Despre întrebări esențiale, specifice vârstei mature, avem să aflăm într-o producție nordică. The Wait este o dramă lentă și directă, plasată în timpul verii finlandeze, care te îndeamnă să meditezi la dragoste, trădare și onestitate aproape brutală. Înainte de pandemie, realizatorul de film finlandez Aku Louhimies și actrița/scriitoarea Inka Kallén au considerat necesar să adapteze pentru ecran un roman clasic finlandez. Așa că, în momentul în care lumea întreagă a intrat în izolare, acest duo artistic a găsit momentul perfect pentru a spune o poveste de dragoste. The Wait devine versiunea actualizată a romanului din 1893 The Vicar’s Wife de Juhani Aho. În pelicula The Wait, Inka Kallén o interpretează pe Elli, o femeie zâmbitoare, dar liniștită, care trăiește pe o insulă finlandeză idilică, într-o casă mare, împreună cu soțul ei (Aku Hirviniemi ). Acțiunea se desfășoară în timpul verii, pe malul verde și deluros al mării, din Finlanda rurală. Toate personajele au aproximativ aceeași vârstă, 30 de ani. Filmul devine o poveste despre o femeie care trece printr-o emoționantă criză, o adevărată bătălie tăcută între rațiune și pasiune. Identificăm ușor teme precum iubirea, onestitatea, dorința și resemnarea într-un triunghi amoros, de pe un arhipelag finlandez izolat de lumea afectată de o pandemie.
În fapt, Inka Kallén conduce distribuția ca o femeie prinsă între soțul ei (pastorul), interpretat de Aku Hirviniemi, și o fostă dragoste, interpretată de Andrei Alén, care revine brusc în viața ei. Scriitorul/regizorul Louhimies a turnat filmul în vara lui 2020, pe insula Seili din arhipelagul finlandez. Echipa restrânsă (din pricina condițiilor pandemice) a reușit să ofere o versiune modernă a unui roman clasic (din secolul al XIX-lea) din literatura finlandeză și a scos la iveală un film despre dragoste, emoții și despre regăsirea de sine.
Așadar, cuplul Elli & Mikko se bucură de o viață aparent relaxată împreună, una punctată de sex (mutual satisfăcător) în scenele pe care Louhimies le filmează ca atâtea experiențe orgasmice care confirmă viața. Aceste scene contrastează cu atitudinea destul de retrasă a lui Elli, dar și cu atmosfera în general calmă în care evoluează cuplul în timpul zilei. Aceste detalii indică o anumită îndepărtare de la concepțiile tradiționale, conservatoare, despre viața de cuplu. În tot acest cadru izolat, dar confortabil, o regăsim pe Elli mergând mai mereu singură printre ierburile necosite sau înotând goală în apele învolburate ale mării. Cu toții putem crede că femeia și-a găsit liniștea în acest stil de viață neobișnuit. Cu toate acestea, spectatorul poate bănui că această izolare sugerează deja că acest tip de viață nu o va ajuta atunci când va fi expusă lumii. Prin urmare, sosirea unei a treia persoane va da totul peste cap. Chiar înainte ca vechiul prieten (Andrei Alén) al cuplului să sosească, simplul anunț al soțului că acesta va veni o expediază pe Elli spre o frenetică curățenie. Când vechiul amic sosește, în sfârșit, soțul pare volubil, nederanjat și total indiferent față de tensiunea ce apare îndată între oaspetele său și soția sa. Personajele evită să se strige pe nume, într-o poveste care pune mai mult accent pe tăcere și gemete decât pe cuvintele reale. Din start, Mikko (soțul lui Ellie) declară că sosirea lui Olavi a injectat ceva entuziasm în ritmul lor de viață, nefiind prea atent la ceea se întâmplă cu soția sa.
Deloc întâmplător, Olavi își redacta teza de doctorat despre femeile din universul cinematografic al lui François Truffaut. Din discuțiile purtate de cei trei protagoniști, aflăm că vechiul prieten al celor doi soți nu pare deloc decis să se stabilească, că era destul de instabil în relațiile cu femeile și, cel mai important, cândva fusese iubitul lui Elli.
Cineastul finlandez Louhimies mizează prea mult pe anumite scene de sex și neglijează reliefarea tensiunii dintre cei doi foști iubiți. Sexualitatea feminină este pilonul central al acestui triunghi amoros. Nu lipsesc masturbarea feminină, degetele și scăldările nud în mare (poate prea multe). Scenele de sex sunt lipsite de pasiune și fior. Avem parte de imagini din dormitorul lui Elli și-al lui Mikko, cameră așezată sub cea a oaspeților. Practic, acesta din urmă aude destul de des sunetele orgasmice ale prietenilor săi, dar Louhimies subliniază aceste lucruri prea des pentru ca scenele să aibă greutate. De fapt, filmul devine destul de previzibil, iar inevitabilul se întâmplă: Elli și fostul ei iubit fac dragoste, iar soțul său află.
Însă, din acest punct, pelicula se aventurează într-un teritoriu relativ neexplorat. În loc să ascundă ceea ce a făcut, Elli se culcă din nou cu fostul amorez, în proximitatea soțului ei, apoi, dimineața, îi cere iertare. Este o femeie care știe ce vrea și pe care soțul o iubește, ceea ce este minunat de văzut. Totuși, tensiunea dramatică nu este bine exploatată, iar cadrele de introspecție ale eroinei sunt mult lungite, deși – în liniile generale – filmul e concis. Așa cum este evidentă și armonia dintre natură și sufletul contorsionat al eroinei din mijlocul acestui triunghi clasic: soțul, pastor itinerant, amantul, un fel de Casanova plin de lecturi. Conversațiile sunt destul de rare și se limitează la teme precum dragostea, sexul și libertatea.Uneori, filmul alunecă către clișee și platitudini: „Libertatea înseamnă alegerea de a nu minți.”, plus nenumărate perle de cunoaștere despre esența libertății. Nu există epifanie și niciun punct culminant intelectual. Cu toate acestea, se simte o doză de sinceritate și accesibilitate. Pentru spectatorul care nu deține o casă de vacanță enormă la malul mării și o barcă cu motor, filmul poate părea copleșitor, dar pentru standardele de viață scandinave acest lucru nu e deloc neobișnuit. Cu toate acestea, povestea prinde. Doar că nu va rămâne cu tine multă vreme. Muzica clasică din ilustrația sonoră imprimă profunzime și ajută povestea setată pe interogația: Cum să fii fericit?
Cea mai importantă întrebare pe care o ridică filmul este despre natura onestității. Merită să fii brutal de sincer în ceea ce privește sentimentele tale sau este mai bine să ascunzi relațiile pe termen scurt și să încerci astfel să protejezi persoana cu care intenționezi să-ți petreci întreaga viață? La un moment dat, o astfel de onestitate se reduce la un soi de sadism, în cea mai efervescentă scenă a filmului. Cea mai importantă sarcină i-a revenit actriței Inka Kallén care s-a achitat cu succes de toate sarcinile acestui rol. Prinsă într-un triunghi amoros, eroina întrupată de această interpretă extrem de expresivă comunică sinele interior. Departe de a fi o frumusețe standardizată, Inka Kallén împrumută emoție prin limbajul corpului și expresiile faciale. Evită momentele melodramatice și îi conferă finalului o notă de veridicitate, transformând pelicula The Wait într-o poveste emoționantă.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Aku Louhimies
Scenariul: Inka Kallén și Aku Louhimies după romanul The Vicar’s Wife de Juhani Aho
Imaginea: Johan Wasicki
Montajul: Benjamin Mercer
Muzica: Esa-Pekka Salonen
Distribuția:
Elli – Inka Kallén
Mikko – Aku Hirviniemi
Olavi – Andrei Alén
Durata: 101 min.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Lumânările ard până la capăt. Și sufletul odată cu ele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
