Generaţia ‘89 este o generaţie mai relaxată, mai colorată şi puţin mai şturlubatică. Chiar dacă ne îngropăm în credite şi joburi prin corporaţii, ne umplem timpul cu brandurile şi plimbările prin mall-uri cînd sunt reduceri şi filme noi, noi mai avem puterea să visăm. Încă nu suntem cinici, chiar dacă suntem mai reci, încă mai sperăm la ceva bun pentru ţărişoara noastră, chiar dacă ne supărăm cam des şi nu facem nimic, iubim sintagma „vreau o ţară ca afară” pe care o facem slogan de ţară.
Suntem complicaţi şi trăim cu paradoxuri, contradicţii şi revolte tăcute, neconsumate. Ne mai maimuţărim prin terase, mai mâncăm parizer prin parcuri, achiziţionăm un câine când nu vrem să facem copii, folosim cuvinte în mod abuziv precum: self esteem, comfy, cozy, smart şi trăim conflictual cu o recrudescenţă a revoltei. Noi vrem ca România să se schimbe fără noi. Vrem să o moştenim gata reformată. Vrem totul fast: fast food, fast cars şi, bineînteles, fast sex. Din acest motiv, generaţiile mai măricele, mai bine aşezate în arealul românesc, ne privesc cu un oarecare dispreţ şi superioritate. La revoluţie, unii credeau că dacă Ceauşescu va muri, România va cunoaşte o adevărată renaştere, alţii astăzi aşteaptă să moară Iliescu pentru ca să plătească taxe.
Generaţia ’89 nu scapă de sentimentul ratării!
Suferinţa nu te face superior şi nici nu-ţi conferă drepturi speciale în raport cu alţii care aspiră către normalitate. Dacă vorbeşti cu cineva de 35-40 de ani şi se întâmplă să-i confesezi ce ai pe suflet (nemulţumiri, frustrări, neîmpliniri financiare sau sufleteşti), cel mai probabil vei fi luat peste picior. Nu prea ai dreptul să te plângi. Nu ai suferit aşa de mult încât să ai dreptul la cuvânt, opinie sau liberă exprimare. Un fel de cenzură sufletească de genul: „să sufere şi ei cum am suferit şi noi, lor acum le este prea uşor şi mai au şi tupeul să se plângă!”.
„Cine eşti tu să ai nemulţumiri? Ai trecut tu prin guvernarea Năstase să vezi ce a fost şi cum ne-am descurcat? Ştii tu cum ne-a distrus viaţa Iliescu? La ce proteste ne duceam noi în tinereţe ! Voi, în comparaţie cu noi, parcă vă duceţi la festivaluri cu nume de flori când ieşiţi să protestaţi! Nici măcar sex nu ştiţi cum se face!”, spun unele guri mai amare ale unei generaţii unse cu toate alifiile. Din păcate, s-a uns cu prea multe.
Ei au dreptate în anumite privinţe, căci, când privesc generaţia ’89, o scrutează prin lentilele generaţiei de dinaintea lor. Tradiţia implică aproape mereu şi un transfer de miopie. Această obtuzitate se leagă ombilical de destinul nostru. Din această atmosferă nu putem ieşi, dar o putem ignora!
La toate acestea, adăugăm ignoranţii şi vânătorii de „oameni frumoşi” care refuză realitatea în favoarea himerelor autohtone sau a celor importate din SUA sau din ţări europene care exportă trenduri şi modele culturale cel puţin exotice. Ne este ruşine să recunoaştem eşecul personal! Aşteptăm să mai moară încă unul ca să fim şi noi cetăţeni adevăraţi şi să plătim taxele la zi!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
