Citesc Borges

Îmi moare o bunică și alta stă să moară. Îmi mor doi elevi și prieteni. Îmi moare cel mai bun prieten. Aproape îmi moare o mătușă. Puținii oameni pe care îi iubesc sunt epuizați și aproape orbi.

E război, e criză financiară (când nu e?), secolul XXI e stupid și înspăimântător, niciodată n-au trăit mai mulți imbecili pe planeta pământ.

Fiecare are forma lui de a rezista la viață, căci viața este mai ales nedreaptă: eu citesc Borges. Dar Borges nu are legătură cu viața, veți spune, Borges scrie despre literatură sau chiar face literatură. Cu atât mai bine! Nimic nu are mai multă legătură cu viața decât cuvântul. Cel care a fost la început – și celelalte cuvinte.

Borges, la Roma, in 1970, cu cea de-a doua si ultima sa sotie, Maria Kodama

Iar când e greu (și când nu e greu?), eu mă întorc la Borges, așa cum alții se întorc la prima iubire, acolo unde au fost fericiți sau pe insule secrete. Eu citesc Borges.

Îmi plac mai ales eseurile. Și nu doar când vine vorba de Borges. Le prefer romanelor, ba chiar și poeziilor.

Eseurile lui Borges, care a fost deopotrivă erudit și înțelept (se întâmplă rar o asemenea combinație), mă fascinează, mă încântă și îmi dau puterea de a îndura.

Borges scrie despre Whitman și despre Flaubert și despre Berkeley și Schopenhauer și Plutarh și Milton. Călătoresc în eseurile lui Borges ca în cea mai minunată dintre lumile posibile. Îmi scade agresivitatea, îmi crește bucuria, ajung chiar fericit.

Număr pe degete scriitorii care m-au făcut să vreau să îi invit la dans. Cu Borges, cu ultimul Borges, cel orb, aș dansa un tango pentru eternitate.

Nu sunt dintre cei nerăbdători să-și sfârșească viața, dar nu sunt nici dintre cei care vor avea regrete la marea trecere. Iluzia mea cea mai feroce e că undeva, dincolo de sfârșitul existenței, eternitatea chiar există și că acolo, la capătul labirintului, Borges își așteaptă cititorii. Citesc Borges și cred.

Cartea Eseuri (Discuții. Alte investigări. Nouă eseuri dantești. Borges oral. Biblioteca personală), de Jorge Luis Borges, traduceri și note de Irina Dogaru, Cristina Hăulică, Andrei Ionescu și Tudora Șandru-Mehedinți (prezentări și ediție îngrijită de Andrei Ionescu), a fost publicată la Editura Polirom (în 2015).