Aveam douăzeci și doi de ani când am fost angajat la un ziar central ca să scriu povești de dragoste inventate pentru site-ul lor.
Internetul era o noutate în țara noastră, pe site intrau arareori cititori care nu trăiau în străinătate, așa că pentru ei trebuia să scriu.
Treisprezece luni de zile am inventat întâmplări ciudate cu români din Franța, Canada, Italia, Spania, Germania și Statele Unite ale Americii. Niciodată n-am fost mai citit decât atunci.
Preferatele mele erau întâmplările din Franța, pentru că îmi plăcea să inventez nume de localități, precum Rochelle-sur-Rhone. Aici se întâmplau povești de alcov în care îmi plăcea să implic bicicliști, pe care, dintr-un motiv sau altul, îi înfieram.
Arta mea nu era complicată: luam știri din realitatea imediată și le schimbam puțin, prin părțile esențiale, știam ce clișee să folosesc, la care intrigi răspund cititorii, ce îi scandalizează, unde anume se emoționează, mă dădeam altcineva, toată viața mă dădusem altcineva, nu îmi era greu, cred că eram chiar talentat, cel puțin la început luam săptămânal primă pentru că băteam toate recordurile de trafic pe site.
După un an, deja îmi epuizasem toate resursele de entuziasm și a murit toată chestia.
Pe atunci, nu eram un maratonist, băteam recorduri la cursele pe distanțe scurte și renunțam. Așa eram pe atunci. Probabil că așa e tinerețea.
Dar până să renunț, din pură plictiseală, răspunsul a fost copleșitor: cititorii erau încântați de aceste povești de dragoste inventate, se regăseau în ele, pretindeau că îi cunosc pe protagoniști, se revoltau că n-am respectat întocmai adevărul, pe care ei îl știau întotdeauna mai bine, uneori mi se lăsau pe forum adrese de e-mail la care dacă scriam mi se răspundea înflăcărat, mi se făceau propuneri de explorare a unor noi orizonturi sexuale. Le foloseam ca sursă de inspirație și o singură dată am acceptat să mă văd cu o cititoare care venise în țară într-o scurtă vacanță. Îmi plăcuse felul în care folosea pronumele de politețe.
Ne-am dat întâlnire în fața magazinului Bucur Obor, nici eu, nici ea nu aveam vârstele sperate. Eu eram prea tânăr, ea trecuse de patruzeci de ani, așa că atunci m-am culcat pentru prima și ultima oară cu o femeie de această frumoasă etate.
Am condus-o în micul meu apartament închiriat, unde stăteam cu doi golani din est, făceam toți sex pe aceeași canapea, anume păstrată în acest sens. Îi spuneam F*telnița.
Doamna era stabilită în Franța de șaptesprezece ani, nu se mai simțea legată de țara noastră, unde nu mai avea decât o mătușă de la care aștepta ce se așteaptă de obicei de la mătuși: o moștenire.
Citiți și Parisul e întotdeauna o idee bună
Nu mai făcusem niciodată dragoste cu o femeie de peste patruzeci de ani, cu atât mai puțin una care stăpânea tehnici franțuzești care-mi făceau mult bine și cel mai important e că nu mai făcusem niciodată dragoste cu o femeie marțea, la amiază. F*telnița a fost și ea încântată sau cel puțin așa mi-a plăcut să cred.
De mult am depășit vârsta ei de atunci, dar iubitele mele au rămas toate tinere, arareori ajung ele la treizeci de ani, sunt și eu un ticălos, ca toți ceilalți, mai trec uneori prin orașul dinspre munți de unde am plecat, un om conducând un sedan oarecare, pierdut în gânduri vechi, ziarul acela nu mai există, poveștile de dragoste inventate se numesc acum fake news și sunt din nou la modă, nu mă mai interesează, F*telnița a rămas în apartamentul închiriat, poate că alte trupuri tinere îndură ea acum, colegii mei de apartament au emigrat în țări tot mai îndepărtate, le-am pierdut urma, acum scriu scenarii pentru filme artistice la care vin câțiva spectatori, dar e bine.
Călătoresc mult, merg la festivaluri prin toată lumea, săptămâna trecută am fost în Coreea de Sud, dar indiferent cum răsucesc fusele orare niciodată, niciodată nu m-am mai culcat cu o femeie marțea, la amiază, ca și cum aș putea avea totuși în viață ceva sfânt.
Și nici măcar nu mai știu dacă ea mai trăiește și numele ei nu s-a păstrat.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
