Dacă aş vorbi despre drama sălilor de teatru goale, n-ar fi nicio noutate. Depărtarea românilor de artele frumoase, unii o pun pe seama interminabilei tranziţii culturale, de orientalizare forţată a muzicii, de înlocuirea realului cu spaţiul virtual, mai comod, gratuit şi care nu implică prea multe calcule aşa cum e ieşirea la teatru.
Ştie şi soacra-mea despre Youtube. Îi spune “iutup”. Ai acolo tot ce doreşti fără prea mult efort şi după cautări ce nu durează decât o clipă. Greu mai vine omul în sala de teatru! Nu mai vrea să râdă, să plângă, să aplaude sau să se transpună în alte timpuri.
La ce să mai apeleze oamenii teatrului? Ce artificii să mai scornească? Cu inscripţionat tricouri, cu campanii pro-teatru, cu bilete distribuite cu japca în şcoli se pare că tot nu funcţionează.
Lia Bugnar, dramaturg, actor şi regizor a recurs astăzi, la o metodă mai puţin ortodoxă, dar provocatoare, gândindu-se că acolo unde vocabularul înţesat cu neologisme nu mişcă pe nimeni, eufemismul poate face minuni.
“Cine poate veni la teatru şi nu vine, mă-sa-i curvă”, lansează dramaturgul invitaţia colectivă. Mie mi s-a părut haios, curajos şi hazardat din partea ei. În fond e comic, de ce nu? Dar e şi trist căci în spatele acestei invitaţii stă drama artistului care-şi vede spectatorii din ce în ce mai rar prin sala de spectacol; e o absenţă care pe actor îl doare.
Dacă aş şti că Lia Bugnar are succes cu invitaţia asta, mi-aş asuma păcatul şi critica ulterioară şi v-aş înjura şi blestema numai să ştiu că nu evitaţi frumosul, lacrimile şi zâmbetele. Aceste trăiri se găsesc doar în teatru. Trăzni-v-ar gândul cel bun şi haideţi la teatru!!
Citiţi şi
Bătălia de la sfârșitul călătoriei: Eugene O’Neill și Carlotta Monterey O’Neill
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
