Un bărbat de 38 de ani a pătruns într-un apartament din cartierul roman Prati cu intenția clară de a fura. Numai că atenția i-s fost atrasă de coperta unei cărți de pe noptieră și s-a apucat de… citit.
Cartea era “Zeii de la ora șase – Iliada de la ora aperitivului”, un fel de Legendele Olimpului, povești recomandate de la vârsta de 6 ani în sus…
Proprietarul, un domn de 71 de ani, s-a trezit şi l-a surprins pe intrus cufundat în lectură. Un telefon la poliție și hoțul cel iubitor de lectură a fost prins. Povestea a făcut titlurile ziarelor, așa a aflat pățania și autorul cărții, Giovanni Nucci, care s-a oferit să-i dăruiască un volum pentru a-și putea continua lectura. Există și niște coincidențe amuzante: zeul preferat al autorului este Hermes, care e zeul hoților, dar și zeul literaturii. “Este clar: totul se potriveşte”, ar fi glumit el. “Este o experiență suprarealistă, dar atât de umană.”
Pe Amazon, cartea este descrisă astfel: “Ne facem o idee despre zeii care observă totul din vârful Olimpului: se uită la eroi luptă pe câmpia din fața Troiei și comentează, iau partea unuia sau altul, din când în când intervin în acțiunile eroilor, pioni pe tabla de șah. Dar lucrurile nu stau chiar așa: nu există o singură acțiune a războiului povestită în Iliada care să nu aibă în spate intenția unui zeu. Zeii intră în luptele eroilor, îi flanchează, sunt în interiorul lor, devin gândurile lor cele mai ascunse. Autorul, Giovanni Nucci, care studiază miturile grecești de mai bine de douăzeci de ani, recitește Iliada din punctul de vedere al divinităților, adevărații protagoniști ai poveștii și forțe interioare care ne mișcă din adâncul ființei. În același timp, evidențiază puterea interpretativă a mitului de a înțelege situația noastră actuală: pandemia, războiul, criza climatică, aroganța claselor politice, exploatarea resurselor, risipirea copilăriei, criza patriarhatului și condiția femeii, identitatea sexuală, incompatibilitatea dintre vechea putere și noile generații.”
Fragment
„Întotdeauna există un început. Și punctul de plecare este de obicei un punct de echilibru. Dar chiar și echilibrul, prin forța împrejurărilor, încearcă să se afirme și, prin urmare, să se extindă. Se bănuiește că cea mai bună alegere ar fi să rămâi în acel moment în care totul începe, unde haosul este în momentul său de maximă tensiune. La fel ca în momentul înainte ca oul să fie spart în oală în timp ce, dorind să facem o supă stracciatella, zeama de carne începe să fiarbă. Apoi oul cade și tensiunea este urmată de spargerea lui: începe să se coaguleze. Și astfel, de fiecare dată când se întâmplă ceva nou, atunci va avea loc o contracție care va tinde către un alt punct de echilibru. Iată: acel punct de echilibru, acea tensiune, este Nemesis.
Deci această poveste începe în momentul în care Zeus se îndrăgostește de Nemesis – pentru că totul începe în momentul în care Zeus se îndrăgostește. Îndrăgostirea este universul care începe să se extindă, imaginile lumii se succed, soarele răsare, râurile curg, ceața se extinde. Zeus se îndrăgostește și totul se mișcă, lumea începe să se schimbe. Ar trebui să luăm mult mai în serios faptul că ne îndrăgostim: acele lecturi care îl limitează la ceva irațional, adolescentin și instabil și care îl acuză pe Zeus de comportament ridicol și lasciv, precum și de blasfemii, ignoră ceea ce face universul. Fără Eros, nimic altceva decât haos ar veni din Haos. Așadar, impulsul lui Eros face să cadă oul, pentru că totul depinde de faptul că mai devreme sau mai târziu ceva ar putea ajunge într-o supă care, precum haosul, ar fi destul de plictisitoare în sine. Pentru că, spre deosebire de ceea ce suntem obișnuiți să gândim, adică confuzia, haosul este plat: este „soarele care strălucește fără posibilitatea alternativei a ceva nou”. La început, trebuie să se întâmple ceva pentru a obține o nouă ordine din haos. Acest ceva este Eros, un amestec care vine cu întunericul, subtil și tăcut ca aripile lui: nu-l poți vedea, dar după ce a sosit totul începe să se schimbe, ca o despicare, o crăpătură în ceea ce era acolo. Când ne îndrăgostim, lumea se deschide, ca în momentul în care supa începe să fiarbă. Ei bine, această poveste începe când Zeus se îndrăgostește de Nemesis: a te îndrăgosti este ca un ou care se sparge în supă.
Zeus este dreptatea, pacea, războiul, cerul, apa, grindina, seceta, ceața, lumina, sclipirea, imaginea, viziunea bruscă, scutul care ne protejează sau fulgerul care ne distruge și, în același timp, alături de toate celelalte, este echilibrul. Dar pentru a menține împreună toate lucrurile pe care le gândește, are nevoie de echilibrul forțelor lor: ceea ce mișcă lumea într-o direcție sau alta trebuie să rămână în echilibru, aceasta este sarcina lui Zeus. Zeus este Cosmosul în echilibru după Haos. Dar mai presus de toate Zeus este mintea, imaginația: o inteligență nemărginită care poate gândi toate lucrurile, extinzându-le, expandându-se și ajungând până la punctul de a acoperi întregul univers gândindu-l. Îndrăgostindu-se, Zeus își extinde gândurile și ajunge să mărească universul, pentru că Eros a ajuns să rupă echilibrul amestecând toate lucrurile.”
Poate nu ne-ar strica s-o citim și noi? 🙂
Citiţi şi
Îmi propun să trăiesc, nu să consum zile…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
