Cine erau tinerii din trenul lui Bresson?

6 August 2013

Pe 3 august 2004 a murit Henri Cartier-Bresson, fotograful francez supranumit părintele fotojurnalismului. Și căutând eu pe net fotografii alb-negru pentru un album in memoriam , aflu că marele Bresson, primul fotograf dintr-o țară capitalistă căruia i s-a permis să fotografieze în țările comuniste (în 1952 a și publicat “The Decisive Moment”, un portofoliu de 126 fotografii din Est și din Vest, cu o copertă desenată de Henry Matisse), a fost, ani mai târziu, și în România. Și că una din fotografiile făcute atunci  România. Într-un tren. 1975 – a ajuns celebră. Nu însă și în țara celor doi tineri îmbrățișați într-un tren de noapte, dormind…

Nu știu de ce, dar cuplul surprins de Bresson pe bancheta unui compartiment de clasa I (după dantela de protecție pentru capete), mi-a stârnit, pe lângă nostalgie, o teribilă curiozitate și un sâcâitor regret. Fiindcă, la un calcul simplu, presupunând că atunci puteau avea cam 25 de ani ?, e foarte posibil ca cei doi sau măcar unul din ei să mai trăiască și habar să nu fi avut toată viața că au fost atât de celebri. Fotografia lor a călătorit prin lume cu expoziția “East of Magnum” alături de altele făcute în spatele Cortinei de Fier, a fost inclusă în albume scumpe, de referință, Bresson însuși a ales-o dintre zeci de mii de alte fotografii pentru o contracoperta de carte, a fost aleasa celor care și-au ilustrat poveștile de dragoste pe bloguri, a fost în topul celor mai frumoase fotografii cu îndrăgostiți, iar ei, anonimi, și-au dus viața cum le-o fi fost dat…

Ea îmi pare tare frumoasă, frunte înaltă, trăsături fine, păr bogat, lung, strâns cumva la spate, seamănă cu o actriță, poate cu cea mai frumoasă a teatrului nostru – Adela Mărculescu. Dar nici el nu e de lepădat. Are părul mare, ondulat, în neorânduială. Ar putea fi încă studenți. Căsătoriți. Lui i se vede clar verigheta (ce frumos obicei, azi vezi tot mai puțini bărbați însurați purtând-o). Împreună și în somn. O îmbrățișare chinuită, dinafară, dar confortabilă pentru îndrăgostiți. Picioarele ei, acoperite cu haina lui. Nu de frig, de bună creștere. E mai mult decât calmul somnului în această fotografie. E liniștea unei iubiri. Oamenii care nu se iubesc nu încap în spații mici. Aceștia au nevoie de aer între ei. Mult.

În somn poți spune multe fără să vorbești. Cred că e una dintre puținele fotografii în care niște oameni sunt pozați astfel din rațiuni artistice. Cineva a văzut povestea mută de dincolo de genele lipite. Poveste care, neștiută, poate e mai atractivă, pentru că suntem mai obișnuiți cu dezamăgirile. Dar și dacă ea a continuat neîntrerupt, și în trezie, mulți ani după acea noapte? Mie, una, mi-ar plăcea să știu cine erau, unde mergeau, de ce călătoreau atunci cu trenul, ce s-a întâmplat la destinație, ce-a mai urmat, ce nu.

Asta și pentru că cei doi, așa cum arată în fotografie, ar putea fi oricare dintre tinerii acelei epoci. Sunt spiritul ei neînfrânt. Dacă ei plac și astăzi, nu e decât dovada autenticității și neperisabilului pe care doar un ochi dăruit cu extra-sensibilități îl poate detecta și dărui apoi în formă durabilă, valabilă. E generația mea, mă înduioșează, mă regăsesc cu totul. Și pentru asta, repet, tare aș vrea să știu cine erau, să-i regăsesc, să-i dăruiesc. Lor și nouă. Mi se pare că le datorăm asta.

Așa cum celebra fotografie făcută de Alfred Eisenstaedt cu marinarul (Carl Muscarello) sărutând cu foc o soră medicală (Edith Shain) în Times Square din New York în ziua victoriei asupra Japoniei din 1945, și-a găsit protagoniștii după zeci de ani – asistenta medicală, în 1980, iar marinarul abia în 2008!, poate reușim și noi să aflăm, după 38 de ani, cine erau tinerii din trenul lui Bresson. Nu-mi dă pace acest gând și pace! 🙂

P.S. Andrei Pandele, arhitect și fotograf, cunoscător al limbii franceze, l-a însoțit în 1975 pe Cartier-Bresson în timpu vizitei lui în România. Amintirile și câteva dintre fotografiile de atunci sunt postate aici. Iar în căutările mele, cu acest domn voi începe și-i voi cere sprijinul: el ar trebui să știe măcar despre ce tren era vorba…

P.P.S. O cititoare a observat că femeia poartă un model de rochie pentru viitoare mămici… O alta, că femeii i-ar lipsi verigheta. 🙂 Am găsit aceeași fotografie la rezoluție mai bună și verigheta e acolo, pe inelar.

Update 9 august 

Iată răspunsul primit pe mail de la amabilul domn Andrei Pandele:

“Buna, stimata d-na /d-ra Carlan,

Desigur ca nu am idee cine erau acei 2 tineri, care in fotografie au sub 25, iar acum au cca 60, +-3… Ce stiu exact: HCB cu doamna MF, sotia, au fost plecati la Craiova, cu trenul foarte dimineata si s-au intors ziua urmatoare cu un tren de pranz. Au calatorit catre Maramures cu masina, prin Bucovina. Si acolo tot cu automobilul, din cate stiu. Dar este posibil sa se fi intors de la Sighetul Marmatiei cu trenul. Fotografia este facuta cert intr-un vagon de clasa I. Nu am idee cum au venit de la Paris si cum au plecat din Bucuresti. Dar sau au folosit avionul, sau vagonul de dormit. Pe acea vreme exista un vagon francez de dormit WLits, fara nicio legatura cu trenul. Par a fi 2 posibilitati cu sanse: sa fie facuta in trenul Bucuresti-Craiova sau Sighetul Marmatiei-Bucuresti. Parca sanse mai mari ar fi la primul. HCB avea 68 de ani si era foarte atent cu sotia sa. Cred ca ar fi revenit tot cu un vagon de dormit, la un drum atat de lung. Ma voi uita si pe filmele alb-negru, unde sunt scrise date. S-ar putea sa va spun data cand au fost la Craiova. Iar la Craiova a fost asteptat de prietenul meu Victor Boldar. Care i-a condus cu masina proprie la manastirile din nordul Olteniei. Poate ca dansul are o idee mai precisa despre intrebarea dvs.”

Deci: 1. am putea afla în ce tren erau, adică destinația și 2. data exactă a călătoriei. Următorul pe listă, domnul Boldâr. 🙂

Update 22 august

Din discuția telefonică purtată cu domnul Victor Boldâr, foarte binevoitor și încântat de idee, am aflat următoarele:

Henri Cartier-Bresson a ajuns de la București la Craiova pe data de 6 mai, la o oră incertă. Domnul Pandele are informația că ar fi ajuns foarte de dimineață (vedeți mai sus), domnul Boldâr își amintește că ar fi ajuns pe seară, iar cel care i-a așteptat în gară nu mai poate lămuri din păcate acest detaliu. Dacă ar fi ajuns foarte de dimineață în Craiova, atunci ar fi posibil ca cei doi să fi tras puiul de somn după plecarea din București. Dacă ar fi ajuns pe timp de zi, nu s-ar potrivi cu întunericul care se vede prin geam.

În fotografia de mai sus, făcută pe 7 mai, spre seară, după o zi lungă petrecută pe la mânăstirile din nordul Olteniei, Victor Boldâr suprinde la fereastră și chipul unei tinere cu părul despletit, despre care unii au speculat că ar putea fi necunoscuta noastră. Dar asemănările sunt destul de vagi: nici trăsăturile feței și nici părul nu par a fi ale femeii care doarme în brațele soțului ei. La fel, poziția acesteia – chiar lângă geam-, lumina încă puternică – ce-ar exclude întunericul în doar trei ore cât durează drumul până la București -, somnul profund al bărbatului ce sugerează mai degrabă o trezire cu noaptea în cap pentru drum și nu o picoteală după o zi de muncă, să zicem -, nu se potrivesc cu varianta Craiova-București… Pff, n-am crezut că va fi simplu, dar mi se pare că am ajuns într-o fundătură. Heeelp! 🙂

Aaa, și încă o veste! O prietenă (Doina Berchină) mi-a sugerat să fac un concurs literar de proză scurtă în care cei cu imaginație și condei să țeasă povestea celor doi. Poate așa, ajungând la urechile și ochii lor toate “invențiile”, cei doi își vor dezvălui povestea reală… Zis și făcut! Avem deja și un juriu de prestigiu, avem și un premiu… Fiți pregătiți! 🙂 To be continued…

Update 27 august

Ceasul de pe mâna bărbatului arată ora 6 fără 20! Cititorul care ne-a atras atenția asupra acestui detaliu, Edward Bugan, spune: “Ținând cont că e întuneric, asta ar însemna ca e dimineața. În mai cred ca Soarele răsare după 6”. Asta ar pleda pentru cursa București-Craiova din dimineața zilei de 6 mai… Hmm, am trimis întrebarea cu răsăritul soarelui în acea zi unui domn care lucrează la un observator astronomic. Să vedem…

Update 28 august

Adrian Șonka de la Oservatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” a avut amabilitatea de a răspunde foarte prompt la întrebare. “Pe 6 mai, Soarele răsare la ora 6, la București. În functie de locul în care se află trenul, poate răsări mai devreme sau mai târziu, dar nu cu mai mult de 15-20 de minute. Asta înseamna că la ora la care spuneți voi că este pe ceas (cu toate că mie nu mi se pare) era zi. Motivul este crepusculul: cu 30-40 de minute înainte de răsăritul Soarelui se face zi, astfel încât poți vedea ușor în jurul tău. O altă problemă ar fi dacă este cu adevărat noapte în poză. Susțineti că este noapte pentru că geamul este negru. În funcție de timpul de expunere, sensibilitatea filmului și lumina din compartiment, în fotografie geamul poate apărea negru.” Mulțumim. Nu știu dacă am mai făcut vreun păsuleț măcar înainte. Mă bate gândul să caut un “criminalist” sau cum i-o fi spunând artistului sau specialistului care poate “îmbătrâni” veridic, din creion, fizionomiile. Oare la noi există asemenea ajutoare pentru polițiști?

Update 29 august

Am găsit și un portretist. Care s-a apucat deja de treabă. Poate așa cineva îi va recunoște mai ușor.

Update 1 septembrie

Știm ce oră era când au fost fotografiați. Un entuziast colaborator de-al nostru, Octavian Fînaru, s-a implicat și iată ce-a descoperit.

“Am cropat poza si am intors-o dupa ce am inlaturat umbrele, reflexiile si am aplicat filtrele. Se pare ca minutarul este cel intre 5 si 6, fiind mai lung, iar orarul intre 8 si 9. La o analiza atenta, minutarul si orarul sunt in pozitia buna, mai apropiate de 6, respectiv 9, ceea ce face plauzibila ora 20:25 (spre 20:30) – sau 8:25 (spre 8:30); la 6 fara 20 – ora presupusa initial, imi da impresia ca orarul ar fi prea indepartat de ora 6 pentru cele 20 de minute ramase. 🙂
Revin cu update-uri pe masura ce mai fac descoperiri. Luni incerc sa iau legatura cu Ministerul pentru a porni investigatia referitoare la mersul trenurilor.” Nu-i grozav? Între timp am lansat și concursul literar de care vă povesteam acum câteva zile.
Aceștia sunt membrii juriului, de care sunt foarte mândră. 🙂
Dan C. Mihăilescu, Doina Ruști și Daniel Cristea-Enache
Update: în mai 2017 am primit un telefon din America. La telefon, fata din fotografie. 🙂
Carmen și Virgil
Urmează povestea! 🙂



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. roxana delureanu / 10 August 2013 16:11

    Pentru alte cateva detalii despre subiect si o fotografie geniala a domnului Victor Boldar, va mai recomand articolul scris de Cristina Irian in Photomagazine. O expozitie de exceptie cu HCB in actiune in Oltenia, in 7 mai 1975, semnata de maestrul Victor Boldar a fost vernisata la Craiova exact in 7 mai, dupa 35 ani, in 2010. Priviti cu atentia deja celebra fotografie a lui HCB si a Martinei Franck la fereastra vagonului de clasa 1: ce spuneti de persoana din dreapta jos? Seamana izbitor cu personajul din fotografia lui Bresson, asa-i? In 7 mai 1975 Victor Boldar a surprins pe pelicula o pagina din istoria fotografie. Multumim bunului nostru prieten Victor Boldar care a acceptat cu modestie propunerea noastra de a scoate din sertar aceste imagini dupa 35 ani! Aveti aici link-ul la articol http://www.photomagazine.ro/henri-cartier-bresson-in-oltenia/

    Reply
  2. voinea lucia / 9 August 2013 16:05

    Cred ca e gravida ,pentru ca rochia are o pensa ( parca asa se spune ) dubla in talie …

    Reply
  3. joe / 9 August 2013 10:55

    Sa stii ca si eu dupa cativa ani, am aflat cine erau cei doi tineri din una din fotografiile mele facute la Cazino-ul din Constanta. Era fosta mea si fostul ei :))

    Reply
  4. roxana delureanu / 8 August 2013 23:29

    Pentru cei interesati de subiect, recomand si articolul din Revista Mozaicul, publicat in 2010. il puteti gasi aici: http://www.revista-mozaicul.ro/pdf/moza%206%20-%202010.pdf la pagina 18

    Reply
  5. dan sorin / 8 August 2013 12:50

    Nu pare sa fie o rochie de gravida. In anii saptezeci se purtau aceste rochii de tweed cu talie inalta. Tinuta amandurora este cat se poate de clasica pentru tinerii epocii. Catarama lata, pantalonii cadrilati, probabil pantofii cu nitel toc si camasa cu maneci scurte, insotite de parul ondulat si perciunii sunt cat se poate de banale in epoca.

    Reply
  6. Theo Chirac / 8 August 2013 10:09

    Am văzut fotografia într-o expoziţie Cartier-Bresson la galeriile de la Teatrul Naţional din Bucureşti, prin 2001-2002. Trăia încă fotograful.

    Reply
  7. login / 8 August 2013 9:28

    E posibil sa nu fi fost insarcinata. Multe rochii in acea vreme aveau talia sus.Iar umflatura e prea jos si poate sa fie produsa doar de pozitia corpului. Dar ar putea fi si insarcinata, sigur ca da.

    Reply
  8. valeria / 7 August 2013 18:39

    Ipoteză – stagiari, mergeau acasă, în oraşul de baştină ptr un week end (de fapt, o sâmbătă furată şi o juma’ de duminică) cu naşu’, fără grija bagajelor (care bagaje?)… Câţi dintre noi n-am traversat perioada asta?… iubirea era pasiune, era “fie ce-o fi”, nemotivată de criteriul confortului material. Urma şi un bebe?… so what? vom vedea, o să încapă şi el undeva alături… vom creşte împreună, vom greşi împreună, ne vom clădi împreună. Ei sunt acum minunile (pro)create de noi, “inconştienţii” de atunci. Frumos remember “the way we were”… puteam fi oricare dintre noi. Mai contează cum se numeau ei?!
    ps – ea nu pozează… cotul este sprijinit de acel “orice” aflat la îndemână într-un interior atât de zgârcit precum compartimentul de tren… aţi uitat că tinereţea doarme în orice poziţie? poate dormi şi în mers pe bicicletă! 😀

    Reply
    • valeria / 7 August 2013 23:47

      Poate aţi observat deja că cei doi se aflau într-un compartiment de cl.I-a. Nu vă grăbiţi însă să le atribuiţi vreun statut de “pricopsiţi”, pentru că cel mai sigur blat se făcea la cl.I-a… 😀

      Reply
  9. leonard / 7 August 2013 15:28

    Protagoniștii fotografiei seamana izbitor de tare cu parinții mei. Tata avea parul ca acel barbat si purta centura ca aceea, o țin minte ca de, ca băiat am incercat-o de cateva ori. Femeia are trasaturile mamei, gura ei, imi pare tare rau ca nu am o fotografie cu ei scanata. Cu toate astea, se poate sa nu fie ei, mai ales ca eu sunt nascut in decembrie 74, si daca femeia era gravida in 75 atunci sigur nu e vorba decat de o asemanare izbitoare. Dar daca fotografia a fost facuta in 74 si publicata in 75, atunci sunt sanse f mari sa-i avem in fotografie pe dl, și dna. Ancuța.

    Reply
  10. Carmen / 7 August 2013 15:20

    Mie mi se pare ca fata e constienta ca e fotografiata si pozeaza, desi are ochii inchisi. Pozitia bratului e imposibila in stare de somn, necesita efort si este in acelasi timp excesiv de gratioasa, cu degetele rasfirate pe tampla. Asta face ansamblul sa para artificial si cautat intr-un mod destul de comun. Poate ca a vrut sa ii fotografieze in timp ce dormeau si ea si-a dat seama si a adoptat o pozitie care i sa parea ei feminina si gratioasa (foarte conotata cultural), sau poate au vorbit inainte (desi baiatul pare sa doarma cu adevarat, sau face mai putine eforturi). Oricum, poza pare complet falsa, chiar daca e un Cartier-Bresson. El reusea cumva sa dea impresia autenticitatii, ca si cum nu ar fi fost vazut de subiecti, dar aici nu a reusit.

    Reply
    • paul / 7 August 2013 19:38

      Nu e chiar asa imposibila pozitia aceea a bratului in somn. 😛 am dormit eu in drum spre casa in alte pozitii mult mai complicate 🙂

      Reply
  11. Livia / 7 August 2013 10:38

    Aveti cumva un parteneriat cu EVZ in povestea asta sau v-au suflat idea? http://m.evz.ro/news/1051176

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 7 August 2013 14:21

      N-avem, din păcate, dar nici nu ne surprinde prea tare ce-au făcut. Pe lângă că au stâlcit rău textul-sursă, s-au declarat într-un fel inițiatorii căutării – le-a venit lor, așa, o idee – și așteaptă informații de la cititori. Acum, important e să-i găsim, că asta a fost dorința mea și mai apoi a multor altor romantici :). Mulțumesc pentru semnalare.

      Reply
  12. sasha / 7 August 2013 2:33

    Price Realized
    €15,000 (Set Currency)
    ($20,455)

    HENRI CARTIER-BRESSON (1908-2004) | Dans un train, Roumanie, 1975 | Photographs Auction | 1970s, Photographs | Christie’s

    http://www.christies.com/lotfinder/photographs/henri-cartier-bresson-dans-un-train-roumanie-1975-5494182-details.aspx

    HENRI CARTIER-BRESSON (1908-2004)
    DANS UN TRAIN, ROUMANIE, 1975

    Estimate
    €8,000 – €12,000
    ($10,828 – $16,242)

    Sale Information
    SALE 1048 —
    HCB : 100 PHOTOGRAPHIES PROVENANT DE LA FONDATION HENRI CARTIER-BRESSON
    11 November 2011
    Paris
    Contact The Department >
    OVERVIEW
    FEATURES
    Lot Description
    HENRI CARTIER-BRESSON (1908-2004)
    Dans un train, Roumanie, 1975
    signé à l’encre (en bas à droite dans la marge)
    tirage argentique de 1999
    image 29.8 x 44.5 cm. (11¾ x 17½ in.)
    feuille 39.9 x 50.2 cm. (15 5/8 x 19¾ in.)
    Literature
    Bonnefoy, Henri Cartier-Bresson Photographe, Delpire, 1979 (illustré p.105); Montier, Henri Cartier-Bresson L’art sans art, Flammarion, 1995 (illustré p.82); De qui s’agit-il ? Henri Cartier-Bresson, Bibliothèque nationale de France/Gallimard, 2003 (illustré p.138); Galassi, Henri Cartier-Bresson Un siècle moderne, The Museum of Modern Art/Hazan, 2010 (illustré en couverture et p.245).
    Post-Lot Text
    SIGNED IN INK LOWER RIGHT IN THE MARGIN; GELATIN SILVER PRINT, PRINTED 1999.

    Reply
  13. gadjodillo / 6 August 2013 19:59

    Eu m-am născut în acel an şi am doar 38 de ani. Spre ce băteai tu cu 48? Sau e o greşală simplă, de tastatură?

    Reply
  14. iomada / 6 August 2013 18:27

    dar ei nu i se vede verigheta 🙂 vreo escapada oare?

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 7 August 2013 6:20

      ne-am gândit și noi la început, apoi am găsit o copie cu rezoluție mai bună în care se vede și verigheta ei și, mai mult, ea pare să fie însărcinată după modelul rochiei … 🙂

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro