La Cannes, totul e exagerat: reacțiile de după vizionări, orarul proiecțiilor, numărul filmelor de văzut, felul în care timpul se dilată în această bulă cinematografică. Pe scurt, e o altă lume, mai ales în interiorul sălilor de cinema. Ambianța specială a festivalului poate transforma un film într-o experiență remarcabilă. Puțini cinefili pot uita acel moment chintesențial „cannez” când descoperă un nou cineast și un film excepțional. De multe ori, această descoperire se întâmpla la Semaine de la Critique, secțiune dedicată cineaștilor aflați la primul sau cel de-al doilea film de lungmetraj. În 2021, Cristian Mungiu, a fost președintele juriului Semaine de la Critique de la Cannes, reprezentanții secțiunii subliinind că regizorului român i s-a oferit președinția juriului celei de-a 60-a ediții pentru că parcursul său cinematografic este strâns legat de cel al Festivalului de la Cannes. În cinci filme de lungmetraj, toate prezentate pe croazetă, Cristian Mungiu „a construit o operă extrem de marcată de istoria țării sale.”
Dintre filmele selecționate în Semaine de la Critique, Les Films de Cannes à Bucarest aduce în premieră națională cele trei titluri premiate de juriul condus de regizorul român:
FEATHERS, regia Omar El Zohairy, Grand Prix Nespresso, ne face cunoștință cu o mamă pasivă, aproape invizibilă, dedicată trup și suflet soțului și copiilor săi care este prizoniera unei existențe monotone, punctată de sarcini banale și repetitive. Un simplu truc de magie merge prost la ziua de naștere a fiului său de patru ani și declanșează o avalanșă de dezastre absurde și improbabile. Magicianul îi transformă soțul, un tată autoritar, într-o găină. Mama nu are altă opțiune decât să-și asume rolul de cap al familiei. Luptându-se pentru supraviețuirea ei și a copiilor, ea devine treptat o femeie independentă și puternică.
„O captivantă poveste absurdă, din ce în ce mai neagră, despre o eliberare treptată”, scrie Variety, iar Screen International e de părere că „pentru un film despre bărbați și găini, Feathers revelează multe despre femeile din societatea egipteană.”
Înainte de-a debuta în lungmetraj, egipteanul Omar El Zohairy a fost asistentul de regie al unor mari regizori egipteni, printre care Yousri Natrallah. În 2011, a regizat primul său scurtmetraj Breathe Out (Zafir), care a primit Premiul special al juriului la Festivalul de Film din Dubai. Al doilea scurtmetraj al său, The Aftermath of the Inauguration of the Public Toilet at Kilometer 375, realizat în 2014, este primul film egiptean selectat la Cinéfondation du Festival de Cannes, urmând să primească numeroase premii la festivalurile din întreaga lume.
RIEN À FOUTRE, regia Julie Lecoustre și Emmanuel Marre, câștigătorul premiului Fondation Gan à la Diffusion pentru distribuție „e o completă nebunie ce te face să râzi în hohote, în timp ce livrează mantre corporatiste existențialiste de un umor sec”, scrie Film of the Week. O însoțitoare de zbor de 26 de ani trăiește fiecare clipă fără să se gândească la consecințe, fidelă pseudonimului său de pe Tinder, «Carpe Diem». Lucrurile se vor complica însă în acest „debut straniu și fermecător”, Hollywood Reporter. Filmul face parte și din secțiunea Focus Belgia a festivalului.
Acțiunea din OLGA, regia Elie Grappe, căștigătorul premiului SACD, se petrece în 2013. O gimnastă de 15 de ani se împarte între Elveția, unde se pregătește pentru Campionatul European și Ucraina, unde mama ei, un jurnalist, relatează evenimentele Euromaidan. „Folosindu-se de gimnaști reali ca să debuteze pe teren sigur, regizorul Elie Grappe prezintă un portret psihologic fascinant al unei tinere atlete dedicate, în prag de a obține performanța sportivă” este verdictul publicației Screen International, iar La Estatuilla crede că „regia ieșită din comun a lui Grappe generează o atmosferă, tensiune și frustrare care captează complexitățile psihologice ale unei gimnaste adolescente”.
Elie Grappe a studiat muzică clasică timp de zece ani la Conservatoire National de Lyon, apoi, în 2011, s-a alăturat Departamentului de Cinema de l’École Cantonale d’art de Lausanne, unde a absolvit în 2015. Aici a regizat Répétition, apoi scurtmetrajul Suspendu, ambele selectate la mai multe festivaluri internaționale, Olga fiind debutul său în lungmetraj.
Una dintre surprizele celei de-a 12-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest este Retrospectiva Sergei Loznitsa. Ucrainianul a realizat, din 1996 și până în acest moment, 11 documentare care au primit numeroase premii internaționale și naționale. Blockade (2005), documentarul său de montaj, este bazat pe imagini de arhivă din Leningradul asediat în timpul celui de-al doilea război mondial. În 2010, primul său lungmetraj de ficțiune, My Joy, a fost prezentat în competiția oficială de la Cannes, unde a primit Premiul pentru regie. Cea de-a doua ficțiune a sa, In the Fog, cu sublima imagine a operatorului Oleg Mutu, a fost și ea selecționată în competiția oficială. În 2014 se reîntoarce la documentar cu aclamatul Maidan, despre lupta pentru liberate a poporului său, iar 2018, docu-ficțiunea Donbass e selecționată în Un Certain Regard.
Prin filmografia sa, regizorul a reușit să examineze multe momente dificile și conflictuale din istoria sovietică și post-sovietică a statelor baltice. „Fie că e vorba de ficțiune, documentar observațional sau de colaj cu materiale de arhivă, opera sa e preocupată de felul în care individualitatea e uzurpată de mase sau de felul în care aceste organisme colective sunt manevrate de-a lungul istoriei. În documentarele sale, Loznitsa reiterează teza că evenimentele înregistrate vor rezista mereu unei narațiuni liniare.” (Mubi.com)
Documentarul a fost prezentat în acest an la Cannes, într-o proiecție specială. Sfârşit de septembrie 1941. O unitate specială a armatei naziste ucide prin împuşcare, în râpa Babi Yar din apropierea Kievului, 33 771 de evrei, fără nicio împotrivire din partea populaţiei locale. Cu ajutorul imaginilor de arhivă, documentarul reconstruieşte şi aproximează vizual contextul acestei tragedii, dar şi ocupaţia nazistă în Ucraina pe durata deceniului următor. Când memoria se transformă în uitare şi când trecutul contaminează viitorul, revine cinemaului sarcina de a spune adevărul.
Austerlitz se întreabă cum e mai bine să rememorăm istoria. Într-o manieră pur observațională, cu o austeritate ce l-ar fi făcut invidios şi pe maestrul documentarist Frederick Wiseman, regizorul plasează câteva camere ascunse în diferite puncte din lagărul de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau și înregistrează, fără comentariu, în planuri secvenţă lungi, alb-negru, hoardele de turiști fără țintă, nerăbdători, obosiți, plictisiți. „Oamenii care veneau aici acum 40 de ani, veneau cu alt scop decât cei de acum”, spune Loznitsa într-un interviu pentru The New York Times. “Acum, nu-şi mai amintesc şi cred că nici măcar nu înţeleg unde sunt şi despre ce e locul ăsta”. Mesajul filmului nu e condamnarea unor indivizi, ci a unei întregi experienţe care n-ar trebui să fie una ca oricare alta. “Cred că trebuie să fie ca într-o biserică”, spune regizorul în acelaşi interviu. “Dacă vrei să te rogi pentru sufletele tuturor celor îngropaţi în ţărâna de aici, atunci vino.”
State Funeral e culminarea obsesiilor cinematografice ale lui Loznita, un film despre moartea unui singur om care a afectat viețile altor zeci de milioane. Din nou, Loznitsa folosește un monumental material de arhivă: a avut acces la aproximativ 300 de role de filmări realizate în timpul serviciului funerar al lui Iosif Stalin din 1953, supravegheate de șase regizori sovietici proeminenți și captate de-a lungul Uniunii Sovietice. Aceste imagini, multe dintre ele înregistrate pe o superbă peliculă color, erau destinate unui documentar intitulat The Great Farewell care a fost proiectat doar o dată, în 1953, și a fost interzis imediat după moartea dictatorului, pentru că tot ce reamintea de cultul personalității lui Stalin era considerat un tabu periculos. „Loznitsa a transformat tot acest material ideologic într-un eseu intelectual provocător care învinge propaganda cu propriile arme expunând, printre altele, cum mulțimea perplexă participa în ceea ce ar putea fi descris precum un doliu performativ, ritualizat. E momentul în care sufletul Uniunii Sovietice evadează din propriul său trup”. Mubi.com
Puțini actori își merită cu adevărat etichetă de „monstru sacru”, dar marele nostru Victor Rebengiuc se numără, cu siguranță, printre ei. Această veritabilă instituție artistică a împlinit 88 de ani. Cu acest prilej, Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează într-o gală care dă ocazia publicului să petreacă 88 de minute cu Victor Rebengiuc care va fi în conversație cu Cătălin Ștefănescu la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României vineri, 29 octombrie, de la ora 19:30.
Mai mult, spectatorii îi vor putea admira enormul talent într-o retrospectivă ce cuprinde trei dintre capodoperele în care a jucat, toate prezente la vremea lor la Cannes și devenite clasice: Pădurea Spânzuraților (Premiul pentru regie, 1965), Prea târziu(competiția oficială, 1996) și Balanța (proiecție specială, 1991). „În fiece apariţie a lui Rebengiuc există o încordare de frânghie gata să se rupă. Rareori filmul a dat peste un interpret de asemenea intelectualitate colţuroasă, tăioasă chiar dacă nu ştii cum să o apuci, peste un om atât de ars pe dinăuntru, atât de făcut pentru film. Şi cum un film adevărat este o scufundare în adâncuri de suflet. celor mai mulţi le trebuie masca de respirat. Lui Rebengiuc nu-i trebuie”. Aurel Bădescu, Magazin special Cinema 1978 via Aarc.ro.
Despre rolul din Pădurea Spânzuraților, filmul care i-a prilejuit prima ieșire în occident, la Festivalul de la Cannes, marele actor spunea, într-un interviu din 1996 din ProCinema, că a fost o adevărată școală pentru el. „Ochiul sigur al lui Ciulei te controla și te viza. Am repetat ca la teatru. Pentru prima dată regăseam munca cu rolul, pentru că Ciulei știa să te aducă unde trebuie. Știa ce vrea să obțină și cum să obțină de la actor, cu delicatețe, cu persuasiune, cu magnetismul pe care-l are doar el”. Iar criticul de film Magda Mihăilescu ne invită să observăm multele nuanțe ale performanței sale: „Există o candoare în Apostol Bologa. Candoarea unui tânăr sigur de o anume ordine a lucurilor. Nu luați această candoare drept serenitate. Bologa-Rebengiuc nu va fi seren și împăcat cu sine până când nu realizează adevăratul său destin: sentința cu moartea, izbăvirea, evadarea din cercul de foc a marilor minciuni și a absurdității”.
Rebengiuc este mare și în roluri „mici” ca întindere, dar memorabile, cum ar fi cel al directorului lucid și neputincios din Prea târziu sau cel al preotului de țară din Balanța. Despre acest fenomenal rol episodic în care a furat, practic, scena, actorul spunea în același interviu: „Încă o întâlnire cu Pintilie, încă o nebunie memorabilă. Câteva nopți de filmare în creierul munților și un personaj extraordinar pe care l-am interpretat cu voluptate”.
Ca în fiecare an, Les Films de Cannes à Bucarest reunește filmele premiate în festivalurile mari cu cea mai înaltă distincție și le prezintă spectatorilor în Ziua de aur. Astfel, anul acesta spectatorii pot vedea pe marele ecrane:
BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC, Ursul de aur – Berlinale, 2021, un „joc cinematografic îndrăzneț și hilar” (IndieWire) marca Radu Jude,
L’ÉVÉNIMENT, Leul de aur – Veneția 2021, într-o proiecție închisă în cadrul evenimentului Managing Talents, dedicat actorilor. *Proiecție oferită prin amabilitatea Independența Film
și
TITANE, Palme d’Or – Cannes 2021, filmul «sold-out în mai puțin de zece minute» al ediției de anul acesta.
FRAGILE este un serial documentar despre vulnerabilitatea dar și despre puterea femeilor. Proiectul Storyscapes și Fragile Society își propune să documenteze și să redea poveștile de viață ale unor femei din România aflate în luptă cu abuzurile, cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Poveștile sunt spuse sub forma unor monoloage-mărturisire interpretate de actrița Ioana Flora care le personifică, pe rând, pe fiecare dintre cele care au avut curajul să-și spună povestea, conservând autenticitatea relatării, specificul și emoțiile fiecărei povești. Episoadele sunt regizate de Ioana Mischie, iar primele cinci au fost deja publicate pe platforma proiectului (https://fragile.live).
Spectatorii Les Films de Cannes à Bucarest vor avea ocazia să le vadă pe următoarele cinci, în premieră absolută, într-o proiecție ce va avea loc miercuri, 27 octombrie, de la ora 19:00 la Grădina Verona. După proiecție realizatorii invită spectatorii la o dezbatere pe marginea subiectului și vor dezvalui următoarea etapă a proiectului.
Festivalul oferă, pentru al doilea an la rând, o selecție palpitantă, online pe Orange TV Go, ce va începe pe 22 octombrie cu cinci dintre cele mai bune comedii franceze din ultimii ani, și va continua cu filmele din secțiunea Focus Rebengiuc, și cu Retrospectiva Sergei Loznitsa. Filmele vor fi disponibile online, gratuit, timp de 24 de ore, câte unul pe zi, conform programului anunțat pe www.filmedefestival.ro, în Orange TV Go – în aplicație sau pe tvgo.orange.ro.
Le Discours de Laurent Tirard – Selecția Oficială Cannes 2020, Un beau soleil intérieur de Claire Denis – Premiul SACD Quinzaine des réalisateurs, Cannes 2017, Mandibules de Quentin Dupieux – în afara competiției, Veneția 2020, Le Redoutable de Michel Hazanavicius – în competiție, Cannes 2017 și Au revoir là-haut de Albert Dupontel – Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiile César 2018, sunt filmele care vă vor binedispune începând din 22 octombrie pe Orange TV Go.
Programul online include și serialul documentar Fragile și va fi completat cu selecția Filminute organizat în colaborare cu Festivalul international de film de un minut, care îi provoacă pe cineaștii, scenariștii, animatorii, artiștii, designeri și producătorii de conținut creativ să realizeze și să înscrie cele mai bune producții de fix 60 secunde. Filmele sunt eligibile pentru Premiul Publicului.
Întregul program de la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Sala Auditorium a MNAR, Grădina Verona și Orange TV Go, cât și informații despre evenimentele ediției, mecanisme de vot și alte informații pot fi consultate pe www.filmedefestival.ro.
Citiţi şi
La Civil, debutul premiat al Teodorei Ana Mihai, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest
22 – 31 octombrie, a 12-a ediție Les Films de Cannes à Bucarest
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
