Îmi cad ochii pe un articol din Catchy – o revistă la care am mai colaborat și eu din când în când cu subiecte profunde, cum ar fi motivele pentru care care bărbații înșală… sau multe altele tot la categoria asta.
Și iată că citesc ceva care pare direct coborât din analele Academiei „A căzut comunismul?” de T. C. Zarojan. Și-o fi schimbat revista profilul? Sau au năvălit marile întrebări ale existenței peste noi, bieții muritori ai planetei?
O fi căzut comunismul, tot așa cum am căzut personal și cu martori, odată, în cap de la etajul patru? Eu m-am ridicat și am mers mai departe, dar el, bietul comunism, pare că acolo a rămas. Apoi îmi vine inima la loc… m-am speriat degeaba, mă îmbărbătez: în România nu a existat comunism ca să aibă de unde să cadă. A existat o societate socialistă multilateral dezvoltată pe care românul, din grabă și neatenție, a botezat-o „comunism”.
Citesc deci textul și mă liniștesc. Nimic grav. E un zvon pus pe cuvinte despre alte zvonuri. În text se ataca pe la suprafță (sic) superficiaitatea opiniei populare cum că pe vremea lui Ceașuescu ar fi fost mai bine ca azi. E oare opinia populară atât de superficială? Permiteți-mi să mă îndoiesc fundamental. Subconștientul colectiv se formează pe baza unor curenți sociali și psihici care nu prea își permit să zboare prin imaginație, au nevoie de roca solidă a realului. Mintea poporul e mai profundă decât cea a elitelor, chiar dacă acționează mai încet, cu mișcări imperceptibile de placă tectonică.
Sunt de părere cu autorului articolului: nu era mai bine pe vremea lui nea Nicu. Îl completez. Era altfel. Sunt două epoci care nu se pot compara. Criteriul nivelului de trai la care se cam reduce mintea noastră cea de toate zilele, nu funcționează aici pentru că valorile sunt altele. Cum autorul e matematician poate va înțelege că nu poți amesteca algoritmii algebrei cu legile trigonometriei ca să ceri rezultate exacte în teritoriul geometriei neeuclidiene.
Epoca de Aur a fost epoca de aur și aparține istoriei, prezentul e acum și aparține viitorului. Merele lui nu sunt nici mai mari și nici mai mici decât strugurii la care nu ajunge vulpea.
Două noțiuni-concepte se tot repetă, ca și cum ar fi de la sine înțelese: cel de comunism și cel de capitalism.
Comunismul și societatea construită de PCR sub conducerea lui nea Nicu sunt două lucruri diferite. Și a pune semnul egal între ele – pornind de la sistemul bolșevic din URSS, e cel puțin periculos. Marxism-leninismul e una, comunismul alta. Nu insist asupra acestui aspect. Ca să simți ce este comunismul trebuie o inteligență sufletească care nu e la îndemâna oricui. Dar eu prespun că poporul, cu instinctul lui al naibii de precis, a început să simtă de unde bate vântul. Așa că rămân la ce se poate vedea: capitalismul. Dar capitalismul actual nu mai e ce era pe vrema când i s-a dat o definiție prin manualele de economie. Societetea informațională a desființat multe din schelele acelui tip de „capitalism”. În termeni comuni, nici măcar în vest nu mai există capitalism așa cum l-au trăit bunicii și l-au înțeles românii în calitate de nepoți cu respect pentru tradiție.
Așa că nici aici nu prea am cum să mă avânt în analiză fără să devin plicticos. Îmi rămân amănuntele… măcar de ele mă pot ocupa linștit (oare?).
Spune domnul Autor că Europa liberă ar fi fost catalogată ca o oficină de propagandă CIA. Să mă ierte Dumnezeu, dacă românii mai cred că la Moscova mai stăpânește comunismul, nu mă miră că ei cred că CIA s-ar ocupa cu propaganda. Acțiunile CIA sunt, în general, sub-acoperire și strict claisficate. Cei care se ocupă cu propaganda sunt din Departamentul de Stat (și bine fac că pentru asta sunt plătiți).
Se mai spune că România ar fi fost între cele două războaie mondiale o putere mondială datorită petrolului. Zău? Vai și amar de puterea mondială de atunci. Mai multe crime politice ca în anii 1930-1941 nu au avut niciodată loc în România (câteva zeci de mii). Sigur că pe lângă ce s-a întâmplat în anii 50, în termeni aritmetici încă nu se poate pune semnul egal. Numai că balta de sânge lăsată de rege și legionari era făcută într-o țară liberă (și, conform autorului, „mare putere”), iar cea a călăilor politruci era făcută sub ocupație străină și avea ca scop ieșirea de sub acea ocupație.
Ce ne lipsește nouă este o istorie detașată, în care prejudecățile și zvonurile să fie înlocuite cu date reale și valorificări obiective. Nu pro-comuniste și nici anti-comuniste. Numai zvonistică care critică zvonistica nu duce la nimic bun. Autorul este prizonierul impresiilor și nu poate construi nimic logic, poate numai înșirui ironic-rebarbativ adevăruri pe care le contestă într-un discurs peiorativ. Pentru un matematician de profesie e puțin, pentru mine e o dezamăgire în termeni de logică formală.
Un cititor interesat
P.S. Ah, da, și Ceaușescu a fost, într-adevăr, și de la distanță cea mai importantă personalitate a istoriei postbelice române, singurul care a dus România pe o poziție de prestigiu internațional unică în scurta sa istorie de stat național.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
De obicei, 1 decembrie e despre România
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
