Din povestirile mătușii mele Angela:
„Cu mulţi ani în urmă, mă duc eu la Londra, la invitația vechiului meu prieten, Armand, ți-am mai povestit eu de el.
Într-o zi, ne invită pe mine și pe Ligia, prietena care mă însoțea, într-o plimbare prin oraș. Ne gătisem nevoie mare, că de, ieșeam pentru prima oară la plimbare prin city, plus că Armand avea o limuzină din aia lungă și luxoasă și nu voiam să fim nici noi mai prejos. Eu, cel puțin, îmi pusesem o pălărie neagră cu boruri largi și aveam și-un șal mare de catifea înflorată pe umeri.
Pe drum, ne oprim la o benzinărie și Armand, zgârcit cum îl știi, deși putred de bogat, binevoiește să-și cumpere un baton de ciocolată, pe care îl mănâncă de unul singur, fără să ne dea și nouă măcar o bucățică. Mi-aduc și-acum aminte cum tremuram amândouă de ciudă, pe bancheta din spate a mașinii. Dar n-aveam ce face, tăceam, că doar eram invitatele lui, nu se făcea să ne certăm cu el. Greșeala noastră fusese că plecasem de-acasă fără niciun sfanț în buzunar, așa că nu puteam decât să răbdăm și să-nghițim în sec.
La primul semafor, de mașina noastră se-apropie un grup de cerșetoare, țigănci cu fuste-nfoiate și cu părul legat în codițe, purtându-și puradeii zdrențăroși în brațe. Furioasă că n-am la mine bani nici să dau de pomană, cobor geamul limuzinei, cu pălăria fluturându-mi în vânt, și le spun printre dinți în românește, știind că oricum n-au cum să-nțeleagă:
– Vă bag pe toate-n p…da mamii voastre!
Țigăncile rămân blocate, uitându-se la mine cu ochii holbați de mirare, iar una dintre ele îmi răspunde:
– Coană mare, da’ tare urât mai vorbești!”
Pe Smaranda o găsiţi cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Citiți la timp, altfel copilul interior și nevoia lui de povești îți pot face surprize
Îmi propun să trăiesc, nu să consum zile…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
