La sfârşitul anului 1989, Televiziunea Română celebra libertatea difuzând, chiar după Crăciun, alături de colinde şi de un documentar despre Eliade, desenul animat “Ferma animalelor”. A făcut ceva senzaţie, de vreme ce atâţia ani stârnise rumoare.
Unii apucaseră să citească, din copii Xerox, cartea interzisă de toate regimurile comuniste, mulţi ascultaseră deja varianta radiofonică difuzată de “Radio Europa Liberă“ la sfârşitul anilor ’80 şi le-o povestiseră altora. Cu siguranţă, toţi adunaseră suficientă frustrare pentru a-şi imagina că din epoca minciunii se iese doar atunci când lucrurile-şi recapătă adevăratul nume.
În ’89 vedeam ecranizarea din 1955, semnată de animatorul de origine maghiară Jon Halas în colaborare cu regizorul britanic Joy Batchelor. Zece ani mai târziu, în 1999, avea să apară cea de-a doua ecranizare, regizată de americanul John Stephenson. La prima ieşire din confuzia semnificaţiilor glisante, probabil nimeni n-avea chef să dea poveştii un înţeles universal. Poate că nici nu trebuie. George Orwell, cândva simpatizant comunist, s-a referit la evenimentele care au dus la instaurarea epocii lui Stalin în Rusia, sugerând, de altfel, că liderii corupţi sunt mai degrabă defecte ale revoluţiei şi nu revoluţia însăşi.
Probabil sunt puţini cei care nu ştiu povestea, deşi experienţa de acum ar putea adăuga semnificaţii unei noi lecturi. Animalele dintr-o fermă englezească realizează că sunt exploatate şi se revoltă împotriva regimului tiranic al omului. „Omul este singura fiinţă care consumă fără să producă. Nu dă lapte, nu face ouă, e prea slab ca să tragă plugul, nu poate fugi destul de repede ca să prindă iepuri. Şi atunci, tovarăşi, nu e la fel de limpede ca lumina zilei că tot răul acestei vieţi a noastre izvorăşte din tirania fiinţelor omeneşti? Să muncim zi şi noapte, trup şi suflet, pentru răsturnarea rasei omeneşti! Iată mesajul meu către voi, tovarăşi, Revoluţie!”
Mizând pe principii egalitariste, animalele instaurează regimul colectivist sub conducerea porcilor, dar principiile se pierd pe drum, iar noul regim adoptă, încetul cu încetul, toate obiceiurile celor ce până mai ieri le fuseseră duşmani. Povestea lui Orwell este o distopie menită să arate lumii uriaşa minciună a bolşevismului, cinismul cu care au fost manipulate noţiuni ca „egalitate”, „fraternitate” sau „democraţie” pentru a instaura un regim monstruos din istoria omenirii.
Difuzarea acestui film în România primelor zile de libertate a produs o descărcare, deci nu e de mirare că editorii s-au grăbit apoi să publice varianta în limba română a fabulei lui Orwell chiar în primii ani de libertate. După patruzeci şi şapte de ani de la editarea în Marea Britanie, „Ferma animalelor” a apărut prima dată în librăriile din România în 1992, publicată de editura Univers, în traducerea lui Mihnea Gafiţa. A fost reeditată apoi în 2002, la Iaşi, de Polirom. Între timp, puţini mai credeau în Revoluţii…
Din schimbări în schimbări, aşa cum ar judeca un Eugene Ionesco deziluzionat, societăţile au devenit mai oribile decât oribilul, mai odioase decât odiosul. Cei care au vrut să instaureze dreptatea nu instaurează decât răzbunarea şi pedeapsa. Cei care pretindeau că vor să facă să domnească libertatea nu fac să domnească decât dictatura şi teroarea. Din orice crez revoluţionar rămâne doar un cinism absolut şi o mare vitalitate biologică, atuuri care-i menţin pe victorioşi la putere, în acţiune. În ochi atât de sceptici, distopia lui Orwell şi-ar putea generaliza valoarea. Pentru că, aşa cum spune Orwell, „toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”. Iar asta ar putea fi o regulă universală.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
