut.)
Revenind la această echipă talentată, ea a lucrat direct cu Dior și a fost foarte apreciată și respectată de el – un fapt care pare să contrazică viziunea lui Chanel despre designer că, într-un fel, ar fi fost anti-feminin. După cum însuși Dior a explicat într-una dintre cele două autobiografii ale sale, a existat în special un triumvirat exaltat al femeilor la casa Dior. El o descrie pe doamna Raymonde Zehnacker, care a fost directorul studioului de design și mâna dreaptă a lui Dior: „Raymond trebuia să devină al doilea eu”, scrie el în cartea sa din 1951, Je Suis Couturier. „Sau, ca să fiu mai exact, cealaltă jumătate a mea. Ea este completarea mea exactă: joacă rolul rațiunii în fața fanteziei mele, al ordinii în fața imaginației mele, al disciplinei în fața libertății mele, al viziunii în fața imprudenței mele și știe să aducă pacea într-o atmosferă încărcată. Pe scurt, ea m-a… condus cu succes prin lumea complicată a modei, în care eram încă novice în 1947.”
Iată care era atmosfera în Paris, în primele zile din februarie 1947 (fragmente de jurnal)
„…au trecut aproape trei ani de când am fost eliberați. Trei ani de speranță, de trei ani de teamă și tresărire de fiecare dată când aud un zgomot mai puternic ce întrerupe brutal liniștea nopții. Acum, după trei ani la încetarea bombardamentelor, de la amuțirea sunetului sinistru al sirenelor – toată această liniște mi se pare ceva nefiresc.
Și acum, când scriu, simt cum un sentiment de frig îmi cuprinde întregul corp. Suntem în sfârșit liberi, scăpând cu viață din acest coșmar care credeam că nu va mai avea sfârșit. Cât de des credeam în anii trecuți că acela va fi ultimul meu moment de respirație – și deseori moartea mi se părea a fi o soluție mai bună decât prezentul prin care treceam.
Parcă și acum simt lacrimile de bucurie, când împreună cu mii de parizieni am cântat și dansat în libertate pe stradă. 26 august 1944 și Parisul era liber. Îmi venea să îmbrățișez toată lumea. Libertate. Cât de dulce sună cuvântul acesta și acum, după trei ani.“
„de două zile, Parisul e în fierbere. Și de data acesta nu din cauza unei noi raționalizări a pâinii sau a cafelei. Chiar și doamnele ce vin în vizită la stăpâna casei nu vorbesc despre altceva decât despre un bărbat venit din Normandia, un necunoscut în lumea modei de înainte de Război, fost proprietar de galerie de artă, întors acum spre modă. Le-am auzit în timp ce le servesc ceaiul: se pare ca acest „nimeni“ în haute – couture a uimit întreg Parisul și a stârnit atât admirație, cât și proteste înverșunate, câteva dintre modelele ce-i poartă creațiile fiind atacate pe stradă de către doamnele mai tradiționale!
Stăpâna mea, la fel ca și marea majoritate a aristocrației pariziene, cât și starurile de cinema, sunt deja admiratoarele talentatului couturier. Doamnele vorbeau înfocate de noua locație de pe Avenue Montaigne, 30, eleganta casă ce contrastează puternic cu griul fațadelor aflate încă sub șocul războiului. Doamna casei m-a anunțat azi cu exaltare în voce „Marie, anii de doliu ai modei franceze de după război s-au terminat. Doamne, ce linii feminine, Dior mă face să mă simt femeie din cap până în picioare. Mi-am comandat câteva rochii, vor veni prin curier săptămâna viitoare, ai să vezi, ai să vezi și ai să-mi dai dreptate.“ Continuați aici, Christian Dior – 70 de ani de haute couture.
Dior Haute Couture – retrospectivă Demarchelier
”Nu există nicio cheie! Dacă ar exista, ar fi prea uşor, femeile bogate ar cumpăra cheia, iar toate îngrijorările lor legate de modă ar lua sfârşit. Dar simplitatea, îngrijirea şi bunul gust – cele trei fundamente ale modei – nu pot fi cumpărate. Totuşi ele pot fi învăţate de bogaţi şi săraci deopotrivă.” Christian Dior
Citiţi şi
Juliette Binoche – Coco Chanel în “The New Look”
Fiecare bărbat are nevoie de o amantă!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
