Civilizaţia fumului

8 January 2012

I-am spus unei domnişoare la un meeting că aş prefera să vorbim în română. M-am dat mare şi i-am marturisit că sunt profesor, aşadar, mă deranjează barbarismele. Am rugat-o să nu folosească termeni din engleză acolo unde există un corespondent în limba română. S-a uitat la mine, pentru câteva secunde, cu o privire de automat de cafea şi mi-a spus: “Come on! I hate you“.

Nu mai ştiu ce am discutat la întâlnire. Cert e că am plecat trist. Nici nu mai ştiu dacă am citit meeting report-ul primit pe e-mail. Oricum n-aş fi înţeles nimic. Sunt un loser care se încăpăţânează să gândească româneşte. Să asculte muzică românească de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu.

Când îl aud pe regretatul Florian Pittiş recitând versurile în “Fără cuvinte” îmi dau lacrimile. Şi realizez că este un mesaj excelent pentru cei ce masacrează limba romana: Tristeţea cea mai mare este că, aşa cum bine observa un comentator pe un forum, am înlocuit limbajul de lemn din perioada comunistă cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatistă. Din zece tineri cu care interacţionez, în special din marile companii, nouă îl folosesc. Din aceşti zece tineri, nu aş angaja mai mult de doi să lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, în esenţă, nu pot purta o discuţie coerentă. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu început, cuprins şi încheiere…

Sunt produsul unui sistem educaţional falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboţi, nu de oameni. Afacerea este atât de mare încât, de multe ori, merge de la sine. Iar dacă dă faliment, nu sunt de vină oamenii din interior, ci piaţa. Oamenii din exterior.

Daca nu folosesti jargonul corporatist, nu eşti profi. Punct. Nici cool nu eşti. Încă o dată, punct.

Poţi să ai doctorat la Harvard, dacă te încăpăţânezi să gândeşti şi să scrii în română, esti un loser. Come on! Nu te va accepta nimeni dacă refuzi să strecori în comunicările tale câteva “trendy“, “catchy” şi “well“. Aşadar, ai învăţat degeaba.

În civilizaţia fumului, trebuie să dai senzaţia că te pricepi. Let’s face it, nimeni nu va avea timp să te ia la bani mărunţi. Să vadă că din tine, după ce eşti scuturat bine, nu rămâne nici măcar o monedă de folosit la cărucioarele din supermarket.

În lumea rapidă, reală sau ireală, cea mai tare exprimare este, de departe: “Vino la petrecere cu the significant other“. Mi-a luat o oră să aflu că este vorba despre parteneră. Adică soţia, prietena, iubita, logodnica, amanta.

M-am încins şi am uitat cel mai important lucru: în fiecare articol trebuie sa fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confused. Aşa cum sunt tot mai mulţi oameni. Oameni cu care interacţionez zi de zi. “Am decât o idee about that. Hai so let it go“! Când primesc o astfel de… exprimare încep, instantaneu, să plâng. Caut emiţatorul pe LinkedIn şi aflu că a terminat un Master în Comunicare şi Relaţii Publice. Lucrurile sunt clare: profesorul său de română din scoala generală trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Până să pun mâna pe telefon şi să sun la Ministerul Educaţiei (să-l demită pe profesor), mai primesc un mesaj: “Tu nu vezi că ai o problemă de mindset? Whatever“. Intru în panică. Ce naiba să am la mindset, că ultimele analize mi-au ieşit bine. Mă întristez şi un sfert de oră nu sunt bun de nimic. Am o mare problemă de mindset. Cu sufletul zdrenţe caut pe Google. Aflu că mindset înseamnă mentalitate. Mă liniştesc. Trăiesc atâţia oameni în lume cu probleme de mentalitate, încât unul în plus sau în minus nu mai contează.

Trăim într-o civilizatie rapidă. Ceea ce în urmă cu 50 de ani se întâmpla în luni, acum se întâmpla în secunde. În consecinţăa, suntem tot mai superficiali. Vrem să cunoaştem totul, dar nimic în profunzime. Dacă nu ştim ce s-a întâmplat în lume în ultima oră avem o senzaţie de insecuritate. Muncim repede, mâncăm repede, iubim repede şi murim repede. Timpul nu mai are răbdare.

Pentru că suntem evaluaţi de oameni repezi, suntem obligaţi să aruncăm mult fum. E mult mai dificil să stăm să le arătăm cât de competenţi suntem. Cât de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, să fim sinceri, nici competenţi şi nici profunzi. Pasăm repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muşcam cu poftă din primul picior care vrea să ne lovească. Sau despre care avem senzaţia că vrea să ne lovească.

Şedinţele sunt veritabile scene de luptă. Al Treilea Război Mondial este o glumă pe lângă ce se întâmplă, în fiecare zi, în marile companii. Dar societatea avansează. Se fac profituri, iar “piendelul” arată bine. Ce e acela “piendel”? Come on, it’s about profit and loss. Sunt absolvent de liceu cu profil real. În clasa a X-a, profesorul meu de matematică a murit. A fost înlocuit de o profesoară care avea un singur merit: era fata unui inspector şcolar. Total nevinovată. Dacă nu ai chemare să fii profesor, nu are sens să devii unul. Te chinui pe tine şi chinuieşti generaţii întregi de elevi. De la matematică, m-am reorientat spre prima iubire: limba şi literatura română. Aşadar, de fiecare dată când văd cum limba română este masacrată, sufăr organic.

Obligaţi să înveţe romgleza, din cauza numărului mare de expaţi, mulţi tineri români, de regulă corporatişti, uită să delimiteze clar mesajele: când scrii în engleză, scrii în engleză. Iar când scrii în română, surpriză, scrii în română! Trebuie să semnăm asap! E pressure mare“! Aşa se încheie un mesaj primit, prin e-mail, acum câteva minute. Nu înţeleg şi nu voi înţelege niciodată de ce acest mesaj nu sună la fel de explicit aşa: “Trebuie să semnam cât mai repede. E presiune mare”! Recitesc conţinutul ca un profesor ratat ce sunt. Găsesc patru greşeli grave de limba română. Dar, come on, what’s the point?

În civilizaţia fumului, important este să dai senzaţia că te pricepi. Dacă te uiţi cu atenţie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.



Citiţi şi

Jurnal de front

Românul când plătește

Dar cum să NU știți ce e ăla păstârnac și la ce se folosește?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cătălin-Teodor / 31 March 2016 21:39

    Interesant este ca articolul a apărut pe un sit românesc numit “catchy.ro”…?!? :)))

    Reply
  2. Andreea / 6 August 2015 8:05

    Verbul ” a realiza” nu are sensul de ” a-si da seama” în limba română. Este tot un împrumut din englezescul ” realize”

    Reply
  3. Mihai / 12 January 2012 20:19

    Mult adevar in articolul asta, din pacate!

    Reply
  4. irina / 10 January 2012 19:13

    apropos de poza postata de tine, parca ma si vad cerand: o virgina pe plaja 🙂

    Reply
  5. irina / 10 January 2012 19:10

    pe vremea lui Caragiale era la moda ‘ frantuza ‘ , acum e engleza…so what?

    Reply
  6. Alexandru Petras / 9 January 2012 18:23

    apropo … la tine pe blog apare “Your comment is awaiting moderation. ” deci si treaba asta se poate modifica super simplu … hai ca nu e nimeni perfect.

    Reply
  7. Alexandru Petras / 9 January 2012 18:22

    dai vina pe produs … tinerii sunt produsul cuiva. eu sunt constient de lipsurile mele … dar daca societatea ne vrea asa, ne educa asa, ne creste asa … cine sunt eu sa ma opun.

    Reply
  8. dora / 9 January 2012 12:30

    so true! 🙂

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro