Sunt suma tuturor sinuciderilor mele surde, repetate, încăpățânate.
Sunt suma tăcerilor mele impotente, necaracteristice și, totuși, paradoxal existente.
Sunt suma lacrimilor mele deznădăjduite răspândite în zări impasibile și glaciale.
Sunt suma strigătelor mele în pustiu, a pustiu, deşert şi deşertăciuni necuantificabile.
Sunt suma umbrelor pe lângă care calc, șovăind, ca și când le-aș putea răni, ca și când din ele ar sări oameni, ca arși, să mă privească dojenitor, să mă apostrofeze sever că poate le-am călcat pe inimi.
Sunt suma pașilor spre niciunde, căutând nici eu nu știu ce, în jurul geografiei sentimentelor, pe străzile din hărţile emoțiilor mele, cartografiate precis și intens.
Sunt suma gândurilor ascuțite, înfipte că niște obiecte tăioase în fiecare din inimile pe care mi le desenez, imaginându-mi că ele zvâcnesc.
Sunt suma extirpărilor bucăților din mine, ca să înlătur din minte, suflet și inimă subiecte și obiecte, oameni și locuri, cuvinte și emoții, x-uri, y-uri și z-uri, a-uri și b-uri, cunoscute, deși comun numite “necunoscutele” unor ecuații.
Sunt suma disperarilor sumbre în zilele în care soare nu-i și mai ales cuvinte nu-s.
Sunt suma zilelor “festive” în care nici nu deschid draperiile ca să mă adăpostesc de oamenii sărbătorind, să mă feresc de zgomotele de dopuri de șampanie care sar și să mă izolez de exterior ca și când lumina m-ar asasina.
Am petrecut ani buni crezând cu tărie că eu am ales să fiu singură
Sunt suma apelurilor telefonice la care nu răspund, deși le aud, și a sms-urilor cărora mecanic le dau voie să existe și pe care le validez cu un răspuns. Ca să nu mă dea dispărută, sau, mai rău, să mă considere nepoliticoasă.
Sunt suma sângerărilor din absenţe constatate și notate și suma rănilor dureroase din doruri ridicate la puterea n.
Sunt suma radicalilor din toate senzațiile resimțite, radicalilor din emoții și radicalilor din elanuri. Și radicalilor din radicali. Sunt suma tuturor operațiilor de scădere: de pierdere, de renunțare, de abis, de suferință.
Și-s suma renașterilor, reconstrucțiilor. Sunt suma iubirilor și suma zâmbetelor. Sunt suma dăruirilor, a înfloririlor, a înseninărilor și însoririlor, a îmbobocirilor, a senzațiilor de verde și a senzației unice, pururi neîncepute, de tine.
Sunt suma silabelor cu care mă joc vorbindu-ți, scriindu-ți, visându-te. Toate semnele matematic pozitive, adunările copilărești ale momentelor de fericire.
Și-ntre paranteze, care de care mai complicate, acolade { }, drepte [ ] şi rotunde ( ), dar care au meritul că apar întotdeauna în pereche, am pus momente precise: ce mi-ai spus prima dată, cum am râs, cum m-ai privit, cuvintele tale, melodiile și filmele care-ți plac, rochiile pe care le purtam atunci sau atunci și până și locurile tale comune.
Aducând la cel mai mic numitor comun acestea, ca și când ar putea există un “cel mai mic” când vorbești despre tremurul vieții.
Și încă nu m-am apucat să înmulțesc, nici să împart.
Aș putea înmulți râsetele tale și momentele de liniște. Aș putea înmulți florile de pe pervaz și razele jucăușe de soare. Aș putea înmulți norii. Aș putea înmulți gândurile bune. Glumele și jocurile inteligente de cuvinte. Paginile scrise. Valurile mării și firele de nisip cald pe care să ne odihnim trupurile. Visele. Senzațiile intense.
Aș putea împărți bucurii. În jur. Sentimente. Cui merită. Bomboane. Cui îi plac.
Rezultatul? Eh, asta e eterna și ireversibila întrebare: rezultatul? Matematic, toate astea = viață. Nematematic, lucrurile se complică.
Ianuarie, 2014
Guest post by Ana Gabriela Malcinschi
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
