Mă trezesc într-o dimineaţă de sfârșit de iulie cu amintirea unui vis ciudat.
Mă aflam lângă o clădire veche, în paragină, dezafectată. O mare de oameni se aflau în jurul unei femei care mă striga încontinuu, disperată și nicicum nu puteam trece de bariera asta umană, nu puteam nici măcar să-i văd chipul. Am putut doar să-i aflu numele de la una dintre persoane… o chema Monica.
Un vis random am zis și am trecut peste, asta până l-am avut din nou, peste câteva zile, și de atunci am început căutarea. Cine e Monica? Pe parcursul vieţii mele, în nicio conjunctură, nu am avut tangenţă cu acest prenume. Singura asociere din creierul meu era cu stagiara de la Casa Albă devenită celebră după o relaţie cu Bill Clinton, fostul președinte al SUA. Ce semnifica visul? E vorba despre un suflet care mă strigă? De ce pe mine?
Am zis că legea atracţiei va funcţiona perfect și sigur o să întâlnesc fata asta prin oraș, în trafic, la vreun eveniment, restaurant o să mă împiedic de vreo bordură și sigur o să aterizez la piciorele ei. După o lună, m-am convins însă că nu funcționează această lege, cel puţin la mine, nu, cu siguranţă, nu eram eu în armonie totală cu universul.
Planul B atunci, mi-am zis, sigur are profil de Facebook. Am scris în motorul de căutare: „Monica” și prima pe listă era o fată blondă, cu niște ochi blânzi și calzi. De ceva timp mă interesează imperativ ochii unei persoane și ce-mi transmit ei, poate de aceea am zis din start că ea trebuie să fie fata din vis.
Ca o confirmare vine și ce găsesc pe profilul ei. Pe bune acum, ce fată mai postează: „minimalism- have less, be more” sau „avem cuceriri știinţifice grandioase, dar nu avem o evoluţie spirituală și morală pe măsură”. Deja îmi bătea inima ca și cum m-aș fi uitat pentru prima oară la Titanic, de fapt, ca și cum aș fi fost pe vapor. Simțeam niște fluctuaţii ce ar fi dat peste cap aparatura la un eventual consult cardiac.
Mi-a mai trecut după vreo două zile… cerere de prietenie refuzată, setare mesaje persoane necunoscute imposibil de trimis.
Nu-i nimic mi-am zis, știu măcar unde lucrează și o să mă duc și o să o aștept după program.
Am stat o după masă la staţia de autobuze, fără succes. O altă după masă, în parcarea secundară și o alta în parcarea principală, dar același rezultat. Evident, din 2700 de oameni care am înţeles că lucrează acolo, e oarecum dificil, mai ales că ies la schimb, deci cam toţi deodată, harababură completată de proverbiala mea vedere mioapă.
Ȋntors acasă, am trecut la planul C. Am scris numele ei pe Google și am găsit un profil pe o reţea unde îţi poţi expune CV-ul. Mi-am făcut un profil rapid și i-am scris cine sunt și că o caut de ceva vreme. Şi… surpriză! A răspuns, întrebându-mă motivul pentru care o caut. I-am răspuns, povestindu-i despre vis.
Aveam în cap ideea că am găsit-o și că visul meu are o logică, în mintea mea totul avea un scenariu perfect: sufletul ei era legat de al meu cumva, prin niște fire energetice invizibile, ne știam sigur dintr-o altă viaţă. Acum ea m-a strigat să o salvez și, vezi Doamne, eu, prinţul din poveste, am auzit și, prin strădanii imposibile, am ajuns în viaţa ei.
Doar că apoi nu a mai venit niciun răspuns, nicio întrebare, nimic, ceaţă totală. Probabil m-a încadrat la categoria bolnavi psihici de ultimul grad și, cu siguranţă, am primit un block pe măsură. La urma urmei, cine eram eu să o caut pe ea? Perspectiva ei asupra vieţii și a situaţiei de faţă poate e complet diferită de a mea și nu am cum să o condamn sau să o judec. Trebuie să las viaţa să-și urmeze cursul, deși știu că ceva nu e în regulă. Simt în stomac golul ăla mai mare decât mine și nu am ce-i face. Poate într-o viaţă anterioară am fost rude sau iubiţi sau într-un univers paralel suntem foarte apropiaţi, dar totul rămâne la stadiul de ipoteză. Poate încă nu suntem pregătiţi să ne cunoaștem sau poate mi-am creat scenarii fără niciun motiv. Fiecare dintre aceste destine cred că poate fi cel corect. Chiar dacă totul ar fi putut fi altfel, ar fi avut exact același înţeles și însemnătate și rezultatul ar fi fost evoluţia noastră spirituală.
Guest post by Marius Bota
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?
O să vă spun întotdeauna „Nu ştiu“ cînd n-o să ştiu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
